Stiri din eticheta: Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB)



"Cand negociaza cu banca, consumatorii nu ar trebui sa se mai raporteze la cazurile din instanta", recomanda conciliatorii CSALB

Conciliatorii transmit sfaturi consumatorilor și recomandări către bănci, pentru o derulare mai eficientă a negocierilor în cadrul CSALB. Conciliatorii sunt personajele cheie în aceste negocieri pentru că intermediază găsirea unei soluții amiabile, iar la final detalii

“Consumatorii ar trebui sa accepte concesii, iar bancile sa fie mai putin rigide”, spun conciliatorii CSALB

Conciliatorii sunt personajele cheie în negocierea dintre consumatori și bănci, purtată în cadrul CSALB. Ei intermediază găsirea unei soluții amiabile, iar la final propun o rezolvare pe care părțile o pot accepta sau o pot respinge. detalii

CSALB recomanda restantierilor la credite sa evite firmele care promit stergerea din Biroul de Credit

Începând cu anul 2019, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) înregistrează o creștere a numărului de cereri prin care consumatorii solicită ștergerea înregistrărilor din Biroul de Credit, se arata intr-un comunicat de detalii

“Negocierea in cadrul CSALB este un semnal de incredere pe care bancile il dau consumatorilor”

Interviu cu Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB și reprezentantul Băncii Naționale a României în acest board de conducere a Centrului. Alexandru Păunescu a participat la construcția Centrului de Soluționare detalii