ECONOMIE | Ministerul Finantelor

-3,37% din PIB, deficit bugetar după primele zece luni din 2022

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2022-12-05 21:52

Deficitul bugetului general consolidat pe primele 10 luni din 2022 a fost de 47,12 miliarde lei (-3,37% din PIB-ul estimat pentru anul curent), potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

În aceeași perioadă din 2021, minusul a fost similar în termeni nominali (47,98 miliarde lei), dar a însemnat -4,06% din PIB, urmare a unui rezultat economic semnificativ mai mic.

Pe fondul unei inflații crescute peste așteptări, încasările s-au majorat cu peste 70 miliarde lei sau 22,7%, până la aproape 379 miliarde lei (de la 26,1% la 27,1% din PIB, adică a determinat integral scăderea deficitului). Avansul cheltuielilor publice a fost de circa 69 miliarde lei nominal (până la 426 miliarde lei), în creștere moderată raportat la PIB (de la 30,2% la 30,5%).

În octombrie, rezultatul execuției bugetare (-0,33% din PIB) a fost semnificativ mai bun decât în luna precedentă (-0,64% din PIB pe septembrie) dar a fost slab decât în prima lună a trimestrului precedent (-0,23% din PIB în iulie). Ajustarea bugetară vizată pe anul în curs (-5,74% din PIB, după recenta rectificare) se va putea face doar dacă va fi ținută sub control strict plata subvențiilor pentru energie.

La Bugetul de stat, raportul între sumele colectate și cele distribuite a fost de circa 75%, deficitul acestuia urcând la 3,70% din PIB, semnificativ peste cel general. Pentru echilibrare, s-a apelat la excedentele de la bugetele locale, unde raportul dintre venituri și cheltuieli a ajuns la 105% (+4 miliarde lei) și de la instituțiile publice autofinanțate (venituri/cheltuieli 116%, de unde un plus de circa 4,8 miliarde lei).

Din cei aproximativ 70 miliarde lei încasați în plus pe primele zece luni din 2022, aproape o cincime s-au înregistrat în contul TVA (+12,6 miliarde lei, la o majorare procentuală de circa 20%) și o parte similară din veniturile nefiscale (care includ încasări din dividende, redevențe petroliere și vărsăminte din veniturile nete ale BNR), care au însumat 12,5 miliarde lei (+54%).

Câte 10,5 miliarde lei au provenit din creșterea spectaculoasă a încasărilor din alte taxe și impozite fiscale (+185% !) și din creșterea contribuțiilor de asigurări (principala componentă a veniturilor, cu peste 115 miliarde lei). Urmate de sumele primite de la UE (+8,5 miliarde lei), impozitul pe profit (+6,3 miliarde lei) și impozitul pe venit (+4,1 miliarde lei).

Avansul cheltuielilor din primele zece luni ale lui 2022, de 19,4% în raport cu anul precedent, a fost generat în principal de majorarea cu 18% a sumelor destinate asistenței sociale (peste 22 miliarde lei în plus). S-au majorat cu aproape 9 miliarde lei obligațiile achitate în contul dobânzilor (+58%, ritm problematic în ce privește majorarea stocului acumulat) și cu circa opt miliarde lei cheltuielile cu bunuri și servicii (+17%).

Ritmul de creștere în cazul cheltuielilor de personal a fost relativ moderat dar a avansat la 6,2%. Totodată, avansul cheltuielilor de capital a depășit media generală (aproape 21%). De reținut majorarea importantă a sumelor alocate pentru subvenții, de aproape 13 miliarde lei (+125% în termeni procentuali). 

 

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Ministerul Finantelor  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ministerul Finantelor



Deficitul bugetar, deja -1,67% din PIB după primele două luni

Deficitul bugetului general consolidat pe luna februarie 2024 a fost de circa 29 miliarde de lei (-1,67% din PIB-ul estimat la 1.738,9 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat semnificativ mai slab detalii

Datoria publică, sub pragul de 50% din PIB la finele anului 2023

Datoria publică a României a rămas sub pragul de 50% din PIB la finele anului 2023, potrivit Ministerul Finanțelor. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de 782,2 miliarde lei, în creștere semnificativă față de 666,5 miliarde detalii

Deficitul bugetar, din ce în ce mai mare la început de an

Deficitul bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2024 a fost de circa 7,9 miliarde de lei (-0,45% din PIB-ul estimat la 1.738,9 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul. Finanțelor. Este un rezultat semnificativ mai slab detalii

Deficitul bugetar după 8 luni, încă mai mare față de rezultatul din anul trecut

Deficitul bugetului general consolidat la finele lunii august a fost de 42,2 miliarde de lei (-2,65% din PIB-ul estimat la 1.591 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Suma este cu 9,2 miliarde lei mai mare decât detalii

 



 

Ultimele Comentarii