Seful CSALB explica de ce acum e mai bine sa amanam obtinerea unui credit
Autor: Bancherul.ro
2023-02-28 09:33
Negocierile dintre consumatori și bănci s-au rezolvat în doar 25 de zile în anul 2022, fiind cea mai bună medie de la înființarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, in care se adauga:
Acest lucru demonstrează disponibilitatea părților de a găsi rapid o soluție, prin compromis reciproc, dar și perfecționarea mecanismelor de conciliere prin scurtarea timpului de răspuns din partea băncilor și consumatorilor.
Deși timpul maxim de soluționare a unei negocieri în cadrul CSALB este de 90 de zile și poate depăși acest termen în cazul negocierilor mai complicate (potrivit OG nr.38/2015), în ultimii patru ani asistăm la scurtarea duratei medii în care se finalizează o conciliere.
Astfel, în comparație cu anii 2019 și 2020, se ajunge de peste două ori mai repede la o soluție. 90% dintre cele 658 de negocieri dintre consumatori și bănci purtate anul trecut în cadrul CSALB s-au încheiat cu acceptarea de către ambele părți a soluțiilor propuse de conciliatorii Centrului.
Cele mai rapide înțelegeri au fost finalizate în 2022 într-o singură zi (10 cazuri), dar au existat și 13 negocieri mult mai dificile, care s-au încheiat după 150 de zile.
Negocierile sunt gratuite pentru consumatori, iar decizia la care se ajunge (chiar într-un timp atât de scurt) are puterea unei hotărâri în instanță.
Conciliatorii care au soluționat negocierile cel mai rapid sunt Alexandru Ambrozie (o medie de 12,4 zile), urmat de Septimiu Stoica (12,8 zile) și Mihaela Budișteanu (13,2 zile).
Conciliatorii care au intermediat cele mai multe negocieri în 2022 sunt Camelia Popa (52 dosare de conciliere), Roxana Mustățea (51 dosare) și Mihaela Budișteanu (48 de dosare).
Mihaela Budișteanu, conciliator CSALB și avocat: „Timpul de soluționare scăzut ține de doi factori: de răspunsul rapid și consistent din partea băncilor și de o mai bună informare din partea unei categorii tot mai numeroase de consumatori. În timp ce unii consumatori știu mai bine ce vor, băncile pregătesc încă de la desemnarea conciliatorilor o primă ofertă. Acest punct de plecare scurtează mult timpul petrecut în conciliere față de anii trecuți când nu știam care este poziția băncii și așteptam zile sau chiar săptămâni până primeam un prim răspuns. Acum, negocierile încep repede, oferta preliminară are un timp de negociere și de îmbunătățire mai mare, iar șansele ca rezultatul să fie unul mai bun cresc.
În cele aproape 50 de negocieri pe care le-am intermediat anul trecut am observat diferite abordări ale consumatorilor: unii vin bine pregătiți, își cunosc contractul și cer lucruri concrete, precum diminuarea sau eliminarea unor comisioane. Alții solicită doar scăderea ratei, neștiind maniera în care se poate face acest lucru. Aici intervenim noi, analizăm contractul de credit și propunem soluții băncii pentru a reduce efortul de plată. Este important de menționat că limitele în care băncile negociază se înscriu în calcule economice foarte riguroase pe care banca le face pentru fiecare contract în parte. De aceea sunt bănci pentru care calitatea de bun-platnic poate fi un argument pozitiv în negociere, iar pentru altele calitatea de rău-platnic a unui consumator crește șansele unei împăcări, deoarece banca își dorește, tot ca urmare a unor calcule economice, diminuarea riscului de neplată.
Atrag atenția asupra unor situații în care consumatorii, din dorința de a obține cât mai mult, depășesc limitele unei negocieri în care ambele părți vor să câștige. De exemplu, a fost de curând un caz în care banca a eliminat comisioane, a acordat sumele cerute de consumator și a anulat penalitățile de întârziere în plata ratelor. Deși consumatorului i se dăduse satisfacție totală în privința pretențiilor inițiale, invocând argumente de ordin juridic și-a crescut solicitările peste limita de negociere a băncii. Ca urmare banca s-a retras din procedură, iar consumatorul a rămas fără beneficiile obținute în prima fază a negocierilor.”
Peste 90 mii de euro șterși de bancă din soldul unui credit
În cadrul CSALB o bancă a acceptat să șteargă 446.000 de lei din soldul creditului unui consumator, cu condiția ca cei doi codebitori să achite suma de 800.000 de lei și să încheie, astfel, un credit contractat în 2007.
Alina Radu, conciliator CSALB și avocat: „Este un caz unic nu doar prin sumele implicate, ci și prin efortul făcut de ambele părți să ajungă la un compromis.
Consumatorul a solicitat concilierea deoarece făcuse mai multe restructurări ale acestui împrumut și nu reușise să respecte termenele de rambursare. Practic, nu mai putea plăti ratele mari la care se angajase.
Scenariul pe care l-a propus consumatorul era ca banca să reducă soldul de la 1,2 milioane de lei la 960 de mii de lei, iar datoria rămasă să fie achitată în următorii zece ani. Scenariul inițial cu care venise banca în conciliere era să prelungească doar cu câteva luni termenul de plată și să nu acorde niciun discount, ținând cont că pentru acest împrumut începuseră deja procedurile de executare. De aici au început negocierile care au durat 165 de zile și în care am purtat peste 10 runde de negocieri.
Particularitatea cazului nu este doar reducerea oferită de bancă, ci și efortul și resursele angajate de consumator. Pot spune că în negociere am ajuns la mijloc: am obținut un termen scurt de plată pentru cei 800 de mii de lei, așa cum își dorea banca și o reducere consistentă a soldului, de peste 400 de mii de lei, așa cum își dorea consumatorul.
Din fericire, consumatorul a reușit să obțină un alt împrumut, de la o altă bancă, și a achitat suma de 800 de mii de lei integral, așa cum solicitase banca. A fost unul dintre puținele cazuri în care ambele părți au făcut compromisuri serioase și au implicat eforturi financiare mari.”
Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB:
„Cazul soluționat în cadrul CSALB, în care regăsim o sumă importantă ștearsă de o bancă din soldul unui consumator, arată două lucruri: în primul rând faptul că băncile sunt deschise la negocieri cu toate categoriile de consumatori, deoarece inclusiv cei care au o situație financiară bună pot avea dificultăți în a-și achita datoriile.
În al doilea rând, cazul arată o realitate economică în care avertismentul nostru privind amânarea achiziționării unui credit ipotecar într-o perioadă a dobânzilor ridicate are relevanță în funcție de tipologia de consumatori: pentru cei cu posibilități financiare limitate decizia unui împrumut ar putea fi riscantă în raport cu propria situație. Nu la fel stau lucrurile pentru cei care iau împrumuturi pentru investiții sau care au un nivel al veniturilor ridicat.
Din moment ce unii oameni sunt eligibili pentru a obține o finanțare care să le permită achitarea a 800 de mii de lei pentru a închide un alt credit, contractarea unui nou împrumut va crea mai puține dificultăți în cazul lor, chiar dacă vorbim în prezent de dobânzi mari și de condiții macroeconomice dificile.
Pentru consumatorii cu venituri medii, însă, orice 100 de lei în plus la rată contează. Deși ROBOR a scăzut, iar inflația pare că urmează un trend descendent, contextul ne îndeamnă să fim precauți, cel puțin anul acesta.
Decât să iei un credit acum, la o dobândă mare și să te gândești că această dobândă se poate reduce într-un viitor greu previzibil, ar putea fi o variantă mai avantajoasă în acest moment să economisești la bancă sumele aferente ratelor pentru achiziția pe care o dorești.
În acest fel exersezi și ușurința sau dificultatea, după caz, cu care vei achita ratele în viitorul apropiat, îți formezi o disciplină de economisire și de rambursare a unui împrumut și câștigi atât un avans mai consistent pentru creditul dorit, cât și siguranță în această perioadă de incertitudini.
Nu este deloc șocantă (așa cum au catalogat-o unele publicații media) recomandarea la cumpătare, la prudență și la analiză temeinică înaintea contractării unui împrumut pentru o perioadă îndelungată!
Mai ales că această recomandare vine într-un moment de imprevizibilitate financiară, iar istoria ultimilor 15 ani ne arată că tot ce s-a petrecut pe plan internațional a fost resimțit puternic și de consumatorii români: începând cu criza financiară din 2008-2009, continuând cu dificultățile generate de aprecierea francului elvețian din 2015 și, în final, cu criza sanitară din 2020 și cu creșterile semnificative de prețuri generate în principal de războiul de la granițele noastre, aflat în plină desfășurare.”
În primele două luni ale acestui an au fost înregistrate 550 de cereri de negociere (355 adresate băncilor și 195 pentru IFN-uri), din care s-au format 130 dosare de conciliere (128 în raport cu băncile și 2 în raport cu IFN-urile). Alte 75 de cereri au fost soluționate direct de către părți, după sesizarea CSALB (25 cu băncile și 50 cu IFN-urile).
Educație financiară proactivă
Începând cu acest an CSALB a adoptat o strategie proactivă în relația cu consumatorii, pentru informarea acestora pe teme de educație financiară. Astfel, cei care consimt prin intermediul unor formulare completate în platformele social media să fie contactați de CSALB, primesc informații suplimentare prin telefon – sunt sunați de operatorii din call-centerul CSALB – și prin email. Numai în luna februarie au fost contactați peste 370 de consumatori cărora li s-au dat informații despre modul în care își pot rezolva problemele apărute în contractele pe care le au cu băncile și IFN-urile.
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Taguri: credite ipotecare credite de consum Banca Nationala a Romaniei (BNR) credite noi reclamatie banca banca credite IFN credite auto Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) credite Prima Casa credite nevoi personale credite pentru locuinte credite imobiliare
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Ultima Ora
ANPC amendeaza alte opt banci si propune recalcularea ratelor la credite, ceea ce ar insema cresterea acestora
ANPC amendeaza alte opt banci si propune recalcularea ratelor la credite, ceea ce ar insema cresterea acestora, in conditiile in care deja s-au majorat semnificativ in ultima perioada, din cauza indicilor de dobanda (IRCC) mai mari. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) acuza bancile ca si-au inselat clientii cu credite pe termen lung, de peste 10 ani (credite imobiliare pentru casa, in principal) prin aplicarea unei formule de calcul cu rate egale, nu descrescatoare. In legea care care se aplica creditelor imobiliare (OUG 52/2016 privind contractele de credit pentru bunuri imobile) nu este prevazuta modalitatea de calcul al ratelor, daca aceasta trebuie facuta in rate egale sau descrescatoare. Doar in legea care detalii
Profitul bancilor creste puternic, cu 70%
Profitul sistemului bancar a inregistrat o crestere puternica in primul trimestru al anului, cu 70% fata de aceeasi perioada a anului precedent, de la 2 la 3,4 miliarde lei, conform datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Umflarea castigurilor detalii
Credit pentru panouri fotovoltaice, de la Banca Transilvania
Banca Transilvania lansează un pachet de soluții pentru reducerea costurilor cu energia, care cuprinde finanțare BT pentru panouri fotovoltaice, simulator online de economisire a banilor și oferte specifice din partea partenerilor băncii în acest program, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Soluțiile sunt destinate antreprenorilor care doresc să-și crească sustenabil afacerea prin producerea și utilizarea energiei verzi din surse regenerabile. Soluții pentru reducerea consumului de energie și independență energetică: Creditul pentru panouri fotovoltaice o Fără comision de acordare până la finalul anului o Perioadă de acordare de până la 10 ani o Împrumuturi detalii
BCR este a 4-a banca la care se pot face transferuri catre un numar de telefon, fara cod IBAN
Banca Comerciala Romana (BCR) este a patra banca ai carei clienti pot face transferuri de bani catre numerele de telefon ale clientilor Bancii Transilvania (BT), ING si CEC Bank, fara a fi necesar codul IBAN. Banca Comercială Română extinde ecosistemul digital George printr-o nouă funcționalitate și lansează plățile intra și interbancare prin intermediul numerelor de telefon. Astfel, clienții BCR pot transfera bani, folosind doar numerele de telefon ale destinatarilor, fără a utiliza codul IBAN, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Opțiunea de plată funcționează prin intermediul TRANSFOND și este valabilă între băncile participante la serviciu și între clienții care și-au dat acordul de a detalii
- ANPC cere bancilor sa schimbe modul de calcul al ratelor la credite
- Asigurare de călătorie online, prin BT Pay
- Aplicatia myBRD nu va mai functiona de saptamana viitoare, fiind inlocuita cu YOU BRD
- Incident Raiffeisen privind functionarea aplicatiilor online
- Patria Bank obtine de la FEI un imprumut subordonat tip Invest EU
- Judecatorii incep sa recomande concilierea la CSALB a litigiilor dintre banci/IFN-uri si consumatori
- Patria Credit a obtinut un profit de 1,5 milioane euro in 2022
- Eximbank isi schimba numele in Exim Banca Romaneasca
- ING Bank devine a 10-a banca prin care se pot face plati instant
- Banca elvetiana Credit Suisse, cu o vechime de 167 de ani, a devenit brusc istorie
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
- Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
- Contribuția sistemului bancar în economie în ultimii 30 de ani este de două ori cât PIB-ul României
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Indicatorii sistemului bancar in T1 2023
- Deficitul contului curent pe T1 2023, mai mic cu 8%. Acoperirea datoriei externe cu rezervele BNR, la cel mai bun nivel din ultimii ani
- Deficitul contului curent, în scădere cu 17%
- Deficitul contului curent pe ianuarie 2023, în scădere cu o șesime
- Indicatorii sistemului bancar la finalul anului 2022
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Aplicatia Eximbank, indisponibila temporar
- UniCredit a consiliat vanzarea Pharmafarm și Gedeon Richter Farmacia către Dr. Max BDC, s.r.o.
- Familia Regală, în vizită la Banca Transilvania
- Reclamatii Credit Europe Bank - solutionarea alternativa a litigiilor
- Cei care amana ratele la credite vor plati ulterior dobanda la dobanda, adica mai mult
Analize economice
- Creștere economică minimală pe T1 2023
- Inflația anuală, scădere puternică până la 11,2% în luna aprilie 2023
- Primăvara nu-i ca iarna - proiecțiile ajustate pentru PIB, deficitul extern și salariul real
- Deficitul bugetar - în loc să scadă, majorat semnificativ după primele trei luni ale anului
- Inflația anuală, scădere până la 14,5% în luna martie 2023
Ministerul Finantelor
- Datoria publică la începutul anului 2023, în creștere la 49,2% din PIB
- Deficitul bugetar, în creștere îngrijorătoare după primele două luni ale anului
- Datoria publică din 2022, în scădere la 47,2% din PIB
- Deficitul bugetar in ianuarie 2023, mai mult decât dublu față de aceeași lună a anului anterior
- -5,68% din PIB, deficit bugetar bifat pe 2022. Observații
Biroul de Credit
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
- Legalitatea prelucrarii datelor personale de catre Biroul de Credit
Procese
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
Stiri economice
- România, al patrulea deficit comercial din UE în T1 2023
- România a păstrat locul 8 în UE la inflația anuală în aprilie 2023
- Datoria publică a depășit conjunctural pragul de 50% în februarie 2023
- „Inflația industrială”- scădere puternică în termeni anuali, prin efect de bază
- România, pe locul 8 în UE la inflația anuală, în martie 2023
Statistici
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
- INS: Veniturile romanilor au crescut anul trecut cu 10%. Banii de mancare, redistribuiti cu precadere spre locuinta, transport si haine
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
- Deficitul bugetar, deja 0,72% din PIB in februarie 2022
- Datoria publica, majorata la 48,9% din PIB in 2021
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
- CSALB recomanda bancilor sa nu mai claseze cererile incomplet documentate pentru solutionarea amiabila a litigiilor
First Bank
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
- First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
- Banca Transilvania and EBRD become majority shareholders of Victoriabank in Moldova
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Puterea de cumpărare a pensiilor a revenit pe plus în aprilie 2023
- Nivel record al exporturilor in martie, însă deficitul se menține ridicat
- Revenire notabilă în comerțul cu amănuntul in martie 2023
- Scădere semnificativă în comerțul cu amănuntul, in februarie 2023
- Deficitul comercial pe ianuarie 2023 - România, poziția a șasea din UE
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Bravo
Vreau cont ca sunteți o banca ... detalii
-
.
... detalii
-
Fraudă financiară prin blokchain
Bună ziua , am investit bani în Global.com ,prin cumpărarea de criptomonede ETH din aplicația ... detalii
-
Vodafon
Bună seara am o nemulțumire de cei de la vodafon iris titan, am încheiat un nou contract cu iei ... detalii
-
Vreau card bancar
Vreau card bancar că îmi ajunge târziu alocația de la ... detalii