LEASING | Ultima Ora

Porsche Finance Group: leasingul operational a crescut cu 120% in primul semestru din 2011

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-09-21 18:06

Porsche Finance Group anunţă creşteri semnificative pentru primele şase luni ale anului 2011, perioadă în care grupul a oferit finanţări în valoare de 73 de milioane de euro, cu 15% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, anunta compania intr-un comunicat.

Creşterea a fost generată în principal de noul produs al companiei Porsche Leasing, PERFECT LEASING – leasingul financiar cu valoare reziduală reală, un produs unic pe piaţa de leasing din România.

Odată cu lansarea PERFECT LEASING, leasingul financiar oferit prin Porsche Leasing a crescut cu aproximativ 32% în primele şase luni din 2011, în ceea ce priveşte valoarea bunurilor finanţate, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010. Pe de altă parte, valoarea bunurilor finanţate prin leasingul operaţional de la Porsche Mobility a crescut cu 120%, de la 4,2 milioane de euro la sfârşitul lunii iunie a anului trecut, la 9,3 milioane de euro în 2011.

„Creşterea spectaculoasă a leasingului operaţional poate fi explicată de tendinţa generală de creştere a acestui segment pe piaţa de leasing auto din România, datorată beneficiilor pe care le aduce în contextul economic actual. Leasingul operaţional oferit de Porsche Mobility este adaptat noilor condiţii ale pieţei şi reprezintă o soluţie viabilă pentru clienţii care îşi schimbă în mod periodic maşinile şi pentru companiile deţinătoare de flote. Aceştia sunt conştienţi de avantajele financiare ale utilizării versus cele ale achiziţionării autovehiculelor. Astfel, după trei ani de scădere, piaţa auto răspunde cu succes comportamentului diferit de consum al clienţilor”, a declarat Kurt Leitner, CEO al Porsche Finance Group.

Compania anunţă o creştere de 15% a portofoliului Porsche Bank pentru creditele auto oferite, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, Porsche Asigurări a comunicat recent faptul că a depăşit numărul de 10.000 de poliţe CASCO vândute în cei doi ani şi jumătate de activitate pe piaţa din România.

„Aceste rezultate sunt conform aşteptărilor noastre pentru primul semestru al acestui an. Mai mult, ele arată că strategia noastră ONE-STOP-SHOP, adaptată nevoilor financiare ale clienţilor, funcţionează cu succes. Ne vom continua politica existentă, prin care oferim clienţilor noştri soluţii eficiente şi de durată, conform acestei strategii”, a explicat Kurt Leitner, CEO al Porsche Finance Group.

Porsche Finance Group continuă să aibă o poziţie semnificativă pe piaţa locală, cu o rată de penetrare de 43% în vânzările importatorului Porsche România, la începutul anului 2011. Acest lucru înseamnă că în acest an aproape fiecare a doua maşină marca Volkswagen, Audi, Seat, Skoda, Porsche sau Bentley a fost finanţată de Porsche Finance Group.

Porsche Finance Group oferă servicii financiare integrate, exclusiv celor care cumpără brandurile holdingului, prin reţeaua naţională de dealeri.

Porsche Finance Group

Porsche Finance Group se ocupă cu finanţarea autoturismelor aparţinând mărcilor holding-ului: Volkswagen, Seat, Skoda, Audi, Bentley şi Porsche. Grupul este prezent pe piaţa românească din 1999 şi include cinci companii: Porsche Leasing, Porsche Bank, Porsche Broker de Asigurare, Porsche Mobility şi Porsche Asigurări.

Porsche Finance Group oferă clienţilor săi soluţii eficiente şi rapide pentru achiziţionarea automobilului dorit, conform conceptului ONE-STOP-SHOP: achiziţionare directă, în showroom, finanţare prin leasing sau credit, asigurare pentru maşină şi o administrare eficientă a flotelor de maşini.

Porsche Leasing Romania IFN SA oferă leasing financiar intern pentru persoane fizice şi companii.

Porsche Bank Romania – prima bancă auto specializată de pe piaţa românească – oferă credite pentru autoturisme.
Porsche Broker de Asigurare completează gama de servicii cu asigurări CASCO şi RCA.

Porsche Mobility a fost înfiinţată cu scopul de a dezvolta serviciul de management de flote, rent-a-car şi leasing operaţional.
Porsche Asigurări închide cercul serviciilor integrate ale Porsche Finance Group. Compania oferă asigurarea CASCO, valabilă în toată Europa, pentru maşinile noi achiziţionate în leasing, credit sau cash, prin companiile grupului, Porsche Leasing, Porsche Mobility sau Porsche Bank.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



CEC Bank creste in ritm accelerat: 25% majorare a activelor in 2020 si 16% in primul trimestru din 2021

CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, raportează creșteri substanțiale ale activelor bancare: 25,5% în 2020 și 16% în primul trimestru din 2021, se arata intr-un comunicat de presa al bancii, in detalii

BCR a prezentat rezultatele din T1 2021: profit net de 424 milioane lei, creditare in crestere cu 2,5%

Banca Comerciala Romana (BCR) a anuntat obtinerea unui profit net de 424 milioane lei in primul trimestru din 2021, apropiat de nivelul din acelasi interval al anului precedent. Creditele acordate de banca au crescut cu 2,5% fata de finalul lui 2020, la valoarea de 44 miliarde lei: detalii

Banca Transilvania a acordat un numar record de finantari in primul trimestru din 2021, in ciuda crizei coronavirusului; va fi anul relansarii economiei

 Aproape 48.000 de credite au fost acordate în primele 3 luni ale anului, în valoare de 3.947 milioane lei. Din acestea, 45.700 au fost pentru persoane fizice - pentru locuinţe şi nevoi personale.  Cu BT lucrează 3,1 milioane de clienţi persoane fizice, 352.000 de detalii

Preluarea Credit Agricole Romania de Vista Bank, autorizata de Consiliul Concurentei

Consiliul Concurenţei anunta ca a autorizat tranzacția prin care Vista Bank Romania SA preia Crédit Agricole Bank Romania SA.  În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei detalii

 



 

Ultimele Comentarii