BNR explica de ce a majorat dobanda la 3%, in minuta sedintei de politica monetara din 5 aprilie 2022
Autor: Bancherul.ro
2022-04-16 17:38
"În urma analizei, membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că perspectiva apropiată a inflației și riscurile la adresa ei induse de șocurile globale pe partea ofertei reclamă continuarea majorării ratei dobânzii-cheie cu 0,50 puncte procentuale, în vederea ancorării anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu și a prevenirii declanșării unei creșteri autoîntreținute a nivelului general al prețurilor de consum – eventual printr-o spirală salarii-prețuri –, dar și din perspectiva credibilității băncii centrale", se arata in minuta sedintei de politica monetara a BNR din 5 aprilie 2022.
"În același timp, s-a reafirmat că o eventuală tentativă a băncii centrale de a contracara efectele inflaționiste directe ale șocurilor adverse pe partea ofertei ar fi nu doar ineficace, ci chiar contraproductivă, întrucât ar provoca pierderi ample activității economice și ocupării forței de muncă pe termen mai lung", se adauga in minuta.
Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 5 aprilie 2022
Data publicării: 15 aprilie 2022
Membri ai Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României prezenți la ședință: Mugur Isărescu, președinte al Consiliului de administrație și guvernator al Băncii Naționale a României; Florin Georgescu, vicepreședinte al Consiliului de administrație și prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României; Leonardo Badea, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Eugen Nicolăescu, membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Csaba Bálint, membru al Consiliului de administrație; Gheorghe Gherghina, membru al Consiliului de administrație; Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație; Dan-Radu Rușanu, membru al Consiliului de administrație; Virgiliu-Jorj Stoenescu, membru al Consiliului de administrație.
În cadrul ședinței, Consiliul de administrație a discutat și adoptat decizia de politică monetară, pe baza datelor și analizelor privind evoluțiile macroeconomice, financiare și monetare curente și de perspectivă prezentate de direcțiile de specialitate și a altor informații interne și externe disponibile.
În discuțiile privind comportamentul recent al inflației, membrii Consiliului au arătat că rata anuală a inflației a continuat să crească gradual în primele două luni ale anului curent, contrar previziunilor, urcând la 8,53 la sută în februarie, de la 8,19 la sută în decembrie 2021, chiar dacă evoluția de ansamblu a componentelor exogene ale IPC a devenit dezinflaționistă, în condițiile în care scăderile de dinamică consemnate de prețurile la energie electrică și gaze naturale - pe fondul unui efect de bază și al schemelor extinse de compensare și plafonare -, au devansat consistent, ca impact, creșterile peste așteptări înregistrate de prețul combustibililor, de prețurile LFO și de cele administrate.
În schimb, rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accentuat trendul ascendent, inclusiv în raport cu previziunile, mărindu-se la 5,9 la sută în februarie, de la 4,7 la sută în decembrie 2021. Avansul ei a fost însă antrenat, și de această dată, în principal de segmentul alimentelor procesate, în condițiile accelerării semnificativ peste așteptări a creșterilor generalizate de prețuri, sub impactul scumpirii materiilor prime, a energiei și a transportului.
Contribuțiile mai modeste aduse de subcomponenta mărfurilor nealimentare și de cea a serviciilor au fost totuși în creștere față de trimestrul precedent, au remarcat mai mulți membri ai Consiliului, dată fiind mărirea sferei de cuprindere și a majorărilor acestor prețuri, cel mai probabil în corelație cu scumpirea bunurilor importate și cu creșterea suplimentară a costurilor de producție pe plan intern, cuplate cu o cerere încă solidă de anumite servicii, inclusiv pe fondul severității scăzute a valului 5 al pandemiei și a restricțiilor asociate.
În urma analizei, s-a convenit că și recenta accelerare a ascensiunii ratei anuale a inflației de bază este atribuibilă șocurilor pe partea ofertei, mai ales celor externe, ale căror efecte directe și indirecte au fost potențate de cotele tot mai înalte ale așteptărilor inflaționiste pe termen scurt, de reziliența cererii pentru anumite servicii, precum și de ponderea considerabilă deținută în coșul de consum de bunurile alimentare și de cele importate. În discuții, membrii Consiliului au evocat creșterile mai pronunțate consemnate în perioada recentă de prețurile producției industriale la nivel european și pe plan intern – sub influența majorării costurilor cu energia, transportul și cu alte materii prime, inclusiv agroalimentare, precum și ca efect al problemelor persistente în lanțurile globale de valoare adăugată –, ce se pot transfera, cu un anumit decalaj de timp, dar și în funcție de condițiile cererii, asupra prețurilor cvasi-totalității bunurilor și serviciilor destinate consumului. Totodată, au fost evidențiate noile ajustări consistente în sens ascendent ale anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt ale agenților economici, însoțite și de o foarte recentă majorare semnificativă a celor pe termen mai lung ale analiștilor bancari, precum și măsurile guvernamentale de protejare a puterii de cumpărare a consumatorilor aplicate deja, de natură să susțină, alături de majorarea unor transferuri sociale, redresarea dinamicii venitului disponibil real în debutul anului curent.
În ceea ce privește poziția ciclică a economiei, membrii Consiliului au arătat că activitatea economică a continuat să slăbească în intensitate în trimestrul IV 2021 mai mult decât s-a anticipat, comprimându-se cu 0,1 la sută în raport cu precedentele trei luni, însă exclusiv ca urmare a deteriorării semnificative a performanțelor agriculturii. S-a concluzionat că evoluțiile fac probabilă menținerea excedentului de cerere agregată la o valoare foarte scăzută în acest interval, în linie cu prognoza din februarie 2022, date fiind inclusiv implicațiile noii revizuiri a seriei de date statistice privind evoluția PIB pe parcursul anilor 2020 și 2021.
Totodată, s-a observat că dinamica anuală a PIB a consemnat în trimestrul IV 2021 o scădere sensibil mai pronunțată decât cea prognozată, la 2,4 la sută, de la 6,9 la sută în trimestrul III, dar aproape integral pe seama descreșterii la o valoare semnificativ negativă a contribuției variației stocurilor. Consumul gospodăriilor populației și-a diminuat doar ușor aportul pozitiv, iar formarea brută de capital fix și-a ameliorat întrucâtva contribuția, cu toate că dinamica ei anuală a rămas marginal negativă, în principal ca urmare a contracției în termeni anuali suferite de investițiile nete în utilaje.
În același timp, exportul net și-a atenuat impactul contracționist, în condițiile în care scăderea variației anuale a importului de bunuri și servicii a devansat-o pe cea a exportului. Pe acest fond, creșterea anuală a soldului negativ al balanței comerciale a decelerat semnificativ față de trimestrul III 2021, dată fiind și restrângerea decalajului nefavorabil dintre dinamica în ascensiune a prețurilor importurilor și cea a exporturilor. În schimb, deficitul de cont curent și-a mărit substanțial avansul în termeni anuali, sub influența deteriorării balanței veniturilor secundare, pe seama diminuării intrărilor de fonduri UE de natura contului curent, în raport cu aceeași perioadă a anului precedent.
Creșterea în consecință a deficitului de cont curent la 7,0 la sută din PIB în anul 2021, de la 5,0 la sută în 2020, a fost considerată deosebit de îngrijorătoare de către membrii Consiliului, chiar dacă parțial ea poate fi atribuită înrăutățirii raportului de schimb și altor factori conjuncturali, iar gradul de acoperire a acestui deficit cu investiții străine directe și transferuri de capital s-a mărit ușor, rămânând însă relativ scăzut. Totodată, s-a observat că, creșterea cu 5,9 la sută a economiei în 2021 a fost determinată într-o proporție covârșitoare de consumul privat și că un aport relativ însemnat a fost adus de variația stocurilor, în timp ce contribuția sensibil mai mică adusă de formarea brută de capital fix nu a depășit-o pe cea din anul precedent.
Referitor la piața muncii, membrii Consiliului au evidențiat caracterul mixt al evoluțiilor recente, precum și necesitatea continuării monitorizării atente a parametrilor acestei piețe. S-a arătat că efectivul salariaților din economie s-a mărit ușor în decembrie 2021 și ianuarie 2022, ajungând la un nivel record, dar în același timp, rata șomajului BIM s-a majorat în decembrie 2021 la 5,7 la sută - după scăderea ei la 5,4 la sută în trimestrul III -, iar în primele două luni din 2022 s-a menținut constantă, semnificativ deasupra minimului istoric atins în vara anului 2019.
Totodată, dinamica anuală a câștigului salarial mediu brut nominal a consemnat doar un avans modest în debutul anului curent, deși ceva mai pronunțat în sectorul privat, în timp ce deficitul de forță de muncă raportat de companii și-a accelerat creșterea în primul trimestru din 2022, de la un nivel totuși sensibil inferior vârfului înregistrat la jumătatea lui 2019; în același timp, intențiile de angajare pe orizontul apropiat de timp, relevate de sondaje de specialitate, s-au mărit în primele două luni, dar au cunoscut o ajustare descendentă moderată în martie.
S-a apreciat că, în acest context, presiuni de creștere a salariilor ar putea să se manifeste cel puțin în sectoare confruntate cu dificultăți în atragerea de personal calificat, mai ales pe fondul dinamicii înalte și în ascensiune a inflației. Influențe în sensul frânării creșterii sunt însă de așteptat din politica salarială prezumată a fi menținută în sectorul public în acest an, precum și din majorarea amplă a costurilor cu materiile prime, energia și transportul, ce face probabil dificilă acomodarea integrală a unor eventuale revendicări salariale substanțiale, au susținut mai mulți membri ai Consiliului.
În același timp, s-a convenit că incertitudinile și riscurile la adresa evoluțiilor de pe piața muncii sunt considerabil crescute, în perspectivă apropiată, de invazia Rusiei în Ucraina și de sancțiunile internaționale instituite ca răspuns, de natură să exacerbeze criza energetică și perturbările în lanțurile de producție-aprovizionare și să accentueze creșterea prețurilor altor mărfuri. Impactul acestora asupra parametrilor pieței va fi, totuși, atenuat probabil de măsurile guvernamentale de sprijin - vizând inclusiv costul cu energia al firmelor și situația angajaților companiilor supuse sancțiunilor -, dar și de ridicarea tuturor restricțiilor de mobilitate la începutul lunii martie, odată cu încetarea stării de alertă, au considerat unii membri ai Consiliului.
Pe orizontul ceva mai îndepărtat de timp, incertitudini sunt asociate și capacității unor firme de a rămâne viabile după sistarea măsurilor de sprijin guvernamental și în contextul costurilor ridicate cu energia și transportul, dar și al nevoii de tehnologizare, ce ar putea conduce la restructurări sau falimente. Importante pentru situația viitoare a pieței muncii sunt, de asemenea, viteza și efectele digitalizării și automatizării pe plan intern și internațional, precum și implicațiile recursului în creștere al angajatorilor la lucrători extracomunitari.
În ceea ce privește condițiile financiare, membrii Consiliului au arătat că principalele cotații ale pieței monetare interbancare și-au accelerat creșterea în februarie și martie, atingând valori record ale ultimilor 9 ani, sub impulsul noii majorări a ratei dobânzii de politică monetară, precum și pe fondul înăspririi pronunțate a condițiilor lichidității și al așteptărilor privind continuarea creșterii ratei dobânzii-cheie. Totodată, au fost remarcate creșterile ample consemnate de randamentele titlurilor de stat în primele zile din martie, doar parțial corectate ulterior, în condițiile deteriorării abrupte a sentimentului investitorilor financiari, mai ales față de piețele din Europa Centrală și de Est, odată cu declanșarea războiului din Ucraina și cu instituirea sancțiunilor internaționale.
În această conjunctură, și cursul de schimb leu/euro a cunoscut o ajustare ascendentă, mult mai modestă totuși decât cele evidențiate în regiune, și succedată de o cvasi-stabilizare pe noul palier, în contextul acțiunilor BNR în sfera gestionării lichidității, dar și pe fondul relativei calmări ulterioare a volatilității pe piața financiară internațională. Riscurile la adresa ratei de schimb a leului rămân însă ridicate, și cu potențiale consecințe asupra inflației și a indicatorilor de vulnerabilitate externă, au atenționat membrii Consiliului, evocând atât dimensiunea dezechilibrului extern și riscurile la adresa consolidării bugetare induse de războiul din Ucraina, cât și perspectiva normalizării mai rapide a conduitei politicii monetare de către bănci centrale majore, în principal de către Fed, precum și creșterea alertă a ratelor dobânzilor reprezentative de către bănci centrale din regiune, inclusiv în condițiile înrăutățirii percepției de risc asupra economiilor din proximitatea conflictului militar.
Membrii Consiliului au observat, de asemenea, că rata medie a dobânzii la creditele noi s-a înscris în ianuarie pe o tendință ferm ascendentă, inclusiv ca efect al creșterii IRCC, care se va accelera începând cu trimestrul II, iar cea aferentă depozitelor noi la termen și-a accentuat ușor în ianuarie-februarie ascensiunea amorsată în trimestrul III 2021 - vizibil mai lentă, totuși, și atribuibilă în mare parte segmentului societăților nefinanciare. În același timp, s-a sesizat că dinamica anuală de două cifre a creditului acordat sectorului privat a continuat să urce în primele două luni din 2022, ajungând la 15,8 la sută în februarie, în principal pe seama evoluției împrumuturilor în lei ale societăților nefinanciare, condiții în care ponderea în total a componentei în monedă națională s-a mărit la 72,5 la sută.
În ceea ce privește evoluțiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că, potrivit noilor analize, rata anuală a inflației va crește probabil ceva mai pronunțat în următoarele luni decât s-a anticipat în prognoza pe termen mediu din februarie, care indica majorarea ei la 11,2 la sută în luna iunie, urmată de o descreștere graduală, până la 9,6 la sută în decembrie 2022, dar mai abruptă în semestrul II 2023, implicând coborârea acesteia la 3,2 la sută la finele anului.
Responsabile de înrăutățirea suplimentară a perspectivei apropiate a inflației continuă să fie șocurile adverse pe partea ofertei, au subliniat membrii Consiliului, remarcând că, în actualul context, principalii ei determinanți sunt majorările mult mai ample anticipate a fi consemnate de prețul combustibililor, și mai ales de prețurile alimentelor procesate, în principal sub influența creșterii mai puternice a cotațiilor țițeiului și ale materiilor prime agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor internaționale instituite. S-a observat că efectele inflaționiste astfel exercitate sunt așteptate să domine pe orizontul apropiat de timp impactul dezinflaționist substanțial prezumat a fi generat de prelungirea cu încă un an a schemelor de plafonare a prețurilor la energia electrică și gazele naturale pentru consumatorii casnici. Totodată, s-a sesizat că efectele inflaționiste adiționale vor afecta cu precădere dinamica componentei de bază a inflației, dată fiind inclusiv ponderea ridicată deținută în coșul acesteia de alimentele procesate.
În același timp, s-a convenit că modul de evaluare și de includere în calculul IPC a impactului schemelor de sprijin continuă să fie grevat de incertitudini însemnate și că balanța integrală a riscurilor generate de factorii pe partea ofertei rămâne înclinată în sens ascendent, cel puțin pe termen scurt, în contextul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate, cu potențiale implicații mai severe asupra cotațiilor petrolului și mărfurilor agroalimentare, precum și asupra lanțurilor de producție și aprovizionare.
În urma analizei, membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că perspectiva apropiată a inflației și riscurile la adresa ei induse de șocurile globale pe partea ofertei reclamă continuarea majorării ratei dobânzii-cheie cu 0,50 puncte procentuale, în vederea ancorării anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu și a prevenirii declanșării unei creșteri autoîntreținute a nivelului general al prețurilor de consum – eventual printr-o spirală salarii-prețuri –, dar și din perspectiva credibilității băncii centrale. În același timp, s-a reafirmat că o eventuală tentativă a băncii centrale de a contracara efectele inflaționiste directe ale șocurilor adverse pe partea ofertei ar fi nu doar ineficace, ci chiar contraproductivă, întrucât ar provoca pierderi ample activității economice și ocupării forței de muncă pe termen mai lung.
În ceea ce privește presiunile inflaționiste pe partea cererii, membrii Consiliului au observat că actualele evaluări indică o reaccelerare ușoară a creșterii economiei în trimestrul I 2022, urmată însă de o nouă încetinire în trimestrul II, sub impactul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate. Evoluțiile implică continuarea scăderii în acest interval a dinamicii anuale a PIB la valori vizibil mai joase decât cele previzionate anterior și fac probabilă menținerea excedentului de cerere agregată în semestrul I 2022 pe un palier semnificativ inferior celui anticipat în luna februarie. Astfel, din partea poziției ciclice a economiei sunt de așteptat presiuni inflaționiste modice în perspectivă apropiată, și implicit mai estompate decât cele anticipate anterior, au conchis membrii Consiliului.
Totodată, s-a sesizat că evoluțiile recente ale indicatorilor cu frecvență ridicată indică consumul privat drept determinant major al scăderii dinamicii anuale a economiei în trimestrul I 2022. În schimb, din partea formării brute de capital fix este posibil un aport ușor ameliorat, în principal pe seama lucrărilor de construcții, iar din partea exportului net o contribuție negativă mai redusă, în condițiile în care înrăutățirea decalajului nefavorabil dintre dinamica în creștere considerabilă a importurilor de bunuri și servicii și cea mai puțin ascendentă a exporturilor din luna ianuarie a decurs probabil prioritar din evoluția adversă a prețurilor externe. Acestea au avut însă drept consecință o cvasi-triplare a deficitului comercial în ianuarie în raport cu aceeași lună a anului trecut, precum și o creștere anuală record a deficitului de cont curent, inclusiv ca urmare a deteriorării ușoare a balanței veniturilor primare, au semnalat mai mulți membri ai Consiliului.
În același timp, s-a arătat în mod repetat că incertitudinile și riscurile la adresa prognozei pe termen mediu a inflației sunt considerabil amplificate de războiul din Ucraina și de sancțiunile asociate, ce pot slăbi activitatea economică, dar și potențialul ei de creștere, pe multiple căi, mai cu seamă prin agravarea crizei energetice și a blocajelor în lanțuri de producție, precum și prin accentuarea creșterii prețurilor altor mărfuri, cu precădere a celor agroalimentare. S-a observat că eventuale evoluții mai nefavorabile din această sferă ar afecta suplimentar atât puterea de cumpărare și încrederea consumatorilor, cât și activitatea, profiturile și planurile de investiții ale firmelor, dar și dinamica economiei la nivel european/mondial, precum și percepția de risc asupra economiilor din regiune, cu impact asupra costurilor de finanțare.
În acest context, membrii Consiliului și-au exprimat din nou preocupările legate de perspectiva absorbției fondurilor europene, mai ales a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte, însă este esențială pentru accelerarea reformelor structurale, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului exercitat de războiul din Ucraina și de sancțiunile asociate, precum și de consolidarea fiscală.
A fost remarcată însă și ameliorarea recentă a situației epidemiologice pe plan intern, care a condus la încetarea stării de alertă și la ridicarea tuturor restricțiilor de mobilitate mai devreme decât s-a anticipat, cu consecințe favorabile asupra activității economice. În același sens, au fost evocate măsurile guvernamentale aplicate/prefigurate vizând protejarea puterii de cumpărare a populației și sprijinirea companiilor, dar și accelerarea unor investiții în sectorul energetic, precum și gestionarea situației refugiaților.
Inclusiv în aceste condiții, membrii Consiliului au convenit că o sursă de incertitudini și riscuri crescute la adresa previziunilor o constituie conduita viitoare a politicii fiscale, având în vedere, pe de o parte, cerința continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv și al tendinței de înăsprire a condițiilor de finanțare, iar, pe de altă parte, actuala conjunctură economică și socială dificilă pe plan intern și global, marcată de implicațiile războiului din Ucraina și ale sancțiunilor impuse Rusiei.
În aprecierea unanimă a membrilor Consiliului, contextul analizat reclamă continuarea majorării cu 0,50 puncte procentuale a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea ancorării anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu și a stimulării economisirii, pentru a se asigura readucerea durabilă a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile.
Totodată, s-a susținut necesitatea păstrării controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară și a fost reiterată importanța continuării monitorizării atente a evoluțiilor mediului intern și internațional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu.
În aceste condiții, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,00 la sută, de la 2,50 la sută. Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4,00 la sută, de la 3,50 la sută și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 2,00 la sută, de la 1,50 la sută. În același timp, Consiliul de administrație al BNR a decis cu majoritate de voturi – 8 voturi pentru, 1 vot împotrivă – păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Taguri: Banca Nationala a Romaniei (BNR) dobanda de politica monetara inflatia
Comentarii
???????
@ ,,Obrazul subțire cu cheltuială se ține, ?”, ,, Păi nu , ?” probabil că ar spune domnul Pițurcă, ? Dom’ Isărescu culturnic academician, dom Dăianu la fel, ca și alții, educați în comunism, cu securitatea, nu au suportat concurența „academiei” lu’ dom’ Gabrie Oprea și i-au desființat-o, lu’ dom’ Oprea, ca să nu le mai ia din banii de cheltuială academică, ? Adună și dumnealor de pe unde reușesc, ? & Urmașii lu’ doamna Elena Ceaușescu, de la Academie, că nici dumneaiei nu agrea „alte frumose” , ?
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Noutati BNR
Regulamentul nr. 7/2022 pentru modificarea Regulamentului BNR nr. 2/2012 privind Centrala Riscului de Credit
Regulament nr. 7 din 21.apr.2022
Monitorul Oficial, Partea I 390 21.apr.2022
Intrare în vigoare la 1.iun.2022
Regulamentul nr. 7/2022 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 2/2012 detalii
Centrala Riscului de Credit (CRC) din cadrul BNR - prezentare
Centrala Riscului de Credit (CRC) Prezentare Centrala Riscului de Credit - CRC (fostă Centrala Riscurilor Bancare) reprezintă o structură specializată în colectarea, stocarea şi centralizarea informaţiilor privind expunerea fiecărei persoane detalii
BNR explica de ce a majorat dobanda la 3%, in minuta sedintei de politica monetara din 5 aprilie 2022
"În urma analizei, membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că perspectiva apropiată a inflației și riscurile la adresa ei induse de șocurile globale pe partea ofertei reclamă continuarea majorării ratei dobânzii-cheie cu 0,50 puncte procentuale, în vederea detalii
Recomandarea CNSM nr. R/1/2022 privind amortizorul anticiclic de capital
Recomandarea CNSM nr. R/1/2022
privind amortizorul anticiclic de capital în România
Având în vedere următoarele:
Prevederile art.3 alin.(2) lit.b) și alin. (3) din Legea nr. 12/2017 privind supravegherea detalii
- Sedinta CNSM din 31 martie 2022
- BNR creste dobanda la 3%, din cauza majorarii inflatiei si a razboiului din Ucraina
- Regulamentul BNR nr. 4/2022 privind masurile de securitate aferente serviciilor de plata
- Cum motiveaza BNR cresterea avansului la creditele ipotecare pentru a doua locuinta
- Minuta BNR din 9 februarie 2022: PIB-ul ar putea decelera considerabil in 2022 si 2023
- Ghidul Autoritatii Bancare Europene privind indicatorii planului de redresare
- Banca Nationala a Romaniei reafirma public angajamentul fata de Codul global FX
- BNR majoreaza dobanda la 2,5%, peste asteptarile analistilor
- Profitul sistemului bancar in 2021 atinge un nivel record
- Care sunt riscurile financiare la nivel global si european in 2022
Topuri Banci
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
- Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Concursul de educatie financiara European Money Quiz si-a stabilit castigatorii
- Club online de educatie financiara pentru liceeni
- Creditele acordate de banci, record al ultimilor 12 ani
- Stiai ca daca transferi bani pentru altii, chiar fara sa vrei (involuntar), risti sa faci inchisoare?
- Bancile saluta adoptarea legislatiei privind identificarea persoanelor prin mijloace video
ROBOR
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
- ROBOR 3 luni (date statistice pe perioada 1995-2019, conform BNR)
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, in crestere cu peste 70% dupa primele trei luni ale anului
- Deficitul contului curent a crescut cu 56% in primele doua luni ale anului
- Deficitul contului curent - 815 milioane euro, dupa prima luna a anului
- Deficitul contului curent la 11 luni a depasit nivelul prognozat pentru intregul an
- Finantarea verde in Romania reprezinta doar 4% din totalul creditarii, arata o analiza a BNR
Legislatie
- Protectia datelor personale: intrebari si raspunsuri frecvente publicate de ANSPDCP
- Cat este salariul minim net in 2022: 1.524 de lei
- OUG 50/2010 actualizata privind contractele de credit pentru consumatori
- OUG 52 din 2016 actualizata privind contractele de credit imobiliare si modificarea OUG 50/2010
- Regulament nr. 2 din 2012 privind organizarea si functionarea la Banca Nationala a Romaniei a Centralei Riscului de Credit
Analize economice
- Romania, in ultima treime a preturilor la curent electric si gaze din UE, dar in prima treime la scumpirea acestora
- Dobanda de politica monetara - Romania in context regional: cat va mai creste?
- Dobanda pe termen lung la obligatiunile Romaniei a crescut la 6,20% in martie 2022
- Romania, intre Portugalia si Letonia ca PIB/locuitor
- Salariul real a revenit, marginal, pe plus, in ianuarie 2022
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cum fac o reclamatie la BCR?
- EximBank crediteaza producatorul de cereale Agro Chirnogi
- Cum se actualizeaza datele personale la Cetelem
- Oney Bank actualizeaza datele clientilor la Cetelem
- ING Bank: Ce trebuie sa stii despre sanctiunile si operatiunile bancare in contextul razboiului din Ucraina cu Rusia
Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
- Legalitatea prelucrarii datelor personale de catre Biroul de Credit
- Care sunt bancile si IFN-urile care-si raporteaza clientii la Biroul de Credit?
Ministerul Finantelor
- Datoria publica, trecuta de 50% din PIB pe date operative: care sunt consecintele
- Noi programe de finantare: IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct, Innovation
- Programul Noua casa 2022: care sunt conditiile de creditare
- Programul Prima Casa (Noua Casa) pentru credite ipotecare, valabil si in 2022, cu asigurare impotriva tuturor riscurilor
- Deficitul bugetar pe 2021: 6,72% din PIB
Procese
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
- ANAF trebuie sa plateasca BCR Leasing dobanzi fiscale de 6,7 milioane lei, pentru obligatii suplimentare de plata a TVA anulate de justitie
- Clauzele abuzive din contractele de credit nu au termen de prescriptie, deci pot fi constatate oricand, chiar si dupa plata creditelor, a decis CJUE
Stiri economice
- Termeni si conditii de utilizare Google AdSense Online
- Deficit public de 1,19% din PIB dupa primul trimestru din 2022. Ajustarea bugetara s-a topit vizibil
- Fostul sef al OMV: exploatarea zacamintelor de gaze din Marea Neagra ne poate aduce independenta energetica fata de Rusia
- Indicele preturilor productiei industriale, stabilizat la 43% in februarie 2022
- Deficitul comercial, majorat cu 80% in ianuarie 2022 fata anul anterior
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Statistici
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
- Deficitul bugetar, deja 0,72% din PIB in februarie 2022
- Datoria publica, majorata la 48,9% din PIB in 2021
- Dobanda pe termen lung a obligatiunilor romanesti a crescut la 5,60% in februarie 2022
- Cele mai performante 5 fonduri de investitii au avut randamente anuale intre 34% si 40%
Noutati BCE
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
- BCE recomanda bancilor sa nu plateasca dividende
- Modul de functionare a relaxarii cantitative (quantitative easing – QE)
- Dobanda la euro nu va creste pana in iunie 2020
- BCE trebuie sa fie consultata inainte de adoptarea de legi care afecteaza bancile nationale
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
- FGDB explica modul de aplicare a procedurii de recapitalizare interna a unei banci cu depozitele negarantate ale clientilor (bail-in)
CSALB
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
- CSALB recomanda bancilor sa nu mai claseze cererile incomplet documentate pentru solutionarea amiabila a litigiilor
- CSALB: bancile s-au impacat in acest an cu 445 de clienti nemultumiti, care au primit concesii in valoare de 1,2 milioane euro
- In ce conditii te poate ajuta banca, atunci cand ai o problema cu creditul - sfaturi de la CSALB
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
First Bank
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
- First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Noutati BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
- Banca Transilvania and EBRD become majority shareholders of Victoriabank in Moldova
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
- Atacuri phishing impotriva clientilor a trei banci, depistate de CERT-RO
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Noutati Comisia Europeana
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
- Council of the European Union statement on Bulgaria path towards ERM II participation
Institutul National de Statistica
- Deficitul comercial, majorat cu 34% in T1 2022, dupa ce importurile lunare au trecut pragul de 10 miliarde euro
- ”Inflatia industriala”, majorata la peste 51%, dupa un avans de sapte procente in martie 2022
- Productia de cereale a crescut cu 50% in 2021
- Inflatia anuala a trecut pragul de 10% in martie 2022
- Vanzarile cu amanuntul - crestere marginala, cu produsele alimentare in scadere
Informatii utile asigurari
- Asigurari de viata: crestere de 18% in 2021
- Dosarele de dauna City Insurance se pot depune la FGA (Fondul de Garantare a Asiguratilor)
- Transilvania Broker de Asigurare ofera comsionul digital
- Doar 1,8 milioane de locuinte dintre cele peste 9 milioane sunt asigurate
- Regulile privind incheierea asigurarii auto RCA online
ING Bank
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
- ING Bank anunta rezultatele financiare la 9 luni 2021: creditarea si profitul cresc substantial
- Cum se face o reclamatie la ING Bank?
Ultimele Comentarii
-
Actualizarea datelor
... detalii
-
Card Cetelem neutilizat
Buna ,am cumpărat acum 2 ani ceva in rate , anul trecut în noiembrie am terminat de achitat rata ... detalii
-
Prescriere datorie credit
Daca din 2011 nu ati mai primit nicio scrisoare pentru recuperarea imprumutului si nu v-ati ... detalii
-
Credit ipotecar
In 2008 am luat in imprumut ipotecar am garantat cu locuinta pe care o aveam iar in 2010 nu am mai ... detalii
-
Sistemul este temporar indisponibil
De la începutul lunii aprilie nu merge aplicația, nu pot face plăti , va rog sa faceți ceva ... detalii