Institutul de Studii Financiare din cadrul ASF a organizat o conferinta despre educatia financiara
Autor: Bancherul.ro
2020-11-28 09:13
Creșterea nivelului de educație financiară va influența pozitiv dezvoltarea piețelor financiare. Motiv pentru care a devenit un obiectiv strategic și prioritate ZERO pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară și Institutul de Studii Financiare, dar și pentru mediul academic și privat, se arata intr-un comunicat de presa, in care se adauga:
Aceasta a fost concluzia Conferinței Internaționale ISF2020 „Noile generații de consumatori de servicii financiare – cum îi formăm, cum îi educăm", organizată de către Institutul de Studii Financiare (ISF), în 24 noiembrie 2020.
România se află pe ultimele locuri în UE în ceea ce privește nivelul de educației financiară a populației.
La evenimentul, care a fost transmis online, a participat conducerea mai multor instituții precum Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), ai Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), precum și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). De asemenea, la conferință au participat reprezentanți ai mediului academic și ai entităților care activează în piața financiară non-bancară.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu, a punctat în deschiderea discursului său, că educația financiară este una dintre direcțiile fundamentale de acțiune ale Autorității, care invită, în același timp, la responsabilizare socială și individuală în materie de risc și beneficii.
„Ceea ce ne propunem este ca prin educație financiară să asigurăm o corectă înțelegere a modului în care funcționează piața financiară non-bancară, instrumentele și serviciile pe care le utilizăm, în calitate de consumatori”, a precizat domnul Nicu Marcu.
Domnul Valentin Ionescu, Directorul Direcției de Strategie și Stabilitate Financiară din cadrul A.S.F. și, totodată, Președintele ISF, a declarat „Educația financiară trebuie sa se axeze pe obiective principale implementabile pe diferite direcții strategice de acțiune, plecând atât de la necesitatea creșterii nivelului de protecție a consumatorilor, cât și de la necesitatea îmbunătățirii nivelului de capabilitate financiară și al gradului de incluziune financiară.„
„Educația investitorului reprezintă un subiect tot mai discutat. V-ați putea întreba de ce ESMA este atât de interesată de un astfel de subiect precum educația investitorului? În primul rând, în mod firesc, am avut și continuăm să avem un interes solid pentru protecția investitorului. Protecția acestuia reprezintă o precondiție pentru piețe financiare puternice și stabile. Trebuie să construim și să păstrăm încrederea investitorilor în piețele de capital, altfel nu va mai exista dorința de a investi, iar acest aspect va avea, în final, consecințe negative asupra industriei serviciilor financiare, dar, mai ales, asupra economiilor, în ansamblu”, a declarat doamna Verena Ross, Director executiv la Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe.
Pe de altă parte, domnul Timothy Shakesby, Coordonator al Direcției Conduită și Supraveghere din cadrul EIOPA a subliniat rolul extrem de important al educației financiare în această perioadă când întregul tablou al piețelor financiare este afectat de pandemia COVID-19.
„Luarea deciziilor financiare depinde de educația financiară existent mai ales în situaţia pandemiei, un context nou la care atât oferta, cât și cererea de servicii financiare se adaptează”, a spus domnul Timothy Shakesby.
La rândul său, Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Dan Armeanu, a explicat că la nivel microeconomic, nivelul redus de educaţie financiară are efecte negative pe termen lung în plan economic şi social, care se pot, de altfel, accentua.
„Această criză generată de pandemie practic a provocat la nivel mondial un grad ridicat de impredictibilitate a mediului economic şi financiar şi a indus modificări pe diverse pieţe, cum este piaţa forţei de muncă, context în care oamenii sunt nevoiţi să ia decizii financiare neprevăzute care le pot afecta nivelul de viaţă”, a arătat domnul Dan Armeanu.
Tot în acest context al crizei sanitare și economice pe care o traversează întreaga lume, doamna Flore-Anne Messy, Coordonator al diviziei de asigurări, pensii private și piețe financiare din cadrul OECD, a subliniat importanţa protejării grupurilor vulnerabile prin educaţie financiară pentru a depăși situația generată de pandemia COVID-19.
„Pe baza studiului recent privind nivelul de educaţie financiară al adulţilor, prezentat de OECD în iunie 2020, a reieşit nivelul redus de adaptare financiară înregistrat în special în ţările din estul şi sud-estul Europei. Dacă înainte de pandemie procentul celor care reuşeau să economisească în mod activ era la aproximativ 50%, după aceste luni, nivelul s-a redus la 25% din totalul populaţiei. Există clar o relaţie directă între nivelul de rezilienţă financiară şi cel de educaţie financiară”, a precizat doamna Messy.
Participanții la conferința organizată de ISF au subliniat faptul că educația financiară trebuie să aibă un rol important în sistemul de învățământ al generației viitoare, care are comportamente financiare total diferite față de cele anterioare.
Conform prezentării susținute de reprezentanta OECD, noile generaţii au cunoştinţe şi comportamente financiare mai reduse comparativ cu restul populaţiei – economisesc mai puţin, nu au o planificare bugetară, riscând pe termen lung să înregistreze un nivel ridicat de stres financiar din cauza neglijenţei legate de deciziile lor financiare. „Tocmai de aceea, tinerii - grupa de vârstă 15-24 ani - au fost cei mai afectaţi de riscul de şomaj şi orice reducere a venitului i-a afectat semnificativ în aceste luni pandemice, neavând un suport financiar economisit”, a arătat doamna Messy.
Aceeași preocupare pentru noile generații a arătat-o și doamna Verena Ross, care a afirmat că „milenialii”, ajunși recent la maturitate, abordează deciziile de investiție diferit față de predecesorii lor. „În timp ce generațiile trecute colaborau în mod tradițional cu băncile sau cu alți consultanți financiari vizitând ghișeele, deci față în față, ceea ce presupune o serie de limitări, tinerii – mulți dintre ei antreprenori – își procură tot mai mult informația de pe Internet și folosesc furnizori de servicii online”, a menționat Directorul executiv la ESMA.
Incluziunea financiară a reprezentat o altă latură a procesului de educație financiară, care a fost dezbătută în cadrul Conferinței ISF.
Conferința Internațională ISF2020 „Noile generații de consumatori de servicii financiare – cum îi formăm, cum îi educăm" - ediția a VI-a - a reprezentat o platformă de discuții extrem de utilă, prin intermediul căreia au fost lansate o serie de principii și de idei, ce vor reprezenta adevărate capete de pod pentru evenimentele viitoare de dezbatere pe tema educației financiare.
Institutul de Studii Financiare, fondat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, este un centru de excelență în domeniul studierii piețelor de profil și derulării programelor de educație financiare pentru asigurarea competențelor, aptitudinilor și cunoștințelor personalului instituțiilor financiare și a personalului ASF și pentru creșterea nivelului de educație financiară al consumatorilor de servicii și produse financiare non-bancare.
Pe termen lung, ISF îşi propune alinierea activităţii la cerinţele europene, trecerea de la acumularea de cunoștințe la acumularea și evaluarea de competențe, furnizarea de programe de formare profesională pentru domeniul financiar nebancar adaptate noilor procese organizaţionale, determinate de cerinţele legislative, de dinamica pieţei și a cadrului european, contribuind la maturizarea pieţei financiare nebancare din România, la crearea capacităţii acesteia de a face faţă concurenţei induse de globalizare sau efectelor crizelor economice.
Taguri: Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) Educatie financiara
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Noutati ASF
City Insurance si Euroins, amendate de ASF pentru plata cu intarziere a daunelor RCA
În cadrul şedinţei Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din data de 13 ianuarie 2021, Sectorul Asigurări – Reasigurări (S.A.R.) a prezentat rezultatele activității de control permanent realizate la Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance detalii
ASF sustine seminarii de educatie financiara pentru angajatii firmelor
Oportunitățile de învățare și dezvoltare la vârstă adultă sunt, în bună măsură, asociate cu programele puse la dispoziție de către angajatori. Acestea sunt cu atât mai apreciate atunci când reușesc să aducă angajaților, alături de beneficii de ordin detalii
Autoritatea de Supraveghere Financiara deruleaza programul de reorganizare si modernizare
În contextul tendinței globale de creștere a digitalizării și a progreselor rapide care au loc la nivelul piețelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară a demarat un program de evaluare și îmbunătățire a activității și de aliniere la cele mai bune practici, pentru detalii
Cei care primesc prea putine despagubiri pentru daunele RCA pot apela la SAL-Fin
Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar (SAL-Fin) reprezintă o soluție reală pentru consumatori de a-și rezolva diferendele pe care le au cu societățile de asigurare, se arata intr-un comunicat al Autoritatii de Supraveghere Financiara detalii
- Piata pensiilor private, in crestere cu 18% in 2020
- ASF a modificat regulamentul privind instituirea masurilor de prevenire si combatere a spalarii banilor si a finantarii terorismului
- Asigurarile de viata, in scadere cu 1,3% in 2020, conform statisticilor ASF
- Decizii ASF: sanctiune cu avertisment pentru un broker de asigurari
- Institutul de Studii Financiare din cadrul ASF a organizat o conferinta despre educatia financiara
- ASF retrage autorizatiile de functionare ale unor brokeri de asigurari
- Decizii ASF: Asist Asig Broker de Asigurare, sanctionata cu avertisment
- Decizii ASF: Regulamentul privind supravegherea punerii in aplicare a sanctiunilor internationale
- S-au dublat reclamatiile solutionate amiabil dintre firmele de asigurari si clienti prin SAL-Fin
- Fondurile de pensii private au reusit sa gestioneze eficient criza coronavirusului, cu rate de rentabilitate real pozitive
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Doar 14% dintre romani prefera sa-si faca un depozit online, fara sa mearga la banca
- Noi reguli privind platile online cu cardul valabile din 2021, anunta ARB
- Comunitatea bancara anunta ca va participa in continuare la procesul de relansare a economiei
- Comunitatea bancara considera ca educatia financiara trebuie sa devina o prioritate
- Bancile au acordat credite de 38 miliarde lei in primele sase luni ale pandemiei de coronavirus
Topuri Banci
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
- Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Criza COVID-19
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
- Cum se face amanarea ratelor la creditele Unicredit Bank, conform OUG 227/2020
- Cum se amana ratele la Credit Europe Bank
- Banca Romaneasca anunta cum vor fi amanate ratele la credite
- Raiffeisen Bank isi repara sistemul informatic si de carduri tot week-end-ul, dupa caderea din aceasta saptamana
ROBOR
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
- ROBOR 3 luni (date statistice pe perioada 1995-2019, conform BNR)
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Care este numarul cardurilor cobranded din totalul cardurilor active
- Creditarea a ramas la niveluri ridicate si in luna octombrie
- Imprumuturile pentru consum si-au redus la jumatate ritmul de crestere, pe cand creditele imobiliare sunt neafectate de criza
- Valoarea biletelor la ordin neplatite de banci a explodat in iunie
- Valoarea restantelor la credite si numarul firmelor in insolventa au scazut in primele trei luni de pandemie COVID-19
Legislatie
- Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar - Bancar si-a lansat noul site
- Legea nr. 52/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite
- OUG nr. 29/2020 privind masurile Guvernului de sustinere a firmelor afectate de criza coronavirusului COVID-19
- Decizia Curtii Constitutionale nr.731 din 6 noiembrie 2019 referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite
- Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cum se amana ratele la creditele OTP Bank
- OTP Bank schimba modul de autentificare pentru platile online cu cardul, conform PSD 2
- EximBank coordoneaza un credit sindicalizat de 150 milioane dolari pentru ALRO Slatina
- Oferta OTP Bank de Black Friday: conturi fara comisioane pe viata
- CEC Bank: Lucrari de mentenanta la sistemele informatice, programate intre 5 si 8 noiembrie
Analize economice
- Preturile au crescut cu 2,06% in 2020. Media anuala a inflatiei a fost de 2,6%
- PIB 2020, in scadere cu 5% inaintea ultimului trimestru din 2020
- PIB-ul ar putea creste cu 4,5% in 2021, dupa scaderea de 4,2% in 2020, conform unei prognoze PwC
- Puterea de cumparare a pensiilor a crescut cu 13%
- Romania, campioana europeana detasata la cheltuielile pentru alimente
Ministerul Finantelor
- Aplicatia pentru completarea Formularului 094 in format electronic va fi disponibila pe www.anaf.ro, incepand cu data de 20 ianuarie
- Suspendarea ratelor la credite se poate face pe maxim 9 luni, anunta Ministerul Finantelor
- Normele de aplicare ale OUG 227/2020 privind amanarea ratelor la credite, publicate de Ministerul Finantelor
- Ministerul Finantelor a prelungit pana in 31 martie 2021 anularea dobanzilor si penalitatilor de intarziere pentru taxe si impozite
- Ministerul Finantelor emite, din 4 ianuarie 2021, noi emisiuni de titluri de stat prin Programul Tezaur
Biroul de Credit
- Legalitatea prelucrarii datelor personale de catre Biroul de Credit
- Care sunt bancile si IFN-urile care-si raporteaza clientii la Biroul de Credit?
- Site-ul Birouldecredit.ro are probleme de functionare
- Intrebari frecvente despre Biroul de Credit
- Lista bancilor si IFN-urilor care-si raporteaza clientii la Biroul de Credit
Procese
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
- ANAF trebuie sa plateasca BCR Leasing dobanzi fiscale de 6,7 milioane lei, pentru obligatii suplimentare de plata a TVA anulate de justitie
- Clauzele abuzive din contractele de credit nu au termen de prescriptie, deci pot fi constatate oricand, chiar si dupa plata creditelor, a decis CJUE
Stiri economice
- Romania se imprumuta la cele mai mari dobanzi dintre tarile UE
- Aproape zece miliarde € deficit de cont curent la 11 luni. Datoria pe termen lung a crescut in 2020 cu peste 15%
- Comertul a avansat cu 2,1% pe primele 11 luni din 2020
- Romania, cea mai abrupta reducere a ponderii cheltuielilor cu locuintele dintre statele UE
- Romania, pe locul patru in UE la cheltuielile pentru comunicatii, cu cea mai mare crestere din ultimii zece ani
Statistici
- Romania - cea mai mare ieftinire in termeni reali a caselor dintre statele UE, pe 2019
- Marjele de dobanda practicate de banci sunt in scadere (analiza a Bancii Transilvania)
- Cat este salariul minim pe economie in 2020: 1346 lei net si 2.230 lei brut
- Incluziunea financiara a Romaniei, cea mai mica din Europa, scade, in loc sa creasca
- Pretul caselor, in scadere cu 0,7%, conform Eurostat
FNGCIMM
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
- IMM Invest: ce situatii financiare pot utiliza firmele in declaratia IMM
- IMM Invest: ce situatii financiare pot utiliza firmele in declaratia IMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- BCE recomanda bancilor sa nu plateasca dividende
- Modul de functionare a relaxarii cantitative (quantitative easing – QE)
- Dobanda la euro nu va creste pana in iunie 2020
- BCE trebuie sa fie consultata inainte de adoptarea de legi care afecteaza bancile nationale
- BCE a publicat avizul privind taxa bancara
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
- FGDB explica modul de aplicare a procedurii de recapitalizare interna a unei banci cu depozitele negarantate ale clientilor (bail-in)
First Bank
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
- First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
CSALB
- Cei care nu-si pot plati ratele amanate la credite pot apela la CSALB
- Negocierea in cadrul CSALB ar putea fi obligatorie inaintea proceselor dintre banci si clienti
- CSALB a reusit sa rezolve 433 de litigii dintre banci si clienti, insa in 51 de cazuri negocierile au esuat: exemple si recomandari
- Centrul unde romanii negociaza cu bancile și IFN-urile implinește 5 ani de la infiintare
- Cate reclamatii primeste Provident de la clienti si cum se solutioneaza
Noutati BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
- Banca Transilvania and EBRD become majority shareholders of Victoriabank in Moldova
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Mobile banking
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
- Atacuri phishing impotriva clientilor a trei banci, depistate de CERT-RO
- Alpha Bank: precizari despre tentativele de real-time phishing
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Noutati Comisia Europeana
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
- Council of the European Union statement on Bulgaria path towards ERM II participation
- Romania, pe ultimul loc in Europa la digitalizare
Noutati BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
- BVB avertizeaza doua firme ca nu si-au respectat obligatiile de raportare
- Raiffeisen Centrobank (RCB) a lansat produse de investitii tip warrant la BVB
Institutul National de Statistica
- Evolutia preturilor locuintelor in perioada 2005-2020, conform statisticilor INS
- Salariul real, in crestere cu 5% in 2020
- Salariul mediu net pe economie a crescut cu 12% in 2018
- Inflatia creste iar la 5,1% in august
- Salariul mediu net si brut pe economie si categorii CAEN
Informatii utile asigurari
- Regulile privind incheierea asigurarii auto RCA online
- Ce este o polita de asigurare auto obligatorie RCA
- Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal Pint.ro Broker de Asigurare SRL
ING Bank
- Cum se amana ratele la creditele ING, conform OUG 227/2020
- ING a blocat alocatia copilului. Ce trebuie sa fac?
- ING Bank are noi reguli pentru limitele de depunere si retragere numerar cu cardul de la ATM-uri
- Cum se actualizeaza datele personale ale clientilor ING Bank persoane fizice si persoane juridice
- Aplicatia Home Bank a ING este in a saptea zi de "disponibilitate partiala" (actualizat)
Ultimele Comentarii
-
problema Home Bank ING
Va rog sa-mi spuneti care este problema cu platile in aplicatia Home Bank a ING, pentru a va putea ... detalii
-
Ing
Va rog faceți ceva cu aplicatia, de 2 zile încerc sa pot face niște plăti și nu ... detalii
-
Amanarea rate la banca
As dori sa mi amana ti rata pe doua luni la banc incepe cu luna februarie martie deoarece mi sa u ... detalii
-
Actulizare date
Buna ziua, daca o persoana nu este in tara si nu are posibilitatea sa vina in Romania pentru ... detalii
-
Amenintari blocare conturi
Da, pe mine ma ameninta de cateva saptamani ca imi blocheaza conturile. Ideea este ca am fost sa ... detalii