Stiri din eticheta: Asociatia Romana a Bancilor (ARB)



Program de educatie financiara pentru liceeni, derulat de BNR, ASF, ARB si MFP

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Banca Națională a României (BNR), Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și Asociația Română a Băncilor (ARB) lansează în parteneriat FinClub, un program de educație financiară destinat elevilor de liceu din clasele X-XII, pasionați de piața financiară. Derulat sub auspiciile Acordului de Colaborare privind Educația Financiară, programul presupune crearea unui club de educație financiară a cărui activitate se va desfășura sub forma unor întâlniri online bilunare. Tematica întâlnirilor va acoperi subiecte ce țin de cunoașterea și aprofundarea noțiunilor și conceptelor financiare. FinClub va permite în primul an participarea a 100 de elevi din detalii

ING Bank a dublat iar platile cu cardurile, clientii bancii reclama ca se intampla prea des

ING Bank Romania a avut din nou, in acest sfarsit de saptamana, un incident privind platile cu cardurile, respectiv dublarea platilor, pentru a treia oara in ultimul timp si a doua luna la rand, spre disperarea clientilor bancii, care se plang ca se intampla prea des si acuza banca de detalii

Banca Transilvania sustine telemedicina prin solutia de plata cu cardul IPay BT

Medicii antreprenori care doresc să ofere de acum înainte consultaţii online pot apela la soluţia de telemedicină şi la soluţia de plată cu cardul a serviciilor medicale, oferite de DataKlas eMedical şi Banca Transilvania, prin Divizia Pentru Medici, anunta banca intr-un comunicat, detalii

Valoarea restantelor la credite si numarul firmelor in insolventa au scazut in primele trei luni de pandemie COVID-19

Valoarea restantelor la creditele contractate de populatie si firme de la banci si numarul firmelor in insolventa au scazut in primele trei luni de pandemie COVID-19, nu au crescut, dupa cum era de asteptat, probabil si datorita masurilor de protejare a clientilor adoptate de banci si de stat, detalii

Ultimele Comentarii