Stiri din eticheta: credite Prima Casa



ING are o promotie la creditele ipotecare cu a doua cea mai mica DAE dintre banci

ING Bank deruleaza pana in 15 martie o promotie la creditele ipotecare al caror cost total (dobanda plus comisioane), reflectat de indicele DAE (Dobanda Anuala Efectiva), este al doilea cel mai mic din piata (vezi foto). Astfel, ING anuta ca pe perioada promotiei acorda credite detalii

Programul Prima Casa (Noua Casa) pentru credite ipotecare, valabil si in 2022, cu asigurare impotriva tuturor riscurilor

Ministerul Finanțelor propune alocarea unui plafon al garanțiilor de 1,5 miliarde lei care pot fi emise în anul 2022, iar în acest sens modifică și completează Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", conform unui comunicat al ministerului, in care se adauga: "De asemenea, se propune încheierea de polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor potrivit normelor interne proprii ale finanțatorilor, pe toată durata finanțării garantate la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață a locuinței, urmând ca această prevedere să se aplice tuturor creditelor garantate în cadrul Programului, pentru polițele de detalii

Indicele IRCC pentru creditele in lei cu dobanda variabila creste usor, la 1,17%

IRCC (Indicele de Referinta pentru Creditele Consumatorilor), indicatorul care face parte din componenta dobanzilor variabile la creditele in lei, alaturi de marja fixa a bancii, creste putin, la 1,17%, de la 1,08%, de la 1 ianuarie 2022. IRCC este relevant pentru creditele noi in lei cu detalii

De ce creste la 25% avansul la creditele pentru locuinte cu scop investitional?

Din 1 ianuarie 2022, avansul la creditele ipotecare destinate achizitiei unui imobil care nu este destinat locuintei, ci cu scop investitional, precum inchirierea, va fi majorat de la 15% la 25%, conform unui nou Regulament aprobat de Banca Nationala a Romaniei (BNR). BNR explica aceasta detalii

 

Ultimele Comentarii