Stiri din eticheta: BRD Groupe Societe Generale



Litigiile dintre banci si consumatori rezolvate amiabil prin CSALB s-au dublat fata de anul trecut

Negocierile dintre consumatori și bănci derulate în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au decurs anul acesta mult mai rapid, iar numărul dosarelor finalizate cu împăcarea părților a crescut cu peste 80% față de prima detalii

Liviu Fenoghen, CSALB: “In cererea de negociere cu banca, un consumator poate invoca si motive de bucurie, nu doar probleme”

“Nașterea unui copil în familie poate fi un argument invocat în cererea de negociere cu banca, deoarece aduce o creștere a cheltuielilor”, explică în interviu Liviu Fenoghen, directorul CSALB. Liviu Fenoghen conduce Centrul de Soluționare detalii

De ce BRD nu vrea sa ma ajute cu o restructurare a creditului? Legea nu e pentru toate bancile?

"Bună ziua! Am cerut la bancă (BT) restructurare pt un credit nevoi personale, am semnat la bancă cererea și după câteva zile m-au sunat să stabilim împreună varianta optimă, cât aș putea plăti pt cele 3 luni solicitate, am stabilit o sumă și mi-au spus să detalii

"In negocierea cu banca, pragmatismul trebuie sa fie prima regula: decat nimic, mai bine putin", ne recomanda conciliatorii CSALB

Conciliatorii transmit sfaturi consumatorilor și recomandări către bănci, pentru o derulare mai eficientă a negocierilor în cadrul CSALB. Personaje cheie în aceste negocieri, conciliatorii intermediază găsirea unei soluții amiabile, iar la final propun o detalii

 

Ultimele Comentarii