Stiri din eticheta: credite noi



BRD: creditele imobiliare au avut o performanta remarcabila - crestere de 139%

BRD a avut cea mai bună producție în primul trimestru de credite către indivizi înregistrată vreodată (+27% în dinamică anuală), cu o performanță remarcabilă pentru creditele imobiliare nou acordate (+139% în dinamică anuală), se detalii

OUG 50/2010 actualizata privind contractele de credit pentru consumatori

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 50 din 9 iunie 2010
privind contractele de credit pentru consumatori EMITENT
GUVERNUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 11 iunie 2010 Având în vedere că transpunerea și implementarea în legislația națională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie realizată până la data de 11 iunie 2010, adoptarea prezentei ordonanțe de urgență se impune pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligațiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât detalii

Schimbarea ROBOR cu IRCC la credite: ce e bine sa stim

ROBOR este un indice de dobanda utilizat la acordarea de credite noi in lei cu dobanda variabila pentru persoane fizice, doar pana in luna mai 2019. Dupa aceasta data, conform OUG 19/2019, dobanda variabila la creditele noi in lei pentru persoane fizice, nu si pentru persoanele juridice, detalii

CEC Bank devine dealer primar pe piata titlurilor de stat

CEC Bank devine, începând de astăzi, dealer primar pe piața titlurilor de stat. Acest statut îi permite băncii să participe direct la licitațiile și subscripțiile publice de titluri de stat organizate pe piața primară, alături de detalii

 

Ultimele Comentarii