BANCI | Stirea Zilei

Problema bancilor pentru locuinte: guvernatorul BNR spune ca decizia justitiei trebuie respectata, pe cand seful Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, o contesta

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2019-08-07 23:17

Situatia celor doua banci pentru locuinte (BCR si Raiffeisen), care impreuna au 430.000 de contracte de economisire-creditare (bauspar) cu cei aproximativ 250.000 de clienti si active de 3,2 miliarde lei, se afla intr-un impas greu de depasit, in conditiile in care guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, spune ca trebuie respectata decizia justitiei, care a obligat BCR sa ramburseze primele de stat acordate ilegal clientilor, estimate de banca la 150 milioane euro, in timp ce seful Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, nu accepta decizia judecatorilor romani.

Problema delicata ar fi putut fi rezolvata daca banca austriaca ar fi acceptat decizia definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei (ICCJ) si ar fi reluat activitatea suspendata de peste trei ani, in urma controlului Curtii de Conturi de la finalul lui 2015, care a descoperit ca prima de stat a fost acordata ilegal, intrucat fondurile publice au fost utilizate in principal pentru a plati dobanzi mai mari la depozite, nu pentru acordarea de credite pentru locuinte.

Mai ales ca intre timp, anul trecut, a intrat in vigoare o noua lege a bancilor pentru locuinte, care prevede ca prima de stat, reprezentand 25% pe an din sumele economisite in vederea obtinerii unui credit imobiliar, poate fi incasata de clientii bancilor doar daca este folosita pentru obtinerea unui imprumut imobiliar sau in alte scopuri locative.

Numai ca Andreas Treichl, seful Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, nu este de acord cu decizia instantei din Romania, pe care o considera ilegala.

"Noi am respectat legea 100%, dar judecatorii au decis impotriva legii. E un fapt", a declarat Treichl, in cadrul unei conferinte de presa.

El a adaugat ca banca va continua sa lupte in justitie (prin alte actiuni legale in Romania si la curtile internationale, dupa cum a anuntat BCR) pentru a scapa de plata celor 150 de milioane de euro.

Treichl a acuzat atat judecatorii, cat si politicienii romani, ca iau decizii care-i afecteaza pe romani, dupa ce Curtea de Conturi a Romaniei a acuzat, la randul sau, BCR, ca a utilizat fondurile publice pentru a-si majora profitul, in loc sa acorde credite imobiliare, conform destinatiei programului bancilor pentru locuinte, acuzatie validata de justitie.

Treichl: "Ce s-a intamplat luna trecuta, (cu decizia ICCJ) este un lucru foarte, foarte serios, care ne face foarte tristi, in calitatea de cei mai mari investitori straini in Romania, pentru ca politicieni, iar in acest caz judecatori, iau decizii care pun in pericol ceva care este in beneficiul populatiei. De aceea, vom lua orice masura cu putinta, vom lupta pentru ca banca pentru locuinte sa poata continua sa ajute tinerii sa cumpere apartamente si sa aiba o viata mai buna. Nu vom renunta la aceasta. Nu stiu care sunt sansele de succes, dar este un efort pe care merita sa-l facem nu doar pentru noi ci si pentru cei 400.000 de romani afectati de decizia judecatorilor (care au contracte de economisire-creditare)."

Treichl s-a mai plans ca banca nu este tratata cu respect de politicieni si a amenintat ca va inchide banca pentru locuinte, daca acestia nu-si vor schimba atitudinea: "Nu depinde doar de noi daca inchidem banca, depinde de cum suntem tratati de catre politicienii din Romania. Daca ne trateaza cu respect vom continua, daca nu, vom inchide."

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, considera insa ca decizia instantei trebuie respectata.

- Ce credeti ca ar trebui sa se intample cu aceste doua banci pentru locuinte, care nu mai functioneaza de peste trei ani, iar justitia a decis recent ca una dintre ele a folosit ilegal fondurile publice? l-am intrebat pe guvernatorul BNR.

"Ne preocupa si pe noi aceasta chestiune. Este un program guvernamental de economisire pentru constructia de locuinte. Avem insa si o decizie a Curtii Supreme de Justitie, care trebuie respectata. Observam ca cele doua banci au, deocamdata, abordari diferite, dar ceea ce ne intereseaza pe noi, Banca Nationala, este din punct de vedere al supravegherii. Noi facem supraveghere prudentiala, nu juridica, de conformitate, dar ne intereseaza si acest aspect, si am constatat ca una dintre banci deja a pus deoparte banii din punct de vedere prudential pentru a face fata situatiei nou create. Si aceasta este o stare destul de complicata in relatia dintre bancile respective si statul roman. O urmarim cu mare atentie si incercam sa tinem lucrurile sub control."

Treichl a mai spus ca s-a decis infiintarea bancii pentru locuinte, in iulie 2008, chiar inainte de izbucnirea crizei financiare, pentru a-i ajuta pe tinerii romani sa-si cumpere o casa, banca avand si in prezent o oferta atractiva pentru ei.

Numai ca soarta bancii pentru locuinte se pare ca nu va fi decisa de utilitatea ei sociala, ci de interesul pecuniar, dupa cum sugereaza bancherul austriac, care nu este dispus sa accepte usor decizia statului roman de a-si recupera banii investiti defectuos prin intermediul bancilor pentru locuinte, in economiile clientilor acestora, nu in constructia sau reabilitarea locuintelor.

Treichl: "Cand am decis in urma cu mai multi ani sa deschidem o banca pentru locuinte, am crezut ca aceasta ar putea avea un efect benefic enorm pentru societate, avand in vedere ca tinerii isi pot cumpara cu greu o locuinta. Dat fiind ca avem una dintre cele mai vechi banci pentru locuinte din Austria, am crezut ca este bine sa o aducem si in Romania, pentru a-i ajuta pe tineri sa gaseasca o solutie de finantare pentru cumpararea locuintelor. In Austria, in acest moment, nu este atragatoare o banca pentru locuinte, pentru ca dobanzile sunt 0%, dar in Romania, atat acum, cat si in urma cu cinci ani, era o oferta foarte interesanta."

De altfel, Erste Bank a redus substantial provizionul aferent bancii pentru locuinte, de la 230 milioane euro cat a fost anuntat dupa decizia instantei de judecata, la 150 milioane euro in rezultatele financiare pentru jumatatea anului. Cu toate acestea, pierderea raportata de BCR in primul semestru, de 21 milioane lei, sugereaza ca subsidiara locala a facut integral provizionul de aproape un miliard de lei anuntat initial. (vezi aici detalii)

Cum explica Treichl reducerea provizionului: "Primul calcul l-am facut rapid, nu am avut suficient timp la dispozitie, astfel ca am evaluat pierderea potentiala maxima. Dat fiind ca e vorba de o suma mare, a trebuit sa o facem publica imediat, este o obligatie legala pentru o firma listata la Bursa. Provizionul redus la 150 milioane euro din rezultatele financiare sunt pierderile pe care consideram ca le vom avea conform situatiei cazului din prezent."

Raiffeisen avea la finalul anului 2018 un numar de 128.754 de contracte de economisire-creditare, in timp ce BCR detinea in jur de 300.000 de contracte incheiate cu 181.000 de clienti.

Clientii celor doua banci nu au mai primit prima de stat din 2015 si tot de atunci cele doua banci nu mai incheie noi contracte bauspar.

Taguri: procese  Mugur Isarescu  Banca Nationala a Romaniei (BNR)  Raiffeisen Bank  BCR Banca pentru Locuinte  TBI Credit IFN  Criza COVID-19  

Comentarii

Mihai
Băncile ptr locuințe
In urma cu cativa ani, o cunostinta imi vindea un pont prin care imi puteam rotunji veniturile: economii plasate la BPL! Ce făcuse cunostinta de fapt? Plasase fondurile la BPL si încasa prima de la stat de 25% fără ca suma de fapt sa fie utilizată pentru cumpărarea unei locuințe! De fapt era un depozit simplu pe o perioadă mai mare de timp, cu condiția să fi declarat în contractul semnat inițial ca sumele respective ce urmau să fie depuse în cont urmau să fie folosite pentru cumpărarea unei locuințe . Firesc era asa: tu client economisesc cat te ținea punga si in momentul in care aplica pentru credit, utilizai suma depuse ca avans/garantie pentru credit si doar atunci sa primesti 25% de la stat! Nu sa primesti aiurea, fara sa faci investitia!

RADULESCU MARCEL
Mihai nu se pricepe
Mihaita, ai citit ce prevedeau OUG 99/ 2006 -Titlul II si Normele Metodologice de aplicare a ei? Nu! Iaca: "NORME METODOLOGICE DIN 10.07.2009 CAP. II Condiţii de acordare a primei de stat ART. 3 (1) Clientul bãncii de economisire şi creditare în domeniul locativ va beneficia anual de prima de stat, cu condiţia sã fi încheiat un contract de economisire-creditare pentru o duratã de minimum 5 (cinci) ani, fãrã a fi necesarã justificarea utilizãrii în scop locativ a sumei economisite, precum şi sã nu se fi efectuat de cãtre banca de economisire şi creditare în domeniul locativ, la solicitarea clientului, restituiri totale sau parţiale din sumele economisite, înainte de expirarea termenului de economisire." Asa era LEGEA, nu conteaza ce era sau nu firesc pentru cineva! Problema e ca statul a incalcat legea!

RADULESCU MARCEL
BNR este responsabila, dar se ascunde dupa cires!!!!
"Art. 294 Bancile de economisire si creditare in domeniul locativ sunt supuse conditiilor de autorizare aplicabile institutiilor de credit si conditiilor specifice stabilite prin reglementari de Banca Nationala a Romaniei, care se refera, fara a fi limitative, la: a)conditiile generale de afaceri si conditiile generale ale contractelor de economisire-creditare; b)indeplinirea cerintelor tehnice si de operare specifice; c)reglementarile proprii ale bancii de economisire si creditare in domeniul locativ privind procedura de derulare simplificata a contractelor de economisire-creditare; d)tipurile de contracte propuse a fi puse la dispozitia clientilor." "Art. 302 Oferirea unor noi tipuri de contracte este supusa aprobarii Bancii Nationale a Romaniei cu cel putin 3 luni inainte de punerea la dispozitia clientilor a acestor contracte si trebuie sa fie conforme prevederilor cuprinse in Conditiile generale de afaceri si in Conditiile generale ale contractelor de economisire-creditare aprobate." "Art. 310 (1)Banca Nationala a Romaniei este imputernicita sa ia toate masurile necesare pentru ca activitatile de economisire si creditare in sistem colectiv pentru domeniul locativ sa se desfasoare in conformitate cu Conditiile generale de afaceri si cu Conditiile generale ale contractelor de economisire-creditare, precum si cu celelalte conditii stabilite prin prezenta ordonanta de urgenta si prin reglementarile emise in aplicarea acesteia. (2)in situatia in care exista date certe care conduc la concluzia ca o banca de economisire si creditare in domeniul locativ nu isi va putea onora obligatiile, Banca Nationala a Romaniei poate interzice acesteia, pe o perioada limitata, incheierea de noi contracte de economisire-creditare. (3)Daca situatia prevazuta la alin. (2) nu este remediata, Banca Nationala a Romaniei poate dispune retragerea autorizatiei si initierea procedurii de derulare simplificata a contractelor de economisire-creditare. (4)Prin procedura de derulare simplificata a contractelor de economisire-creditare se urmareste realizarea aporturilor banesti ale clientilor si ale bancii de economisire si creditare in domeniul locativ, aferente contractelor de economisire-creditare existente, in sensul protejarii intereselor clientilor." CIRESUL este I.C.C.J.!!!!!!!!! Sper sa castigam la CJUE sau la CEDO.

RADULESCU MARCEL
Concluzie
Deci, daca eu am avut un contract de economisire-creditare tip"ECONOMII" (care era doar pentru economisire, nu si pentru creditare), inseamna ca acest tip de contract a fost AUTORIZAT in prealabil de BNR, pentru ca altfel n-ar fi existat! Despre ce vorbim cand ne referim la pozitia BNR?!



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Topul creditelor ipotecare cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3-10 ani

Dobanzile fixe in primii 3-10 ani pentru un credit ipotecar variaza intre 5,75% si 9,90%, in functie de banca si de perioada cu dobanda nemodificata, conform ofertelor celor mai importante 10 banci. Dobanzile luate in calcul sunt cele standard, fara alte detalii

Cum raspunde ANPC la o reclamatie despre o frauda online: cu cuvintele bancii

Clientul unei banci (Unicredit) a fost fraudat online cu 25.000 de lei cu o asa-zisa investitie in actiuni pe site-ul Rominvest. (Atentie! Acest site functioneaza si in prezent, la acest link, https://dimensionaldreamscape.cam, dupa mai bine de o luna de la detalii

Dobanzile la creditele online ale IFN-urilor, plafonate prin lege la 365% pe an, fata de 70.000% cat erau pana acum

Parlamentul a adoptat o lege prin care dobanzile (DAE) la creditele online acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) sunt plafonate la 1% pe zi (365% pe an) in cazul imprumuturilor de maxim 5.000 de lei, 0,8% pe zi (292% pe an) la cele de pana la 10.000 de lei si 0,6% pe detalii

Revolut isi obliga clientii sa plateasca credite facute prin fraude online

„Acești escroci de la Neocapital nu numai ca m-au pacalit sa le transfer foarte mulți bani, dar au inițiat și un credit de nevoi personale direct din aplicația Revolut iar eu acum trebuie sa plătesc rate pentru acest credit”, se plange un cititor, la detalii

 



 

Ultimele Comentarii