BANCI | Analiza

Banca Transilvania are o oferta la creditele ipotecare si de nevoi, cu cele mai mici dobanzi dintre banci

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2020-09-22 22:01

Banca Transilvania (BT), liderul sistemului bancar romanesc, deruleaza pana in 25 septembrie o oferta la creditele imobiliare si de nevoi personale comandate online, pe site-ul bancii, pe care le acorda cu cele mai mici dobanzi dintre bancile romanesti, conform topurilor celor doua tipuri de imprumuturi realizat de Bancherul.ro.

La creditul imobiliar/ipotecar in lei, dobanda promotionala este 5,06%, de tip variabil, formata din indicele IRCC plus o marja fixa de 2,65%, cu 0,30 de puncte mai mica fata de cea standard.

O singura banca, CEC Bank, are o marja mai mica decat BT, de 2,5%, insa costul total al unui creditului promotional BT, reflectat de Dobanda Anuala Efectiva (DAE) este sub cel al CEC Bank, datorita faptului ca BT a eliminat si comisioanele de analiza si evaluare a imobilelor.

Si la creditele de nevoi personale BT are cea mai mica dobanda dintre banci la oferta din prezent a imprumutului cu dobanda fixa si asigurari de viata si de somaj: 7,49%.

De altfel, si pana acum BT era pe primul loc in topul bancilor cu cele mai mici dobanzi, cu creditul cu dobanda variabila, de 8,16% (IRCC+5,75%), urmata de Banca Romaneasca si CEC Bank. (vezi graficul)

BT are si alte produse in oferta, conform comunicatului bancii:

Banca Transilvania lansează campania online #HappyHomeDays pentru cei care au planuri pentru casă şi acasă

Banca Transilvania lansează o nouă campanie de shopping bancar online, #HappyHomeDays, pentru cei care au planuri pentru casă şi acasă.

Campania vine în perioada 21 – 25 septembrie a.c. cu oferte pentru persoanele care au în plan achiziţionarea unei locuinţe, construire, reamenajare sau redecorarea casei.

Oferta poate fi accesată pe siteul BT şi aduce reduceri şi alte beneficii la creditul imobiliar/ipotecar, creditul de nevoi personale, respectiv la cardul de cumpărături STAR Forte şi
Gold. Partenerii BT în această campanie sunt Dedeman şi Vivre.

“Ne-am inspirat pentru tematica acestei campanii din planurile românilor de a avea standarde noi pentru locuinţa lor. Perioada prin care trecem ne-a făcut să descoperim sensuri noi pentru acasă, care a devenit locul în care petrecem mai mult timp cu familia sau locul din care lucrăm. Iar cumpărarea unei case este un eveniment în viaţa oamenilor. Am ales cele mai bune produse pentru #HappyHomeDays pentru a susţine oamenii să îşi îndeplinească visul.” - afirmă Sergiu Mircea, Director Executiv Marketing & Comunicare, Banca Transilvania.

Oferta #HappyHomeDays:

 Creditul imobiliar/ipotecar în lei pentru achiziţie, modernizare, construire sau refinanţare împrumut de la altă bancă: 5,06% dobândă variabilă (IRCC + 2,65%); zero comision de analiză şi de evaluare. Oferta standard a băncii este 5,36% (IRCC + 2,95%) pentru persoanele care primesc veniturile în cont BT/5,66% (IRCC + 3,25% pentru cei care nu primesc veniturile la BT; 400 de lei comision de analiză, respectiv 500 de lei pentru apartament şi 750 de lei comision de evaluare casă.

 Creditul de nevoi personale Practic BT cu asigurare de viaţă şi şomaj, cu dobânda fixă în lei: 7,49% şi zero comision de analiză.

Oferta standard a băncii este 9,5% dobândă pentru persoanele care primesc veniturile în cont la BT/10,5% pentru cei care nu primesc veniturile în cont BT, respectiv 200 de lei comision de analiză.

 Pachet de produse: creditul de nevoi personale Practic BT cu asigurare de viaţă şi şomaj, cu dobândă fixă în lei: dobânda fixă este de 7,25% (faţă de 9,5% pentru persoanele care primesc veniturile in cont la BT/ 10,5% pentru cei care nu primesc veniturile în cont BT) + cardul de cumpărături STAR Forte cu 100 de puncte STAR (echivalentul a 100 de lei) şi 12 rate fără dobândă la Dedeman şi Vivre pentru toate cumpărăturile făcute până la finalul lunii octombrie.

 Cardul de cumpărături STAR Forte: 100 de puncte STAR (echivalent a 100 de lei) şi 12 rate fără dobândă la Dedeman şi Vivre pentru toate cumpărăturile făcute până la finalul lunii octombrie.

 Cardul de cumpărături STAR Gold: 150 de puncte STAR (echivalent a 150 de lei) şi 12 rate fără dobândă la Dedeman şi Vivre pentru toate cumpărăturile făcute până la finalul lunii octombrie.

Până acum, BT a lansat campanii de shopping bancar online cu 15 tematici inspirate din trenduri, evenimente sau sărbători.

Taguri: credite ipotecare  credite de consum  dobanzi credite nevoi personale  BT  Banca Transilvania  credite noi  banca  dobanzi credite ipotecare  credit online  credite nevoi personale  credite imobiliare  topuri banci  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul T2 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

 



 

Ultimele Comentarii