ECONOMIE | Institutul National de Statistica

România, singurul stat membru cu rată negativă a angajărilor

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-09-11 16:29

România a fost singurul stat membru cu rată negativă a angajărilor în T2 2023 față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Cu o valoare de -1,9%, țara noastră s-a plasat departe de media UE (+1,1%) și de media Zonei Euro (+1,3%) și semnificativ sub celelalte state cu performanțe relativ slabe, precum Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Lituania (toate cu +0,1%).

La polul opus, se plasează în clasamentul european stabilit la mijlocul anului curent Malta (+5,2%), Irlanda (+3,5%), Estonia (+3,4%) și Spania (+3,2%). Situația s-a deteriorat la noi pe parcursul primului semestru din 2023, după ce anterior se înregistraseră fluctuații minore (-0,1% în T3 2022 și +0,1% în T4 2023).

În al doilea trimestru din 2023, Lituania, Malta și Portugalia au bifat cea mai mare rată de creștere a numărului de persoane angajate (+1,3%), urmate de Cehia (+1%). Totodată România s-a plasat în topul declinului de salarizare, cu -0,8%, între Estonia (-1,5%) și Croația (-0,7%), pe fondul unor medii europene apropiate de zero.

Scăderea forței de muncă se constituie într-o amenințare pentru obținerea creșterii economice scontate, de +2,8%, de care depind valoarea PIB și, implicit, nivelul deficitului public, deja anunțat a fi peste cel asumat prin programul de ajustare asumat în fața Comisiei Europene, adică undeva la 5% -5,5%, în loc de 4,4%.

Cele mai recente date statistice disponibile la Ministerul Muncii arătau la data de 31 august 2023 un număr de 5.764.315 persoane care figurau drept salariați activi.

Acest indicator va trebui urmărit atent în perioada următoare, întrucât de el depinde o eventuală creștere semnificativă a prestațiilor sociale de tipul ajutorului pentru șomaj, precum și nivelul încasărilor la bugetul pentru pensii cât și la cel pentru sănătate, cu efect important pe minusul bugetar.

De reținut, dincolo de problema scăderii numărului de angajați, se conturează tot mai clar și creșterea masivă a ponderii celor care primesc salariul minim pe economie, situat la finele lunii iulie 2023 la circa 1,55 milioane persoane, față de 815 mii persoane în aceeași lună a anului anterior (1,22 milioane persoane aveau atunci salariul de până la cei 3.000 de lei, minimul din prezent).

Reamintim că s-a anunțat deja oficial creșterea acestui cuantum la 3.300 lei de la 1 octombrie 2023.

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Eurostat  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Institutul National de Statistica



Creșterea economică, doar 1,1% după primele trei trimestre ale anului curent

Produsul Intern Brut pe al treilea trimestru din 2022 a crescut cu doar 0,2% în termeni reali însă cu 2,1% pe seria ajustată sezonier, faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Potrivit INS, rezultatul cumulat pe primele trei trimestre ale detalii

Producția industrială, în scădere cu 5% de la începutul anului

Producția industrială a consemnat în septembrie 2023 față de luna anterioară o creștere de 13,4% în serie brută însă numai +0,7% pe valoarea ajustată în funcție de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. Astfel, detalii

Deficitul comercial, în scădere cu 18% după primele nouă luni ale anului

Exporturile au fost în septembrie 2023 de 8,13 miliarde euro (-5,3% față de aceeași lună a anului anterior și cea mai mică valoare din ultimele 12 luni), în timp ce importurile au însumat 10,28 miliarde euro (-11,1%), potrivit datelor publicate de INS. detalii

Producția industrială, în scădere îngrijorătoare

Producția industrială a consemnat în august 2023 față de luna anterioară o scădere de -7,6% în serie brută și -0,4% pe valoarea ajustată în funcție de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. Astfel, sezonalitatea a detalii

 



 

Ultimele Comentarii