BANCI | Stirea Zilei

Parlamentul pregateste o lege pentru salvarea bancilor pentru locuinte

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2020-06-21 22:53

In precedenta criza din 2008, nicio banca din Romania nu a avut nevoie de bani publici pentru a fi salvata de la faliment (bailout): au avut loc doar fuziuni, achizitii si retrageri de pe piata.

Acum, insa, in perioada crizei COVID-19, Parlamentul pregateste o lege prin care vrea sa salveze doua banci pentru locuinte, BCR si Raiffeisen, in loc sa lase cele doua intreprinderi private sa-si rezolve singure problemele pe care le au si sa nu cheltuie banii publici.

Este vorba de "Proiectul de lege privind exonerarea clienţilor băncilor de economisire-creditare în domeniul locativ de la rambursarea unor sume reprezentând primă de stat şi accesorii", un titlu perfid, ca si legea in sine, intrucat sub aparenta scutirii clientilor celor doua banci de rambursarea unor bani primiti necuvenit de la stat, prin intermediul bancilor, se urmareste ca si acestea sa fie absolvite de vina de a fi acordat ilegal primele de stat clientilor lor, dupa cum a descoperit Curtea de Conturi.

Legea a fost initiata de sapte deputati, liderii grupurilor parlamentare ale partidelor: Simonis Alfred - Robert (PSD), Roman Florin-Claudiu (PNL), Szabó Ödön (UDMR), Paşcan Emil-Marius (PMP), Pambuccian Varujan si Zisopol Dragoş Gabriel (minoritati) si Ponta Victor-Viorel (Pro Europa) si a fost adoptata deja de Senat, fara dezbateri, im mod tacit, ca urmare a depasirii termenului, in 12 mai 2020, in prezent fiind in analiza comisiilor din Camera Deputatilor.

Si Guvernul Orban a vrut sa adopte o Ordonanta de Urgenta cu acealasi titlu, in luna februarie, insa nu a mai apucat, intrucat a fost demis prin motiune de cenzura (vezi aici detalii), iar ulterior a uitat de aceasta initiativa.

Expunerea de motive pentru initierea legii pare scrisa de banci, nu de parlamentari. Astfel, se vorbeste despre o "interpretare" a legii bancilor pentru locuinte de catre Curtea de Conturi, desi decizia acesteia, prin care una dintre banci, BCR, este obligata sa restituie primele de stat platite clientilor, a fost confirmata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, printr-o decizie definitiva (vezi aici detalii).

"Aplicarea interpretarii Curtii de Conturi in sensul celor aratate mai sus va presupune initierea unor demersuri de recuperare a sumelor distribuite deja cu titlu de prima de stat si va determina aparitia unui numar ridicat de reclamatii si litigii declansate de clientii bancilor de economisire-creditare pentru domeniul locativ care nu vor mai primi prima de stat in conditiile legii in temeiul careia au contractat. Acest fapt va fi de natura sa genereze un nou val de lipsa de incredere al acestora fata de statul roman si de sistemul bancar in general.
In prezent bancile de economisire-creditare pentru domeniul locativ inregistreaza deja un nivel ridicat de reclamatii ale clientilor care intentioneaza sa initieze litigii.

Efectele astfel generate se vor resimti deosebit de puternic nu doar la nivelul celor doua banci ce fac parte din sistemul Bauspar, ce detin impreuna aproximativ 25% din piata bancara din Romania, ci si la nivelul intregului sistem bancar.

Precedente nu demult indepartate in timp, precum asocierea afacerii FNI cu Casa de Economii si Consemnatiuni, au aratat cat de puternic este impactul producerii si propagarii unui astfel de risc reputational.

De asemenea, credibilitatea statului roman si a politicilor economice si sociale promovate ar putea fi afectate, avand in vedere faptul ca statul detine responsabilitatea pentru initierea procedurilor de recuperare, precum si pentru actionarea in instanta a clientilor in mod direct, bancile pentru locuinte avand, potrivit legii, calitate de agent in procesul de distribuire a primelor de stat, respectiv de fidejusor, iar nu de creditor", se arata in motivarea legii de catre parlamentari.

Afirmatia parlamentarilor ca statul "detine responsabilitatea pentru initierea procedurilor de recuperare (a primei de stat) precum si pentru actionarea in instanta a clientilor in mod direct" este in contradictie cu decizia definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care a constatat ca este legala decizia Curtii de Conturi prin care s-a dispus ca BCR Banca pentru Locuinte "va returna Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei primele de stat virate in mod nejustificat si penalitatile aferente", tocmai pentru ca "banca de economisire si creditare in domeniul locativ raspunde ca fidejusor, alaturi de clientul care primeste o prima de stat necuvenita."

Un numar de 310.000 de clienti ai bancilor de economisire-creditare pentru domeniul locativ ar trebui sa restituie primele de stat deja incasate, in cuantum total de circa 680.000 de lei, arata parlamentarii.

De aceea, proiectul de lege prevede, la articolul 1, exonerarea clientilor bancilor de returnarea respectivelor sume.

Insa in articolul 2 al legii, parlamentarii vor sa legifereze ceea ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca este ilegal, si anume ca pentru a prima de stat, clientii bancilor pentru locuinte nu trebuie sa justifice respectiva prima ca fiind utilizata in scop locativ, precum si faptul ca orice persoana fizica, indiferent de varsta, minor sau varstnic, poate incheia contracte de economisire-creditare.

Prin acest articol, parlamentarii urmaresc o amnistie pentru bancile pentru locuinte, considera asociatia pentru protectia consumatorilor, Credere: "Prin art. 2 din proiectul de lege, în opinia noastră neconstituțional, Parlamentul asigură înlăturarea răspunderii pentru băncile de locuințe, cu încălcarea flagrantă a deciziei definitive pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Probabil că acesta este motivul pentru care au fost propuse amendamente de eliminare a art. 2 din proiectul de lege, însă respectivele amendamente au fost respinse de către comisiile parlamentare."

Amendamentul de eliminare a articolului 2 al legii a fost propus de deputatul USR, Claudiu Nasui, insa a fost respins prin vot.

Ce spun bancile pentru locuinte?

Raiffeisen Bank, actionarul majoritar al Aedificium banca pentru locuinte, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, ne-a transmis urmatorul punct de vedere:

"Nu vom comenta declaratiile altor persoane/entitati.
In ceea ce priveste situatia bancilor pentru economisire - creditare, in opinia noastra, bancile au actionat cu respectarea legii, aplicand prevederi exprese ale legii, modul de lucru utilizat in Romania fiind cel folosit si in alte tari, cu traditie in domeniul economisirii- creditarii in scop locativ.

Proiectul de lege aflat in discutie prevede scutirea clientilor de obligatia restituirii primelor de stat incasate, avand in vedere ca nu bancile au beneficiat de aceste sume, ci clientii. Nu am identificat elemente care sa atraga neconstitutionalitatea legii propuse."

BCR Banca Pentru Locuinte nu a raspuns la intrebari.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Parlamentul pregateste o lege pentru salvarea bancilor pentru locuinte

In precedenta criza din 2008, nicio banca din Romania nu a avut nevoie de bani publici pentru a fi salvata de la faliment (bailout): au avut loc doar fuziuni, achizitii si retrageri de pe piata. Acum, insa, in perioada crizei COVID-19, Parlamentul pregateste o lege prin care vrea sa detalii

Legea privind suspendarea executarilor silite si popririlor a fost blocata de Guvern, prin sesizarea la Curtea Constitutionala

Guvernul a blocat o lege adoptata de Parlament prin care se suspenda pana la 1 in septembrie executarile silite prin poprirea salariilor, pensiilor sau altor venituri si sume de bani din conturile bancare, prin sesizarea Curtii Constitutionale cu privire la ilegalitatea actului detalii

Raiffeisen Bank este reclamata de clienti ca nu vrea sa le inchida conturile prin telefon sau online, ci doar printr-o cerere scrisa, intr-o sucursala

"Cu ceva ani in urma, Raiffeisen m-a notificat despre decizia de anulare a cardului meu (la care veam o intarziere rate). Bun! Intre timp am achitat tot debitul, sperand sa scap de ei. Nu se poate inchide contul telefonic, ma taxeaza cate 10 ron lunar pentru NICI un serviciu, mai mult, 40 detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul primului trimestru din 2020: coronavirusul a inceput sa afecteze si profitul bancilor

Sistemul bancar a ramas stabil in primul trimestru al anului, cu o crestere importanta a activelor si implicit a creditelor, insa a inceput sa resimta primele efecte ale pandemiei coronavirusului, prin cresterea provizioanelor pentru potentiale riscuri, care au afectat profitabilitatea detalii

Ultimele Comentarii