Stiri din eticheta: Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB)



O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB

Pentru prima dată în România, o firmă și o instituție financiar-bancară și-au rezolvat nemulțumirile prin negociere, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) și nu au mai apelat la instanță, se arata intr-un detalii

Bancile s-au impacat cu peste 800 de clienti nemultumiti care s-au adresat CSALB in 2021

Bancile au acceptat anul trecut sa solutioneze amiabil litigiile cu peste 500 de clienti care s-au adresat CSALB (Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar). Clientii bancilor au trimis anul trecut la CSALB un numar de 1551 de cereri detalii

Scaderea costului creditului este principala doleanta a celor care apeleaza la CSALB

Ultimii doi ani de criză au adus modificări importante în profilul consumatorului care se adresează Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, in care se adauga: Analiza celor detalii

Ce pot sa fac daca banca sau IFN-ul nu-mi raspunde la o reclamatie?

Atunci cand ai o problema cu banca sau IFN-ul si nu poti sa o rezolvi, fie pentru ca nu primesti raspuns la reclamatie, fie pentru ca acesta nu te multumeste, solutia este sa te adresezi CSALB (Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul detalii

 

Ultimele Comentarii