BURSA | Profil

Banca Transilvania devine membru al Asociatiei pentru Relatii cu Investitorii la Bursa

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2020-01-22 18:39

Mihaela Nadasan, BT, Daniela Serban, ARIR

Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) este încântată să anunțe că Banca Transilvania (BVB: TLV), cel mai mare finanțator al economiei românești, devine membru Asociat al ARIR, se arata intr-un comunicat de presa, in care se adauga:

Compania este recunoscută pentru activitatea de peste 25 de ani în sectorul bancar din România și este prima bancă listată la Bursa de Valori București. Valoarea companiei a crescut în medie cu 50% pe an de la listare și până în prezent.

Mihaela Nădăşan, Director General Adjunct Instituții şi Piețe Financiare, Banca Transilvania:

„Ne bucurăm că putem să împărtăşim din experiența noastră în piața de capital şi să contribuim la cele mai bune practici ale companiilor în relația cu investitorii. Ei sunt parteneri de bază pentru companiile listate. Pentru fundamentarea deciziilor, investitorii au nevoie de un dialog coerent în urma căruia să-şi construiască încrederea în mediul de afaceri în ansamblu, în potențialul companiei, în calitatea oamenilor care au pornit şi care conduc acea afacere.”

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:

“Majoritatea investitorilor activi la bursă au avut măcar o dată în portofoliu acțiunile Băncii Transilvania, companie etalon a pieței de capital din România și cea mai tranzaționată acțiune la Bursa de Valori București. Excelența în Relația cu Investitorii a fost apreciată de investitori și ne bucură să facem în cadrul ARIR o echipă puternică de profesioniști care să contribuie la proiectele importante ale pieței. Îi felicităm de asemenea pentru includerea acțiunilor în indicele FTSE Russell al piețelor emergente, începând din septembrie 2020.”

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România, în funcție de active, cu o cotă de piață de peste 16% și are peste 3 milioane de clienți, dintre care 700.000 sunt clienți creditați. Compania este de asemenea singura bancă romanească inclusă în clasamentul global Brand Finance Banking 500 din 2019, cu o valoare a brand-ului de 242 milioane de dolari.

Banca Transilvania se alătură unui grup de elită de companii membre ARIR, precum Bursa de Valori București, ALRO, Antibiotice, BRK Financial Group Electrica, Electromagnetica, Franklin Templeton - București, Hidroelectrica, Idea Bank, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Purcari, Teraplast și Transelectrica.

Membrii ARIR au acces la conținut exclusiv pentru implementarea celor mai bune practici în Relația cu Investitorii și Guvernanța Corporativă, sesiuni de instruire adaptate nevoilor lor și obiectivelor pentru Relația cu Investitorii, participă la proiecte de dezvoltare a pieței de capital. În cadrul ARIR sunt invitate să adere: ca Membru Asociat – companii listate, în curs de listare sau care emit obligațiuni listate, Membru Afiliat – alte companii și Membru Profesionist – persoane cu experiență în IR.

ARIR este o organizație non-guvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi emitenților actuali și potențiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniștilor în relația cu investitorii (IR) și pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și în guvernanță corporativă. A fost înființată în Noiembrie 2018 și are ca membri companii listate, companii cu potențial de a deveni companii listate, administratori de fonduri,profesioniști în relația cu investitorii, precum și consultanți. Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank și BRK Financial Group s-au alăturat ca Membri Asociați și INNOVA Project Consulting ca Membru Afiliat.

 

Taguri: BT  Banca Transilvania  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Cum se amana ratele la creditele BRD, conform OUG 227/2020

BRD Groupe Societe Generale a publicat procedura de amanare a ratelor la credite, conform OUG 227/2020, pe o perioada de maxim 9 luni, incluzand lunile din anul precedent amanate in baza OUG 37/2020. BRD, la fel ca restul bancilor, nu are acum si o oferta proprie de amanare a ratelor, detalii

Banca Romaneasca dubleaza comisionul de retragere numerar la ghisee

Banca Romaneasca va majora, din 22 februarie 2021, nivelul comisionului perceput clientilor persoane fizice pentru retragerile de numerar la ghiseele bancii de la 0,5% minim 5 lei cat este in prezent la 1% minim 15 lei. Pentru retragerile de numerar in valuta, comisionul ramane 0,5%, dar detalii

CEC Bank a introdus noi metode pentru confirmarea platilor online cu cardul

Plățile online cu carduri emise de CEC Bank sunt acum mai sigure. De la începutul anului, CEC Bank a implementat noi metode pentru confirmarea plăților online cu cardul, în conformitate cu prevederile Directivei Europene revizuite privind Plățile (PSD2), anunta banca intr-un detalii

Aplicatia BT Pay este folosita de peste un milion de persoane pentru plati cu telefonul, donatii, acces la cont si card

Cifrele Băncii Transilvania arată că BT Pay a contribuit la formarea de comportamente noi în acest an – cumpărături contactless la comercianţi, transferurile de bani şi donaţiile, toate prin telefon, se arata intr-un comunicat al bancii, in care se adauga:  detalii