BANCI | Profil

Garanti a obtinut un profit record in primul semestru din 2019

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2019-07-31 14:12

Grupul Garanti România a avut, în primele șase luni ale anului, cel mai bun semestru al său în România, pe fondul managementului eficient al portofoliului de credite și eficienței operaționale, potrivit unui comunicat de presa, in care se mai mentioneaza urmatoarele:

Astfel, în perioada ianuarie – iunie, Grupul Garanti România a înregistrat un profit net consolidat de 98 milioane lei, cu aproximativ 25% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, și o creștere de 4,5% a volumului total al activelor care, în prezent, depășește 12,1 miliarde lei. Totodată, în primele șase luni ale anului, Grupul a înregistrat venituri nete consolidate de 263,2 milioane lei.

La nivel individual, Garanti Bank a înregistrat în primul semestru un profit net de 77,6 milioane lei, reprezentând un avans de peste 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Strategia băncii de a dezvolta un portofoliu sănătos și echilibrat a determinat un volum total de credite de 7,19 miliarde lei, precum și o creștere, de la an la an, de aproximativ 5% a volumului depozitelor, ajungând la 8,19 miliarde lei, la finalul lunii iunie.

Depozitele au continuat ascensiunea demarată încă de la începutul anului, evoluția continuând să se datoreze, cu preponderență, segmentelor Retail și IMM. Comparat cu aceeași perioadă a anului trecut, depozitele persoanelor fizice au crescut cu 61%, în timp ce ale IMM-urilor au avansat cu aproape 38%.

Indicatorii de risc ai Garanti Bank sunt la un nivel confortabil. Banca este în continuare bine capitalizată, având o lichiditate adecvată și un cost scăzut al riscului, ceea ce reflectă modelul de business sănătos și solid.

“Strategia noastră eficientă și riguroasă a determinat performanțe foarte bune în prima jumătate a anului. Suntem în linie cu obiectivele propuse pentru 2019 și avem toate premisele să înregistrăm rezultate excelente până la finalul anului. Avem un angajament pe termen lung pe piața din România și vom continua să aducem plus valoare în viețile clienților noștri, în evoluția industriei financiare și a economiei locale per ansamblu”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO al Grupului Garanti România.

Cele două instituții financiare nebancare ale Grupului, cu activități în leasing și credite de consum, au înregistrat, la rândul lor, profit net cumulat de 20,3 milioane lei , în primul semestru al anului 2019.

Grupul Garanti România este deținut de către Garanti BBVA, a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. În primul semestru din 2019, Garanti BBVA a înregistrat un venit net consolidat de 3,67 miliarde lire turcești (560,42 milioane euro) și active de 422,28 miliarde lire turcești (64,48 miliarde euro), în timp ce contribuția la economie s-a reflectat printr-un portofoliu de credite cash și non-cash în valoare de 316,12 miliarde lire turcești (48,27 miliarde euro). Garanti BBVA deservește peste 17 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.

Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al Garanti BBVA. În primele șase luni din 2019, BBVA a înregistrat un profit net atribuibil de 2,44 miliarde euro.

 

Comentarii

Lician
Reclama
Cea mai proasta reclama . Cand vad prostul ala in cupola ma gandesc la clientii vostri . Posibil eu. Si- mi trece



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Cum poti primi dobanda pentru restul economisit la platile cu BT Pay

250.000 de persoane care folosesc BT Pay economisesc prin opțiunea Round Up din aplicație. 8 din 10 persoane care au conturi de economii la Banca Transilvania folosesc inclusiv Round Up, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Cu peste 12.000 de detalii

ING Bank majoreaza comisioanele pentru retrageri de numerar si plati la jocuri de noroc

ING Bank majoreaza, din 14 iunie 2024, comisioanele pentru retragerile de numerar de la bancomate, cele pentru cresterea limitelor zilnice, precum si pentru platile destinate jocurilor de noroc. Clientii ING Bank care retrag bani de la bancomatele bancii vor fi detalii

Banca Transilvania pregateste o noua premiera in relatia cu clientii, cu ajutorul noilor tehnologii

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România și din sud-estul Europei, colaborează cu Evam, care oferă platforma de top MarTech, pentru a crea experiențe în timp real, pe toate canalele, pentru clienții săi, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Este o detalii

Cont cu comisioane reduse pentru femeile de afaceri, la Patria Bank

Patria Bank lansează “Pachetul Patria pentru Femeile Antreprenor”, un pachet care include o serie de avantaje financiare personalizate pentru a sprijini afacerile conduse de femeile din România, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

 



 

Ultimele Comentarii