ECONOMIE | Stiri economice

Producția industrială pe primele cinci luni, mai mică decât în aceeași perioadă a anului trecut

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2022-07-20 19:31

România a consemnat în luna mai 2022 o creștere a producției industriale față de luna precedentă de 10,1% pe seria brută, potrivit datelor comunicate de INS.

Totuși, pe seria ajustată cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitate, s-a consemnat o scădere marginală (-0,1%). Astfel, valoarea semnificativ mai mare în termeni bruți a provenit din numărul și dispunerea favorabilă a zilelor lucrătoare.

Evoluția față de aceeași lună a anului precedent a fost de creștere semnificativă pe seria brută (+6,4%) și modică (+1,1%) pe seria ajustată cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitate. Totuși, rezultatele pe luna mai sunt mai slabe decât în urmă cu cinci ani (vezi tabelul) iar valoarea cumulată pe primele cinci luni din 2022 a fost cu -0,8% sub rezultatul brut din ianuarie - mai 2021 și -2,4% pe seria ajustată.

Semnal important, industria prelucrătoare, care dă tonul pentru ansamblul producției industriale, a consemnat pe datele ajustate o diminuare încă și mai pronunțată față de luna precedentă (-2,3%) decât pe intervalul scurs de la începutul anului (-1,2%). Ceea ce indică o deteriorare în termeni comparabili a performanței acestui sector, singurul care a venit cu o contribuție negativă (-0,1 puncte procentuale) la creșterea economică din T1 2022.

În contextul restrângerii activității și a creșterii prețurilor la resursele energetice, a rezultat o scădere pe toată linia și în industria extractivă (-1,7% față de luna anterioară, -7,2% față de mai 2021 și -4,3% cumulat pe primele cinci luni din 2022). Producția de energie a revenit față de aprilie (+4,3%) dar a rămas sub nivelul din mai 2021 (-3,7%) și cumulat (-5,8%)

Rezultatele pe ramuri industriale

Printre industriile cu rezultate bune consemnate în primele cinci luni ale anului curent, se numără repararea și întreținerea mașinilor și echipamentelor (+47%), tipărirea și reproducerea înregistrărilor (+32,2%), industria de pielărie (+24,8%) și fabricarea altor mijloace de transport (+11,2%).

La polul opus al rezultatelor apar sectoare importante, precum producția de substanțe chimice (-20,8%), fabricarea autovehiculelor de transport rutier (-9,9%), produse de cocserie și din prelucrarea țițeiului (-6,6%), prelucrarea lemnului (-9,6%), extracția petrolului brut și gazelor naturale (-6,1%), fabricarea de mobilă (-4,6%) și producția de echipamente electrice (-4,5%).

Pe fondul creșterii puternice a prețurilor de producție (+46,5%), se remarcă avansul înregistrat de cifra de afaceri în industria energetică (+103,9% în primele 5 luni din 2022 față de aceeași perioadă a anului anterior), urmată la mare distanță de bunurile intermediare (+32,1%), bunurile de uz curent (+24,7%), bunurile de folosință îndelungată (+14,1%) și bunurile de capital (+13,3%).

Totodată, comenzile pentru industria prelucrătoare au avansat cu 21,6% în intervalul ianuarie - mai 2022. Trebuie remarcată revenirea semnificativă pe toată linia consemnată în mai, după scăderile generale din aprilie: bunuri de folosinţă îndelungată (+16,3%), bunuri intermediare (+13,9%), bunuri de uz curent (+8,6%) și bunuri de capital (+3,0%). Precum și avansul consistent față de aceeași lună a anului anterior (+28,1%).

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stiri economice



Datoria publică, redusă la 49% din PIB în iulie dar păstrarea ei sub pragul critic de 50% se anunță dificilă

Datoria publică a României a scăzut la finele lunii iulie 2023 până la 49% din PIB, de la nivelul de 49,7% consemnat la mijlocul anului curent, potrivit Ministerul Finanțelor. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de circa 733,9 detalii

Scumpirea medicamentelor a anulat scăderea prețurilor la alimente

Inflația anuală a rămas aproape constantă în august 2023 (9,43%, față de 9,44% în luna anterioară , potrivit datelor publicate de INS. Creșterea lunară a prețurilor a fost de 0,54%, de aproape la fel cu cea din urmă cu 12 luni (0,56%). detalii

Datoria publică a revenit sub pragul de 50% din PIB

Datoria publică a României a scăzut la mijlocul anului până la 49,7% din PIB, față de 50,1% pe date operative la finele lunii mai, potrivit Ministerul Finanțelor. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de circa 724,76 miliarde detalii

Comerțul cu amănuntul, pe trend scăzător

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în iunie 2023 față de luna anterioară cu 2,8% pe seria brută și cu 1,9% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor detalii

 



 

Ultimele Comentarii