IFN | Profil

Provident si AURSF incheie un parteneriat pentru educatie financiara

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2019-06-04 20:49

Provident Financial România şi Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), una dintre cele mai active ONG-uri pentru protecția consumatorilor din România, au anunțat astăzi semnarea unui parteneriat menit să îmbunătățească accesul la educaţie financiară pentru cât mai mulţi români, se arata intr-un comunicat de presa, in care se adauga:

În acelaşi timp, cei doi parteneri se angajează să-și unească eforturile pentru promovarea şi aplicarea principiilor de creditare responsabilă.

În acest context, avocații AURSF au analizat documentația contractuală și precontractuală utilizată de Provident în relația cu clienții săi și au confirmat că acestea sunt în acord cu reglementările în vigoare.

În același timp, reprezentanții AURSF au făcut câteva recomandări de clarificare și completare a unor articole din contract, care să faciliteze și mai mult înțelegerea acestora de către un consumator cu cunoștințe medii. Provident va transpune aproape integral aceste recomandări în toate documentele utilizate, începând cu septembrie 2019, când stocul actual de documente se va fi epuizat.

Mai mult, AURSF a contribuit activ la crearea și adaptarea conținutului pentru două documente care marchează începutul parteneriatului dintre cele două instituții: un mini-ghid pentru creditare responsabilă și o broşură detaliată de educaţie financiară.

„Nivelul educației financiare din România poate crește doar printr-un efort susținut din partea mediului privat, al sectorului guvernamental și al celui asociativ, ultimul fiind acela care cunoaște cel mai bine problemele cu care se confruntă consumatorii. Avem nevoie de o cultură financiară sănătoasă, prin care consumatorii sunt încurajați să caute și să solicite informații înainte de a intra în relații contractuale financiare, să înțeleagă cât este de important să nu facă alegeri greșite care le pot afecta în mod grav existența” a declarat Alin Iacob, președintele AURSF.

Mini-ghidul pentru creditare responsabilă conține sfaturi utile și ușor de înțeles pentru toți cei care au sau intenționează să ia un credit, împreună cu explicarea celor mai importanți termeni financiari. Provident va distribui gratuit acest ghid tuturor celor peste 200.000 de clienți activi și îl va pune la dispoziția tuturor solicitanților de credit de acum înainte. De asemenea, AURSF îl va populariza în rândul membrilor săi și pe site-ul Asociației – www.aursf.ro.

“Educația și dialogul joacă un rol esențial în eforturile industriei de a îmbunătăți nivelul de încredere a românilor în furnizorii de produse și servicii financiare. Suntem onorați de parteneriatul cu AURSF, o voce credibilă și curajoasă, cu experiență demonstrată în domeniu. Împreună, vrem să facilităm accesul la resurse de educaţie financiară pentru cât mai mulţi români și era absolut firesc să începem cu clienții noștri”, a declarat Florin Bâlcan, director general Provident Financial România.

Broșura de educație financiară este un document complex, care conține informații relevante, sfaturi utile și exerciții practice pentru toți cei care vor să dețină controlul asupra finanțelor proprii și să ia decizii informate.

Varianta tipărită a broșurii va fi disponibilă pentru toți cei interesați în sediile Provident și AURSF și, în format digital, pe www.aursf.ro și pe www.sigurantafinanciara.ro, centrul online de resurse de educație financiară și antreprenorială susținut de Provident din 2013.

De asemenea, conținutul broșurii va fi folosit în cursurile de Train the trainer cu reprezentanți ai unor ONG-uri din țară, prin care se urmărește crearea unei rețele naționale de diseminare a cunoștințelor de educație financiară către utilizatorii finali ai acestor ONG-uri.

Sondaj

Potrivit unui sondaj realizat de iVox în martie 2019, la comanda Provident, pe baza unui set de întrebări realizate împreună cu reprezentanții AURSF, 17% dintre consumatorii români de servicii financiare consideră că nu le-au fost explicaţi corespunzător termenii şi condiţiile contractului și 38% cred că au primit un nivel rezonabil de informații, dar că este loc de mai bine.

De asemenea, un sfert dintre ei declară că au multă încredere în furnizorii de servicii financiare și aproape jumătate dintre respondenți cred că încrederea este la un nivel acceptabil și că poate fi îmbunătățită prin mai multă deschidere, claritate și transparență din partea instituțiilor financiare.

Potrivit sondajului realizat de Provident, unul din zece respondenți a înregistrat o reclamație la adresa unui furnizor de servicii financiare în ultimele 12 luni, dar, pentru aproape 85% din cazuri, răspunsul nu a fost pe măsura așteptărilor reclamanților.

Deși două treimi dintre respondenți nu sunt la curent cu existența entităților de soluționare alternativă a litigiilor, trei sferturi dintre ei confirmă că ar apela la serviciile unei astfel de entități. În plus, aproape 80% dintre respondenţi consideră că ar avea nevoie de ajutor în relaţia cu furnizorii de produse financiare.

Întrebaţi despre responsabilitatea de a face educaţie financiară, aproape șase din zece români identifică instituțiile financiare și organizațiile profesionale ale acestora ca responsabile pentru asta, jumătate dintre ei pun responsabilitatea pe seama sistemului de învățământ și urmează, în proporții aproape egale, Banca Națională a României, ONG-urile pentru protecția consumatorilor și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.726 de respondenți, reprezentativ populației adulte din mediul urban, cu acces la Internet. 54,5% dintre respondenți sunt de gen feminin și 86,4% locuiesc în mediul urban. 41,8% dintre respondenți au absolvit colegiul sau au studii universitare, 28,6% - liceu sau școală profesională și 25,1% - master. Ca structură a veniturilor, majoritatea se situează între 2.000-3.000 de lei – 32,2%, urmată de cei care câștigă sub 2.000 de lei – 27,% și, respectiv, peste 4.000 de lei – 15,7%.

Despre Provident Financial România

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,4 milioane de clienți în 9 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și una dintre cele mai puternice companii internaționale listate la Bursa din Londra.
Din 2006, Provident a investit în România peste 300 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 100 de milioane de euro. Cu peste 2.300 de angajaţi, compania este al doilea cel mai mare angajator britanic din România.
Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială - programe de educație financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate - în care a investit până acum peste 1,1 milioane de euro.

Despre AURSF

Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare a fost înființată în anul 2013, pentru a proteja consumatorii utilizatori de servicii financiare din Romania, prin metode specifice – promovarea si apararea drepturilor si intereselor legitime ale consumatorilor utilizatori de servicii bancare, de asigurari, care realizeaza tranzactii pe pietele de capital din tara si/sau strainatate, ale participantilor la fondurile de pensii administrate privat. Asociația a reprezentat peste 1.500 de consumatori în negocierile cu băncile care au creditat în franci elvețieni și a contribuit decisiv la adoptarea, modificarea și completarea legislației financiare din România și la transpunerea, în interesul consumatorilor, a Directivelor și Regulamentelor europene în materie. AURSF este membră Better Finance (Federația Europeană a Utilizatorilor de Servicii Financiare).

 

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Patria Bank acorda agricultorilor un avans de 85% din valoarea adeverintei APIA

Patria Bank semnează un nou acord cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru schemele de sprijin implementate de APIA în Campania 2019 (Schema de plată unică pe suprafața – SAPS și Măsuri delegate din Programul Național de dezvoltare detalii

Tot mai multi clienti CEC Bank folosesc statiile de plata SelfPay

CEC Bank si SelfPay, lider al pietei de Statii de Plata de tip self-service, marcheaza in primul an de la momentul lansarii parteneriatului, 1.600.000 tranzactii prin cele 344 Statii de Plata din unitatile bancii, conform unui comunicat de presa, in care se adauga: Parteneriatul a detalii

Clientii BT pot sa-si administreze cardurile prin telefon

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, şi CallVU, companie care oferă soluții omni-channel inovative, anunță începutul unui parteneriat prin care BT oferă clienților o nouă experiența digitală, prin self-banking pe telefonul mobil, arata banca intr-un detalii

Raiffeisen Bank a primit 19.000 de reclamatii in plus de la clienti

Numarul reclamatiilor primite de Raiffeisen Bank de la clienti a crescut substantial anul trecut, cu aproape 19.000 (24%), majoritatea fiind tranzactii cu cardul contestate de clientii bancii, de exemplu plati sau retrageri de numerar pe care nu le-au facut detinatorii de carduri, fiind vorba detalii

Ultimele Comentarii