BANCI | Ultima Ora

ING Bank este a treia banca la care se pot face plati catre un numar de telefon, in locul IBAN

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2021-09-02 18:34

ING Bank devine a treia banca, dupa Banca Transilvania si CEC Bank, care permite clientilor persoane fizice sa efectueze plati pe baza numarului de telefon mobil, in locul contului IBAN, prin serviciul AliasPay al Transfond, lansat in septembrie 2020.

Începând cu această săptămână, ING Bank lansează plățile interbancare prin AliasPay pentru portofoliul de clienți persoane fizice, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

Astfel, cei care dețin un cont curent la ING pot transfera bani către clienții băncilor care utilizează la rândul lor serviciul AliasPay, folosind doar numerele de telefon ale destinatarilor.

AliasPay a fost dezvoltat de către TRANSFOND și a fost lansat în luna martie 2021, iar în prezent alte două bănci din România oferă acest serviciu.

„Una dintre cele mai apreciate funcționalități din Home’Bank este plata către un prieten prin numărul de telefon. Opțiunea de a extinde acest serviciu dincolo de portofoliul de clienți ING este nu doar o oportunitate pentru noi, ci și pentru industria bancară, de a oferi servicii mai digitale, mai rapide și mai sigure. Plățile interbancare prin numărul de telefon vor deveni în curând o normalitate, având în vedere cât de mult ușurează experiența unui transfer bancar și cât de bine sunt primite în rândul utilizatorilor de mobile banking. Și ne bucurăm să îi avem alături ca parteneri pe TRANSFOND în acest demers, o instituție care depune eforturi împreună cu noi pentru digitalizarea serviciilor financiare din România.”, a declarat Alina Iacomi, Tribe Lead Digital ING Bank România.

Primirea banilor prin AliasPay presupune asocierea numărului de telefon cu un IBAN. Cei care doresc activarea acestui serviciu își vor da acordul direct din Home’Bank pentru înrolarea numărului de telefon și, implicit, a IBAN-ului asociat în AliasPay.

Clienților ING li se va asocia automat numărul de telefon celui mai vechi IBAN din portofoliul lor. Odată activat, aceștia pot primi la rândul lor bani de la clienții băncilor care folosesc acest serviciu.

În medie, clienții ING Bank fac peste cinci milioane de tranzacții pe lună în Home’Bank, dintre care peste 10% sunt către conturi ING prin funcționalitatea ”Plata către un prieten”.

Pentru a trimite bani prin AliasPay către clienții altor bănci, utilizatorii vor urmări același proces din secțiunea ”Plata către un prieten” disponibilă în aplicație.

„Extinderea serviciului AliasPay prin aderarea ING Bank reprezintă un avantaj important pentru consumatorii de servicii de plăți din România, prin prisma creșterii adresabilității plăților de acest tip, aspect care sperăm că va impulsiona și alte instituții de plată să adopte serviciul. Prefigurăm utilizarea pe scară largă a AliasPay, dat fiind că serviciul se încadrează prin excelență în tipologia serviciilor „smart”, atât de apreciate de toate categoriile/generațiile de clienți, respectând în același timp tendințele europene și internaționale de inițiere a plăților, de utilizare cu precădere a dispozitivelor mobile pentru o gamă variată de activități. Adresăm mulțumiri și aprecierea noastră echipei de proiect ING pentru profesionalism și implicare în desfășurarea și finalizarea aderării la AliasPay”, a adăugat dl Sabin Carantină, Director General al TRANSFOND.

Clienții ING pot face plăți interbancare prin numărul de telefon în limita de 3.000 de lei per transfer. Noua funcționalitate AliasPay beneficiază totodată și de măsura de securitate introdusă în primă fază anul trecut de ING pentru transferurile intrabancare.

Astfel, utilizatorii aplicației Home’Bank pot vedea numele beneficiarului contului către care urmează să facă un transfer, pentru a evita erori sau tentative de fraudare.

ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări.

Înființată în 1994, ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, și singura bancă cu creștere organică, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri și Mid-Corporate și Wholesale Banking.

Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.

TRANSFOND este administratorul și operatorul Casei de Compensare Automată a plăților comerciale interbancare. Activitatea principală constă în furnizarea de servicii instituțiilor financiare și financiar-bancare, în ceea ce privește plățile interbancare de retail în moneda locală și în euro, atât național cât și transfrontalier. Obiectivul TRANSFOND este acela de a consolida și diversifica activitatea curentă, cu accent pe componenta IT&C. Astfel, TRANSFOND a dezvoltat o serie de soluții complexe și performante în beneficiul unor segmente mai largi ale sectorului financiar autohton în special, dar și ale tuturor tipurilor de operatori economici locali: servicii de Facturare Electronică și servicii de Arhivare Electronică. Pentru mai multe informații: www.transfond.ro, www.aliaspay.ro, www.platiinstant.ro, www.facturielectronice.ro.

Taguri: ING Bank  Banca Transilvania  CEC Bank  banca  transferuri de bani  plati instant cu telefonul  Transfond  transfer bancar  plati  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



CEC Bank implineste 160 de ani

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: 160 de ani în care și-a reconfirmat constant poziția de bancă stabilă, de încredere, care a fost alături de generații de detalii

BRD scumpeste substantial comisioanele

BRD majoreaza semnificativ comisioanele standard aferente operatiunilor derulate la ghisee si online de persoane fizice, precum transferurile, retragerile de numerar sau administrarea unui cont. Comisionul lunar pentru administrarea unui cont curent standard, in detalii

CEC Bank acorda fermierilor credite cu o parte din dobanda subventionata de stat

• CEC Bank este prima instituție bancară care a transmis solicitări către FGCR pentru obținerea acordurilor de finanțare granturi în cadrul Programului guvernamental CEC Bank susține finanțarea agriculturii românești prin acordarea detalii

Patria Bank acorda fermierilor credite pentru achizitia de produse agricole Agrii

Începând cu aceasta lună, Patria Bank oferă în parteneriat cu Agrii soluții pentru fermierii care au nevoie de finanțare pentru achiziția de inputuri agricole și obținerea unor recolte bogate și profitabile, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

 



 

Ultimele Comentarii