BANCI | Stirea Zilei

Justitia a respins cererea BCR de suspendare a executarii sentintei prin care trebuie sa ramburseze prima de stat acordata clientilor bancii pentru locuinte (actualizat cu precizarile BCR)

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2019-11-05 19:46

Justitia a respins o cerere a BCR Banca Pentru Locuinte privind suspendarea deciziei definitive a instantei supreme din Romania prin care banca este obligata sa restituie la bugetul public primele de stat platite clientilor care nu au folosit banii publici pentru investitii in domeniul locativ, ci doar au facut economii.

Astfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei, instanta suprema a tarii, a respins, ieri, cererea BCR pentru locuinte de suspendare in parte a executarii sentintei definitive a aceleiasi instante din luna iunie a acestui an, prin care banca a fost obligata sa respecte o decizie emisa de Curtea de Conturi a Romaniei care-i cere sa ramburseze la bugetul public o mare parte din prima de stat platita clientilor.

In urma pierderii procesului cu Curtea de Conturi, banca a anuntat ca a facut un provizion de 150 milioane euro pentru eventuale pierderi suferite in acest caz.

Curtea de Conturi a efectuat, la finalul lui 2015, un control la cele doua banci pentru locuinte, BCR si Raiffeisen, in urma caruia a constatat ca cele doua banci au acordat ilegal prime de stat in valoare de pana la la 250 de euro anual clientilor care doar faceau economii, pentru a primi dobanzi mai mari, fara sa faca investitii in locuinte, conform scopului programului de stat pentru sprijinirea sistemului de economisire-creditare in domeniul locativ, prin cele doua banci.

BCR a contestat in instanta decizia Curtii de Conturi si a avut castig de cauza la Curtea de Apel Bucuresti, insa instanta suprema a casat aceasta decizie si a validat majoritatea abaterilor de la lege constatate de Curtea de Conturi, mai exat sase dintre cele opt abateri. Abaterile cu numerele 7 si 8 au fost anulate de Inalta Curte.

Iata cele opt abateri de la lege savarsite de BCR Banca pentru Locuinte, constatate de Curtea de Conturi:

Abaterea de la pct. I.1

” Valoarea primei de stat calculată, solicitată și încasată de BCR Banca pentru Locuințe SA în numele clienților săi, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a fost majorată în mod nelegal, prin includerea comisionului de deschidere a contractelor de economisire și creditare, în baza de calcul a primei de stat.
Banca a încălcat cerințele cadrului legal specifice care reglementează modul de stabilire și acordare a primei de stat, prin încadrarea nelegală a contravalorii comisionului de deschidere, drept sumă economisită, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu prima solicitată și încasată necuvenit de BCR BpL, în sumă estimativă de 43.879.497 lei.

Măsura aferentă, dispusă la pct. II.1 constă în:

”BCR BpL va stabili cu exactitate întinderea prejudiciului și va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia și a beneficiilor realizate. /…/

Măsura dispusă de Curtea de Conturi a Romaniei se aplică în concordanță cu răspunderea BCR BpL stabilită de prevederile art. 9 alin. (4) din Ordinul comun: “banca de economisire și creditare în domeniul locativ răspunde ca fidejusor, alături de clientul care primește o primă de stat necuvenită. Banca de economisire și creditare în domeniul locativ va returna Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței primele de stat virate în mod nejustificat și penalitățile aferente, calculate la nivelul celor datorate pentru executarea cu întârziere a obligațiilor bugetare. Primele de stat reacordate clientului în baza unei contestații admise a acestuia vor fi scăzute din sumele pe care banca de economisire și creditare în domeniul locativ urmează să le restituie ca prime de stat necuvenite. În acest scop băncile de economisire și creditare în domeniul locativ comunică Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței soldul corecturilor de primă de stat efectuate”.

Abaterea de la punctul I.2.

”BCR BpL a încasat din bugetul statului, prin bugetul ministerului de resort, prima de stat pe care a plătit-o, în mod nelegal, clienților titulari ai contractelor reziliate sau repartizate după o perioadă de 5 ani, sau mai mare de 5 ani de la data încheierii. Obligațiile accesorii au fost estimate de către echipa de audit la suma de 22.634.119 lei, calculate până la data de 14.09.2015, la nivelul celor datorate pentru executarea cu întârziere a obligațiilor bugetare”.

Măsura aferentă dispusă la punctul II.2. constă în:

”BCR BpL va stabili cu exactitate întinderea prejudiciului și va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia și a beneficiilor realizate. /…/

Abaterea de la punctul I.3.

”În cazul primelor de stat restituite de BCR BpL către MDRAP ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de acordare a primei de stat în sumă totală de 48.748.192,78 lei, statul a fost lipsit de dobânda capitalizată în conturile clienților, pe parcursul perioadei contractului de economisire și creditare.
Dobânda aferentă primei de stat restituită bugetului de stat a fost achitată în parte clienților, cealaltă parte rămânând la dispoziția băncii”.

Măsură aferentă dispusă la punctul II.3 constă în: ”BCR BpL va stabili cu exactitate întinderea prejudiciului și va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia și a beneficiilor realizate. /…/

Abaterea de la punctul I.4.

”Contrar prevederilor legale care reglementează acordarea primei de stat, BCR BpL a solicitat și încasat necuvenit prima de stat aferentă comisioanelor de administrare a conturilor clienților și a altor comisioane reprezentând costuri ce cad în sarcina clienților titulari ai contractelor de economisire-creditare, comisioane a căror valoare excede dobânda bancară aflată în conturile clienților”

Măsură aferentă dispusă la punctul II.4 constă în: ”BCR BpL va stabili cu exactitate întinderea prejudiciului și va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia și a beneficiilor realizate. /…/

Abaterea de la punctul I.5.

” S-a constatat acordarea nelegală a primei de stat în sumă de 36.398.280,17 lei, pentru clienți ai BCR BpL persoane fizice – copii minori (cu vârsta sub 18 ani) care nu erau îndreptățiți să primească prima de stat, prin încheierea de contracte de economisire-creditare cu părinții acestora în calitate de reprezentanți legali, și care, în fapt, au constituit doar contracte de economisire, consecința încheierii unor astfel de contracte fiind aceea de încasare a primei de stat de către clienți și utilizarea soldului economisit în orice alt scop decât în domeniul locativ și pentru care, prima de stat a fost alocată de la bugetul de stat prin ministerul de resort./…/
Mai mult decât atât, contractele de economisire-creditare au fost reziliate fără a fi repartizate, respectiv fără a ajunge la repartizare și fără ca titularii contractelor de economisire și creditare să fi economisit sumele pentru care s-au angajat la încheierea contractelor.

Măsura aferentă dispusă la punctul II.5 constă în: ”BCR BpL va stabili cu exactitate întinderea prejudiciului și va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia și a beneficiilor realizate. /…/

Abaterea de la punctul II. 6

”S-a constatat acordarea nelegală a primei de stat în sumă de 28.854.439 lei, pentru clienți ai BCR BpL persoane fizice vârstnice, prin încheierea de contracte de economisire-creditare cu aceștia, și care, în fapt, au constituit doar contracte de economisire, consecința încheierii unor astfel de contracte fiind aceea de încasare a primei de stat și utilizarea soldului economisit în orice alt scop decât în domeniul locativ și pentru care, prima de stat a fost alocată de la bugetul de stat prin ministerul de resort./… /

Mai mult decât atât, contractele de economisire-creditare au fost reziliate fără a fi repartizate, respectiv fără a ajunge la repartizare și fără ca titularii contractelor de economisire și creditare să fi economisit sumele pentru care s-au angajat la încheierea contractelor.

Măsura aferentă dispusă la punctul II.6 constă în: ”BCR BpL va stabili cu exactitate întinderea prejudiciului și va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia și a beneficiilor realizate. /…/

Abaterea de la punctul I.7.

” S-a constatat plata primei de stat de către BCR BpL clienților care au avut încheiate contracte de economisire-creditare, dar fără ca aceștia să justifice, în toate cazurile, utilizarea în scop locativ a sumelor economisite conform prevederilor Ordinului comun privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor cap. V din titlul II partea a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Potrivit legii, BCR BpL are obligația de a solicita tuturor clienților care nu au transmis toate documentele justificative prevăzute de Ordinul nr. 509/2009 să prezinte toate înscrisurile legale necesare care să probeze justificarea utilizării sumelor acumulate numai pentru activități în domeniul locativ, iar în situația în care beneficiarii primei de stat nu prezintă aceste documente, banca de locuințe va lua toate măsurile legale pentru restituirea primei de stat încasate necuvenit, conform reglementărilor legale în materie /…/”

Măsura aferentă dispusă la punctul II.7 constă în: ”BCR-BpL va solicita tuturor clienților care nu au transmis documentele justificative prevăzute de Ordinul comun, să prezinte toate înscrisurile legale, care probează justificarea utilizării sumelor acumulate numai pentru activități în domeniul locativ, iar în situația în care, acești beneficiari ai primei de stat nu prezintă înscrisurile legale, banca va stabili cu exactitate întinderea prejudiciului și va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a beneficiilor nerealizate. /…/

Abaterea de la punctul I.8.

”Contractele de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ au fost cesionate între clienții băncii, iar BCR BpL a permis, urmare acestor cesiuni, încasarea unei prime de stat anuale, de către beneficiarii cesiunilor de contracte de economisire-creditare, peste nivelul maxim legal stabilit de OUG nr. 99/2006 /…/”

Măsura aferentă dispusă la punctul II.8 constă în: ”BCR BpL va stabili cu exactitate întinderea prejudiciului și va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia și a beneficiilor realizate. /…/

ACTUALIZARE

Am intrebat BCR daca a rambursat prima de stat la buget, iar raspunsul bancii este urmatorul:

"In primul rand, dorim sa subliniem faptul ca nici decizia Curtii de Conturi si nici cea a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu dispun ca Banca pentru Locuinte este cea care ar trebui sa restituie sumele incasate cu titlu de prima de stat, ci doar sa ia masurile necesare pentru repararea prejudiciului.

Cum prejudiciul consta in acordarea de prime de stat catre anumite categorii de clienti pe care Curtea de Conturi le-a considerat neeligibile, repararea prejudiciului consta practic in rambursarea acestor prime de la beneficiarii lor, respectiv clientii Bancii pentru Locuinte.

In timp ce s-au luat masurile relevante pana la aceasta data pentru implementarea deciziei Curtii de Conturi din partea Bancii pentru Locuinte, aceasta a demarat in paralel actiunile legale necesare pentru apararea intereselor clientilor sai si se arata deschisa sa acorde intregul sprijin pentru orice demers al autoritatilor menit sa rezolve blocajul actual al sistemului Bauspar."

 

Taguri: BCR Banca pentru Locuinte  Banca Comerciala Romana (BCR)  TBI Credit IFN  

Comentarii

Mihai1980
Sentinta definitiva
Din ce citesc eu aici , BCR BPL a cam pierdut procesul si recursul. Si ei zic Ca justitia nu i-a obligat pe ei sa returneze banii, ci pe clienti... E adevarat ?

RADULESCU MARCEL
Sistemul bauspar a pierdut
Curtea de Conturi si ICCJ au facut "ce-a vrut muschii lor", au calcat legea-n picioare si si-au batut joc de 500.000 de cetateni cinstiti si 2 bpl cu avizul tacit al BNR.

Barticel-Kiss
Depozit locuinte
Daca suntem 500.000 de fraieri, hai, sa-i dam in judecata pe cei de la BCR impreuna. Nu avem de pierdut!!!

cristina
NENOROCITII !
SA I I A DRACU PE TOTI DE HOTI NUMAI STIU DE UNDE SA FURE SI CUM SA FURE SA ACOPERE CE AU FURAT EI ! TOTI INCLUSIV TOTI CURTEA DE CONTURI SI BANCILE ASTEA DE TOT CACATUL ! NU I MAI SATURA D ZEU DE FURAT PE NICI UNU DIN TARA ASTA ! JEGURI PENALE



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Topul creditelor ipotecare cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3-10 ani

Dobanzile fixe in primii 3-10 ani pentru un credit ipotecar variaza intre 5,75% si 9,90%, in functie de banca si de perioada cu dobanda nemodificata, conform ofertelor celor mai importante 10 banci. Dobanzile luate in calcul sunt cele standard, fara alte detalii

Cum raspunde ANPC la o reclamatie despre o frauda online: cu cuvintele bancii

Clientul unei banci (Unicredit) a fost fraudat online cu 25.000 de lei cu o asa-zisa investitie in actiuni pe site-ul Rominvest. (Atentie! Acest site functioneaza si in prezent, la acest link, https://dimensionaldreamscape.cam, dupa mai bine de o luna de la detalii

Dobanzile la creditele online ale IFN-urilor, plafonate prin lege la 365% pe an, fata de 70.000% cat erau pana acum

Parlamentul a adoptat o lege prin care dobanzile (DAE) la creditele online acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) sunt plafonate la 1% pe zi (365% pe an) in cazul imprumuturilor de maxim 5.000 de lei, 0,8% pe zi (292% pe an) la cele de pana la 10.000 de lei si 0,6% pe detalii

Revolut isi obliga clientii sa plateasca credite facute prin fraude online

„Acești escroci de la Neocapital nu numai ca m-au pacalit sa le transfer foarte mulți bani, dar au inițiat și un credit de nevoi personale direct din aplicația Revolut iar eu acum trebuie sa plătesc rate pentru acest credit”, se plange un cititor, la detalii

 



 

Ultimele Comentarii