Criza COVID-19 | Stirea Zilei

E un mit ca nu se poate pune poprire pe conturile Revolut; nu este un mijloc de evaziune fiscala

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2020-11-05 22:42

Detinatorii celor 1,2 milioane de conturi Revolut din Romania vor putea avea de saptamana viitoare si conturi IBAN romanesti furnizate de Libra Bank, nu doar cele inregistrate in Lituania, ca pana acum, ceea ce le va permite sa incaseze mai usor bani, inclusiv salarii.

Revolut are insa comisioane mai mari decat bancile la retragerile de numerar, iar cursul valutar practicat este netransparent.

Comisionul Revolut la retragerile de numerar care depasesc, pe parcursul unei luni, valoarea de 800 de lei, este 2% din suma retrasa, de trei ori mai mare decat comisioanele bancilor. (vezi aici detalii)

Noile conturi Revolut in lei furnizate de Libra Bank vor putea fi poprite de ANAF sau de executorii judecatoresti? Pentru ca se stie ca unul dintre avantajele conturilor Revolut este aceea ca nu pot fi executate silit, a fost intrebarea pusa de un jurnalist in cadrul unei conferinte online in care s-a anuntat parteneriatul Libra-Revolut.

Irina Scarlat, Global Head of Growth la Revolut, a raspuns:

"Revolut nu este modalitate de evaziune fiscala si este un mit ca nu pot fi restrictionate conturile Revolut. Utilizatorii care folosesc Revolut trebuie sa accepte termenii si conditiile de utilizare a serviciilor Revolut, in care se specifica faptul ca acestia au obligatia de a respecta legislatia fiscala. Revolut nu poate fi folosit pentru evaziune fiscala. Nu cred ca acesta a fost vreodata un avantaj, dovada stau mesajele de la unii utilizatori care se plang de blocarea conturilor in vederea justificarii sursei fondurilor.

Desi oferim conturi IBAN in lei, nu functionam ca o banca, ci in baza licentei de emitent de bani electronici acordata de banca centrala a Lituaniei".

Intrebata daca Revolut a primit solicitari de la ANAF in vederea furnizarii de informatii despre clienti, sefa Revolut a raspuns: "este o informatie confidentiala, nu o pot comunica".

Emil Bituleanu, directorul general al Libra Internet Bank, a precizat ca banca nu poate da curs solicitarilor de poprire a conturilor furnizate Revolut:

"Daca noi primim o solicitare de poprire de la ANAF, nu vom putea da curs acestia, intrucat noi nu stim cine este clientul, pentru ca noi suntem doar furnizori de tehnologie, iar clientii sunt ai Revolut, desi au IBAN emis de Libra. Sunt conturi deschise la banca noastra de Revolut, conform cu legislatia bancara europeana, agreata de catre BNR".

Emil Bituleanu, directorul general al Libra Internet Bank
Emil Bituleanu, directorul general al Libra Internet Bank

Sefa Revolut a mentionat ca solicitarea de poprire a unui cont primita de banca de la ANAF sau executor judecatoresc este transmisa mai departe catre Revolut, care coopereaza mai departe.

"Situatie care se intampla si anterior, deci nu este nicio diferenta fata de modul in care functionam anterior", a adaugat Irina Scarlat.

"Revolut are o colaborare deschisă cu toate instituțiile de reglementare din țările în care suntem prezenți și bineînțeles că dăm curs solicitărilor primite de la aceștia", a mai spus reprezentanta Revolut, pentru Bancherul.ro.

Cum ramane atunci cu normele bancare de cunoastere a clientelei si de prevenire a spalarii banilor si finantarea terorismului? Care este obligatia legala a bancii, in acest caz? l-am intrebat pe seful Libra Internet Bank.

Acesta a raspuns ca banca urmareste tipologia platilor procesate pentru clientii Revolut, in vederea depistarii tranzactiilor suspecte de spalare a banilor.

Banii din conturile Revolut nu sunt garantati

E important de stiut ca banii din conturile Revolut nu sunt in prezent garantati, asa cum se intampla cu depozitele la banci.

Asta intrucat banii din conturile Revolut sunt considerati moneda electronica, conform legislatiei bancare, neintrand in sfera garantarii.

In prezent, Revolut nu este autorizata de Banca Nationala a Romaniei (BNR), ci de Banca Nationala a Lituaniei.

Sefa Revolut, Irina Scarlat, a spus insa ca pana la finalul acestui an Revolut ar putea notifica BNR cu privire la activarea in Romania pe baza licentei de functionare obtinuta recent de la Banca Centrala Europeana (BCE), prin pasaport european.

In aceste conditii, Revolut urmeaza sa beneficieze de protectia schemei de garantare a depozitelor europeana, dat fiind ca va activa ca o banca si va putea sa acorde si credite.

Sefa Revolut a mentionat ca are in plan si acordarea de credite in Romania, considerand ca dobanzile practicate in prezent de banci sunt foarte ridicate, in raport cu cele din alte tari.

Taguri: comisioane card  curs de schimb valutar  banca  cont bancar  carduri de debit  Libra Internet Bank  

Comentarii

cosming
mda
"Revolut are insa comisioane mai mari decat bancile la retragerile de numerar, iar cursul valutar practicat este netransparent." - revolut e fintech nu e banca deci nu incurajeaza deloc sa fie retrasi bani cash; chiar daca cursul valutar e netransparent e mai MIC decat la toate bancile din Romania, deci mai avantajos pentru client; plus ca poti plati in moneda LOCALA fara comisioane. "banii din conturile Revolut nu sunt in prezent garantati, asa cum se intampla cu depozitele la banci." - este similar cu banii pe care romanii ii tin in conturile curente - NU SUNT GARANTATI; numai banii din depozite sunt garantati iar Revolut NU are depozite :) Nu stiu cine a comandat articolul asta dar e clar o manipulare de 2 bani! Se compara Dacia Logan cu Tesla model 3 si concluzia este ca Tesla model 3 nu e facuta in Romania si nu e buna! Folosesc Revolut cand calatoresc si pentru plati si merge excelent si fara comisioane absurde si mari asa cum au bancile !

Vasile Coman - Bancherul.ro
comisioane Revolut
cosming, nici bancile nu incurajeaza sa fie retrasi bani cash, dar oamenii, fie ca au carduri bancare sau Revolut, au nevoie si de cash. In privinta cursului valutar netransparent al Revolut, nu este mai mic, dupa cum spui. De exemplu, astazi, 08.11.2020, in aplicatia Revolut, daca vrei sa schimbi 100 de lei in euro, primesti 20,33 euro, asadar cursul leu/euro este 4,9188, cu 1% mai mare decat cursul BNR, de 4,8668 lei. Comparativ, cursul Mastercard, care se aplica la majoritatea cardurilor bancare, este 4,9036 lei/1 euro, mai mic decat cel al Revolut. Si cursul Visa, aplicat de asemenea la tranzactiile valutare cu cardurile bancare, este mult mai mic decat al Revolut: 4,8717 lei/1 euro. Iar la ghiseele CEC Bank, cursul este 4,9000 lei/1 euro, de asemenea mult mai bun decat cel al Revolut. Si alte banci au curs mai bun decat Revolut: la First Bank, 1 euro se vinde cu 4,91300 lei, iar la Banca Romaneasca cu 4,9169, mai mici fata de 4,9188 al Revolut. Cu privire la garantarea depozitelor bancare, exista o confuzie aici, din cauza termenului impropriu folosit: garantarea depozitelor. In realitate, nu doar depozitele bancare sunt garantate, ci toate conturile bancare, asadar banii din toate conturile bancare, indiferent ca sunt simple conturi de card sau conturi de depozit, sunt garantati de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. Nu este si cazul conturilor si cardurilor Revolut, pe care se afla bani electronici, care nu sunt garantati de nimeni, ceea ce inseamna ca daca Revolut da faliment, exista pericolul pierderii banilor.



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



ATM-urile Euronet au o reputatie proasta, din cauza comisioanelor ascunse

ATM-urile Euronet au o reputatie proasta pentru costurile mari la retragerea de bani, in special in privinta cursului de schimb practicat pentru un serviciu denumit Dynamic Currency Conversion (DCC), considerat o inselatorie. Euronet, care este, in ciuda detalii

Euribor la 3 luni a ajuns la 2,5%, cresc ratele la creditele in euro

Euribor la 3 luni, indicele de referinta pentru creditele in euro, a crescut la 2,5%, iar Euribor la 6 luni la aproape 3%, ceea ce determina cresterea ratelor la creditele in euro, in special la creditele ipotecare, care au valori mai mari. Spre deosebire de detalii

Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?

Bancile cu cele mai bune dobanzi la depozitele in lei la termen de 12 luni sunt, in ordine, Intesa, CEC Bank si Eximbank, conform topului realizat de Bancherul.ro. Clasamentul a luat in calcul dobanzile pentru depozitele standard la termen in lei, fara promotii detalii

La ce banca imi fac un card de alocatie?

„Vreau un card pe care sa primesc doar alocatia copilului. La care banca e cel mai convenabil?”, intreaba o cititoare.  Pentru incasarea alocatiei copilului pe un card bancar, trebuie sa va deschideti cont cu card atasat la o banca (nu e nevoie de un card anume, detalii

 



 

Ultimele Comentarii