ECONOMIE | Analize economice

Deficitul comercial pe octombrie, cea mai mare valoare lunară din acest an

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-12-14 00:56

Exporturile au crescut în octombrie 2023 la 8,41 miliarde euro (+5,6% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat 11,21 miliarde euro (-1,5%), potrivit datelor publicate de INS. Cu toate acestea, deficitul comercial s-a majorat cu circa 30% față de luna precedentă și a ajuns la cea mai mare valoare din anul curent.

Pe primele zece luni din 2023, exporturile au însumat 78,7 miliarde euro (+2,4%) iar importurile 101,9 miliarde euro (-3,2%), deficitul de 23,2 miliarde euro fiind cu 18,4% mai mic decât în aceeași perioadă din 2022. Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a sczăut ușor față de luna precedentă, până la 80,5%. Valoare mai bună decât cele înregistrate pe parcursul ultimilor trei ani, dar semnificativ sub rezultatele din perioada 2014 – 2019.

Minusul acumulat pe segmentul de mărfuri în primele 10 luni ale anului curent a reprezentat 7,24% din PIB, în contextul în care nivelul prognozat oficial pentru întreg anul curent este de 11% din PIB. Astfel, deficitul comercial va situa probabil sub așteptările Comisiei Naționale de specialitate. De reținut, deși am asistat revenirea pe plus a exporturilor după scăderile din ultimele patru luni, a contat mai mult avansul importurilor înapoi spre nivelurile din anul trecut.

Schimburile cu țările UE au fost de 57,2 miliarde euro la export și 74,6 miliarde euro la import (72,7% din exporturi și 73,3% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 21,5 miliarde euro și importuri de 27,3 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de 17,4 miliarde euro cu statele UE şi de 5,8 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare, adică aproximativ trei sferturi față de un sfert din total.

Deficitul sectorului de mașini și echipamente de transport s-a majorat până la peste două miliarde euro, după ce a urcat cu peste 500 milioane euro doar în luna octombrie. La categoria altor mărfuri manufacturate, minusul din schimburile cu exteriorul a trecut de cinci miliarde de euro, cam un sfert din soldul negativ consemnat per total.

Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net a reprezentat circa 11% din minusul consemnat per total. Gradul de acoperire al importurilor pe baza exporturilor efectuate s-a menținut la doar 70%, adică sub nivelul de 74% consemnat pe ansamblul anului 2022, și foarte departe de rezultatul echilibrat înregistrat în 2014.

Revenirea consumului de carburanți, pe fondul unei reluări a creșterii prețurilor de profil, a condus la un deficit sectorial de peste patru miliarde euro, cu 55% mai mare decât cel consemnat la produsele manufacturate. Problema principală rămâne soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice (peste zece miliarde euro după primele zece luni). Per total, petrochimia a generat aproape două treimi din deficitul comercial.

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



Costul împrumuturilor pe termen lung, scădere la 6,14% în ianuarie 2024

Dobânda pe termen lung pentru România a scăzut marginal în ianuarie 2024, până la valoarea medie de 6,14%, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Totodată, țara noastră a păstrat prima poziție la costurile de detalii

Deficitul contului curent, 7,1% din PIB pe 2023

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat la finalul lui 2023 un deficit de 22,69 miliarde euro, în scădere cu 13% față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor publicate de BNR. Rezultatul înseamnă 7,1% din PIB detalii

Deficitul bugetar, -5,68% din PIB în 2023

Deficitul bugetului general consolidat a ajuns în decembrie la 89,9 miliarde de lei (-5,68% din PIB-ul estimat la 1.583,5 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Suma este cu circa 9 miliarde lei mai mare față de detalii

România, pe locul doi în UE la inflația anuală in 2023

România s-a situat în luna decembrie 2023 pe locul doi în UE în ce privește inflația anuală, potrivit datelor publicate de Eurostat. Avansul prețurilor a crescut marginal (7%, față de 6,9% în luna anterioară) și ne-a detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • lening aanbod

    Hoi Wij bieden alle leningen aan van 30.000 tot 10.000.000 euro met een lage rente van 2% zonder ... detalii

  • O întrebare

    Cum pot scoate banii mei profit din tranzacții cu bitcoin blocați în blockain să nu mai trimit ... detalii

  • Tema

    Bună ziua am solicitat un împrumut de bani și mi sa cerut o anumita taxa de 250 lei .as vrea sa ... detalii

  • Aplicația mybrdmobile

    Aplicația nu merge .A fost instalată și reinstalată de vreo 4 ori.( pe iPhone 13).Apare sigla ... detalii

  • Actoalizare date

    Nu pot să-mi actualizez datele ... detalii