BANCI | Profil

Patria Credit reduce la 48 de ore timpul de asteptare pentru un credit

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2022-03-17 10:51

- Patria Credit, instituție financiară nebancară specializată în acordarea de microcredite pentru agricultori, a înregistrat în 2021 un profit net de 1,59 mil. euro, cu 42% mai mare decât cel din 2020, marcând al 6-lea an de creștere susținută și o revenire a cererii după primul an de pandemie

- Portofoliul de credite a ajuns la 26,6 mil. de euro, în creștere cu 6,5 milioane de euro (32%) față de finalul lui 2020

- De asemenea, numărul clienților Patria Credit a urcat cu 8,5% față de 2020

- Pentru 2022, instituția anunță lansarea unui proiect-pilot de agritech (monitorizarea digitală a culturilor) și digitalizarea operațiunilor

- La finalizarea procesului de digitalizare, timpul de așteptare pentru obținerea unui credit ar urma să fie de maximum 48 de ore

Patria Credit IFN SA, instituție financiară nebancară parte a Patria Bank Group, a înregistrat în 2021 un profit net în urcare cu 42% față de rezultatul din anul anterior – respectiv 1,59 mil. de euro comparativ cu 1,12 mil. de euro în 2020 (rezultate preliminare, în curs de auditare), conform unui comunicat de presa, in care se adauga:

De asemenea, Patria Credit și-a lărgit baza de clienți, numărul acestora urcând cu 8,5% față de nivelul din anul precedent, în timp ce rata rentabilității capitalului a depășit 35%.

În sectorul instituțiilor financiare nebancare din România, Patria Credit se detașează prin oferta sa de produse, microcredite adresate în principal micro-fermelor care, din diferite motive – cel mai adesea: distanța (localități rurale îndepărtate), lipsa garanțiilor reale (ipoteci) și lipsa documentelor financiare clasice – nu pot accesa credite oferite de bănci.

În majoritate, clienții companiei sunt producători agricoli din zona Munteniei, care reprezintă 63,6% din totalul afacerilor finanțate. Producătorii din regiunea Moldovei se situează pe poziția a doua ca pondere în totalul clienților, reprezentând 24,5%.

Majoritatea clienților sunt specializați în producția de legume (56%, față de doar 21% producție de cereale și 18% zootehnie), care accesează credite în valoare de până la 15.000 de euro și cu maturitate de 4-5 ani, a căror destinație sunt investițiile în producție.

Cele mai multe credite acordate, peste 34% din total, au o valoare cuprinsă între 5.000 și 15.000 de euro, fiind urmate de creditele cu valori între 15.000 și 25.000 de euro, care reprezintă 29,7%.

Valoarea medie a creditului acordat în 2021 a fost de 10.719 euro. În marea lor majoritate (peste 88%), creditele au ca destinație investițiile, doar puțin peste 4% fiind contractate pentru acoperirea capitalului de lucru, în vreme ce 7,7% au destinație mixtă.

Creditele fără garanții reale – în top

„Rezultatele financiare excelente pe care le-am înregistrat anul trecut se datorează în principal unui management adecvat al portofoliului și lărgirii bazei de clienți”, spune Raluca Andreica, CEO al Patria Credit.

„Astfel, am depășit țintele stabilite pentru aproape toți principalii indicatori: la sfârșitul anului trecut valoarea totală a portofoliului de credite se ridica la 26,6 mil. de euro, cu 1,5 mil. de euro peste obiectivul fixat și cu peste 6,5mil. de euro mai mult decât nivelul înregistrat la finalul anului 2020.”

Cea mai mare parte a portofoliului de credite o constituie EaSI, un credit fără garanții reale (pentru 90% din suma împrumutată) în valoare de maximum 120.000 de lei. Acesta este finanțat de către Uniunea Europeană din Fondul European de Investiții, instrumentul specializat al UE în materie de capital privat, garanții și instrumente de microfinanțare menit să sprijine IMM-urile, microîntreprinderile și întreprinderile sociale.

De altfel, instituția de microcreditare are în derulare acorduri prin care riscurile sunt preluate de către parteneri instituționali sau finanțatori precum FEI sau Fondul European pentru Sud-Estul Europei (EFSE). În 2021, Patria Credit a suplimentat plafonul de garanții pentru creditele EaSI cu 36 mil. de euro, pe fondul unei cereri foarte mari, cerere care continua și în primele luni din an, când noul instrument de garantare este așteptat sa fie lansat.

Procedura de creditare a instituției nu implică documentație clasică solicitată de bănci, ci se bazează pe o analiză personalizată a bugetului fermierului, a tipului de cultură și a ciclului de producție.

La rezultatul din 2021 al Patria Credit a contribuit de asemenea și calitatea portfoliului. Creditele restante cu întârzieri la plată de peste 30 de zile reprezintă puțin peste 4% din portofoliul total al Patria Credit, în vreme ce rata creditelor neperformante, cu întârzieri de peste 90 de zile, se ridică la 2,75%.

Raluca Andreica, CEO al Patria Credit
Raluca Andreica, CEO al Patria Credit

„În ceea ce privește costurile, în 2021 am reușit să reducem costul de finanțare cu aproape un punct procentual față de anul precedent, după ce în 2020 am redus costul de finanțare cu peste 0,5 pp”, explică Andreica.

„Este un rezultat care confirmă că suntem o instituție de finanțare solidă, cu capacitatea de a susține dezvoltarea IMM-urilor din agricultura României, sector a cărui atractivitate este în creștere.”

În 2022, proiecte de digitalizare și agritech

Pentru anul în curs, Patria Credit are în derulare o serie de proiecte majore de investiții. Unul dintre acestea, deja început, este schimbarea arhitecturii interne de IT, care continuă procesul de digitalizare a operațiunilor pentru a deservi mai bine forța de vânzări și pentru optimizarea integrării cu partenerii, prin diferite API.

Astfel, obiectivul este de a le oferi clienților servicii complet digitale, în timp ce durata de acordare a creditului ar urma să ajungă la maximum 48 de ore. De asemenea, Patria Credit va deschide două noi agenții în două zone cu mare potențial agricol ale țării, după ce anul trecut a deschis Tulcea și Botoșani.

Instituția urmează să mai lanseze la Izbiceni un proiect-pilot de digitalizare în beneficiul producătorilor de legume, constând în instalarea de sonde de colectare a parametrilor agro-meteorologici în culturile de legume, pentru a simplifica managementul ciclurilor de producție, controlul factorilor de mediu și al factorilor de stres sau risc la adresa culturilor.

În cadrul proiectului, un număr de opt mici fermieri vor primi sprijin pentru instalarea sistemului de sonde, costurile fiind acoperite de Patria Credit și partenerul său, producătorul de stații meteo mobile Enten.

„Suntem încântați că lansăm acest proiect. Datele colectate automat prin monitorizarea digitală a culturilor, o componentă primară a ecosistemului agritech, sunt foarte prețioase pentru producătorii agricoli. Pe baza acestora se poate stabili, de exemplu, calendarul de lucrări și tratamente agricole, se pot genera prognoze meteo și se poate urmări evoluția fenologică a culturilor, pot fi create modele predefinite pentru managementul bolilor, al dăunătorilor și al lucrărilor etc. De asemenea, avem în vedere lansarea unor produse de creditare «verzi», responsabile față de mediu”, afirmă Raluca Andreica.

Despre Patria Credit IFN

Patria Credit IFN SA este o instituție financiară nebancară (IFN) care susține mai ales eforturile antreprenorilor și ale persoanelor private, precum și impactul lor pozitiv asupra comunităților rurale. Specializată în finanțarea agricultorilor, Patria Credit este membră a European Microfinance Network (EMN) şi Microfinance Centre (MFC) și prima instituție financiară nebancară dedicată microfinanțării din România, cu aproape 20 de ani de experiență și mai bine de 15.000 de clienți finanțați.

Istoria Patria Credit a început în 1996, inițial ca program al organizației World Vision, evoluând ulterior în fundație și apoi în IFN. În prezent, activitatea Patria Credit IFN este recunoscută de Codul European de Bună Conduită inițiat de Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune din cadrul Comisiei Europene, pentru calitatea și impactul activității de microfinanțare realizate în România. Parte a Patria Bank Group, Patria Credit IFN se implică în proiecte de susținere a agriculturii, de dezvoltare a spațiului rural și de relansare a educației agricole, precum Crescătoria de afaceri, Mândru să fiu fermier (alături de Fundația World Vision România), Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii (FD Agri) etc.

Taguri: Patria Bank  credite firme  banca  credite nevoi personale  Patria Credit IFN  imprumut  Credite IMM  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Peste 1 milion de clienți ai Băncii Transilvania au abonament de cont curent

Peste 1 milion de clienți ai Băncii Transilvania au Abonament de cont curent Smart Banking, dintre care mai mult de jumătate au ales Abonamentul 365, conform unui anunt al bancii, in care se adauga: Ce înseamnă abonamentele Smart Banking: Se adresează tuturor clienților persoane fizice, atât celor existenți, cât și celor noi. Sunt de cinci tipuri, în funcție de stiluri diferite de viață - Salut, Student, 365, Premium și Premium+. Primele două sunt gratuite, iar celelalte înseamnă 7, 17 și 20 de lei/lună. Pentru alegerea unuia dintre abonamente, clienții pot consulta detalii

Alpha Bank a obtinut un profit net de 33 milioane euro in 2022

Alpha Bank a anuntat ca profitul net in 2022 a ajuns la nivelul de 33 milioane de euro, "reflectând atât o performanță comercială notabilă, cât și o gestionare eficientă a riscurilor", conform unui comunicat de presa. Comunicatul Alpha Bank: Rezumatul rezultatelor Alpha Bank Romania pentru anul 2022: performanță comercială și financiară solidă În anul 2022, Alpha Bank Romania a continuat să își mențină angajamentul față de clienții săi și să sprijine economia românească, în pofida mediului macroeconomic provocator, înregistrând, totodată, o performanță comercială și financiară solidă: • Portofoliul de credite al Alpha Bank în Romania a detalii

Patria Credit imprumuta firmele cu angajati de etnie roma

REDI ECONOMIC DEVELOPMENT SA și Patria Credit IFN S.A. anunță semnarea unui parteneriat local unic pentru finanțarea și incluziunea antreprenorilor romi, cu precădere agricultori, din micile comunități rurale din țară, conform unui comunicat de presa, in care se adauga: Prin detalii

BT Trade, aplicatia pentru tranzactii cu actiuni pe bursa

 BT Trade este cel mai simplu mod de a deschide un cont de tranzacționare.  Aplicația de mobil oferă acces la piața de capital românească și la aproape 30 de piețe internaționale.  Prin BT detalii

 



 

Ultimele Comentarii