BANCI | Stirea Zilei

Consiliul Concurentei: OUG 50 trebuie sa fie in avantajul consumatorilor, dar sa nu afecteze sistemul bancar

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2010-10-29 15:15

Reprezentanţii Consiliului Concurenţei s-au întâlnit astăzi cu experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Comisiei Europene pentru a discuta probleme referitoare la concurenţa în sistemul bancar românesc, se arata intr-un comunicat al Consiliului Concurentei.

În acest context, au fost analizate şi aspecte privind aplicarea OUG 50/2010 (referitoare la contractele de credit ale populaţiei), precum şi efectele acesteia asupra sistemului bancar.

Reprezentanţii Consiliului Concurenţei au susţinut că este important ca forma finală a Ordonanţei să păstreze facilităţile pentru consumatori, respectiv transparentizarea costurilor creditelor prin standardizarea comisioanelor şi asigurarea unui grad mai mare de mobilitate a clienţilor prin eliminarea comisionului de rambursare anticipată la toate tipurile de credite.

“Vom acorda sprijinul nostru pentru ca Ordonanţa să aducă clarificări, astfel încât să fie în avantajul consumatorilor, dar, în acelaşi timp, să nu afecteze sistemul bancar. Atât noi cât şi reprezentaţii FMI am fost de accord că este foarte important să fie menţinută stabilitatea şi încrederea în sistemul bancar românesc. Decizia finală este a Parlamentului, unde ordonanţa se află în dezbatere” a declarat domnul Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Experţii CC au mai subliniat faptul că în urma aplicării OUG, au fost déjà modificate 8 milioane şi ar fi de dorit ca forma finală să nu conducă la alte eforturi, atât din partea băncilor, cât şi a consumatorilor pentru a modifica din nou contractele.

Consiliul Concurenţei colaborează cu autorităţile române pentru a răspunde întrebărilor Comisiei Europene legate de aplicarea Ordonanţei 50/2010 care implementează o Directivă Europeană (2008/48/C).

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Topul creditelor ipotecare cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3-10 ani

Dobanzile fixe in primii 3-10 ani pentru un credit ipotecar variaza intre 5,75% si 9,90%, in functie de banca si de perioada cu dobanda nemodificata, conform ofertelor celor mai importante 10 banci. Dobanzile luate in calcul sunt cele standard, fara alte detalii

Cum raspunde ANPC la o reclamatie despre o frauda online: cu cuvintele bancii

Clientul unei banci (Unicredit) a fost fraudat online cu 25.000 de lei cu o asa-zisa investitie in actiuni pe site-ul Rominvest. (Atentie! Acest site functioneaza si in prezent, la acest link, https://dimensionaldreamscape.cam, dupa mai bine de o luna de la detalii

Dobanzile la creditele online ale IFN-urilor, plafonate prin lege la 365% pe an, fata de 70.000% cat erau pana acum

Parlamentul a adoptat o lege prin care dobanzile (DAE) la creditele online acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) sunt plafonate la 1% pe zi (365% pe an) in cazul imprumuturilor de maxim 5.000 de lei, 0,8% pe zi (292% pe an) la cele de pana la 10.000 de lei si 0,6% pe detalii

Revolut isi obliga clientii sa plateasca credite facute prin fraude online

„Acești escroci de la Neocapital nu numai ca m-au pacalit sa le transfer foarte mulți bani, dar au inițiat și un credit de nevoi personale direct din aplicația Revolut iar eu acum trebuie sa plătesc rate pentru acest credit”, se plange un cititor, la detalii

 



 

Ultimele Comentarii