Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
Autor: Bancherul.ro
2018-11-14 19:42
Comisia Europeană - Comunicat de presă
Comisia Europeană publică raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare
Strasbourg, 13 noiembrie 2018
Comisia Europeană publică raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare
Comisia Europeană a adoptat astăzi, în contextul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), cel mai recent raport al său privind progresele înregistrate de România în direcția îndeplinirii angajamentelor asumate privind reforma judiciară și combaterea corupției.
Raportul publicat astăzi analizează evoluția situației din noiembrie 2017 până în prezent. În raport se constată că, deși România a întreprins, în vederea îndeplinirii obiectivelor de referință ale MCV, unele măsuri în sensul punerii în aplicare a celor douăsprezece recomandări finale emise de Comisie în ianuarie 2017, evoluțiile recente au însemnat un regres față de progresele de până acum și au pus sub semnul întrebării evaluarea pozitivă din ianuarie 2017. Această constatare este valabilă în special în ceea ce privește independența sistemului judiciar, reforma justiției și combaterea corupției la nivel înalt. Prin urmare, în raportul de astăzi sunt formulate, de asemenea, o serie de recomandări suplimentare care ar trebui puse în aplicare fără întârziere.
Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat: „Este regretabil faptul că România nu numai că a sistat cursul reformelor, dar a și readus în discuție unele aspecte considerate închise sau a înregistrat involuții în raport cu realizările din ultimii 10 ani. Este esențial ca România să înregistreze din nou, cât mai repede, progrese în ceea ce privește combaterea corupției și asigurarea independenței sistemului judiciar. Este singura modalitate prin care România poate să revină pe traiectoria care va conduce la încheierea procesului MCV, lucru care este atât în interesul cetățenilor și al țării, cât și al UE în ansamblul său.”
În cursul celor douăsprezece luni care s-au scurs de la publicarea raportului din noiembrie 2017, România a luat unele măsuri pentru a pune în aplicare recomandările formulate în raportul din ianuarie 2017. Cu toate acestea, evaluarea din raportul din ianuarie 2017 a fost întotdeauna condiționată de evitarea înregistrării unor regrese care să pună sub semnul întrebării progresele realizate în ultimii 10 ani. Intrarea în vigoare a legilor modificate ale justiției, presiunea la adresa independenței sistemului judiciar, în general, și a Direcției Naționale Anticorupție, în special, precum și o serie de alte măsuri care subminează eforturile de combatere a corupției au avut drept efect anularea progreselor sau punerea sub semnul întrebării a caracterului lor ireversibil. Comisia a observat, de asemenea, că factori mai largi, din afara sferei MCV, au un impact asupra înregistrării de progrese în reforma justiției și combaterea corupției. În această privință, în raport se subliniază faptul că existența unor mijloace de informare în masă libere și pluraliste are un rol important în tragerea la răspundere a factorilor de decizie politici pentru acțiunile lor, de exemplu în scoaterea la lumină a unor posibile cazuri de corupție.
Așadar, cele 12 recomandări formulate în raportul din ianuarie 2017 nu mai sunt suficiente pentru a permite respectarea orientării formulate de președintele Jean-Claude Juncker la începutul mandatul său de a încheia MCV până la sfârșitul mandatului actualei Comisii. Prin urmare, în raportul publicat astăzi sunt formulate opt recomandări suplimentare menite să remedieze situația actuală. În acest sens, va fi necesar ca instituțiile-cheie din România să facă dovada unui angajament ferm față de independența sistemului judiciar și de lupta împotriva corupției, să recunoască rolul indispensabil al acestora drept pietre de temelie și să redea statului capacitatea de a acționa, prin pârghiile sale de control și echilibru, atunci când există riscul unei involuții. Pentru remedierea situației, se recomandă următoarele măsuri:
1. Legile justiției
Suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiției și a ordonanțelor de urgență ulterioare.
Revizuirea legilor justiției ținând seama pe deplin atât de recomandările formulate în cadrul MCV, cât și de cele formulate de Comisia de la Veneția și de Grupul de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO).
2. Numirile/revocările în cadrul sistemului judiciar
Suspendarea imediată a tuturor procedurilor de numire și revocare aflate în curs care vizează procurori în funcții-cheie.
Relansarea procesului de numire a unui procuror-șef al DNA care să aibă experiență dovedită în domeniul urmăririi penale a infracțiunilor de corupție și un mandat clar pentru ca DNA să continue efectuarea de anchete profesioniste, independente și imparțiale în cazurile de corupție.
Numirea imediată, de către Consiliul Superior al Magistraturii, a unei echipe interimare de conducere a Inspecției Judiciare și numirea, în termen de trei luni, prin concurs, a unei noi conduceri a acestei instituții.
Respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la numirea sau revocarea unor procurori cu funcții de conducere până la intrarea în vigoare a unui nou cadru legislativ, în conformitate cu recomandarea 1 din ianuarie 2017.
3. Codul penal și Codul de procedură penală
Înghețarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse Codului penal și Codului de procedură penală.
Relansarea procesului de revizuire a Codului penal și a Codului de procedură penală ținând seama pe deplin de necesitatea de a se asigura compatibilitatea acestor coduri cu dreptul UE și cu instrumentele internaționale în materie de combatere a corupției, precum și cu recomandările formulate în cadrul MCV și cu avizul Comisiei de la Veneția.
Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape situația și va efectua o evaluare în acest sens înainte de încheierea mandatului actualei Comisii. Punerea imediată în aplicare a măsurilor suplimentare este esențială pentru a readuce procesul de reformă pe calea cea bună și pentru a permite revenirea la traiectoria care va permite încheierea procesului MCV, astfel cum se menționa în raportul din ianuarie 2017.
Context
La 1 ianuarie 2007, Comisia a instituit un mecanism de cooperare și de verificare pentru a evalua progresele înregistrate de România în raport cu angajamentele asumate în domeniul reformei judiciare și al combaterii corupției. Începând din 2007, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului, la intervale regulate, rapoarte cu privire la progresele înregistrate în aceste domenii. Pentru întocmirea rapoartelor sunt valorificate contactele cu statele membre, cu societatea civilă, cu organizațiile internaționale, cu experți independenți și cu diverse alte surse. Concluziile Comisiei și metodologia MCV s-au bucurat în mod constant de sprijinul ferm al Consiliului de Miniștri, afirmat în concluziile Consiliului publicate după fiecare raport.
În raportul privind MCV din ianuarie 2017, Comisia a făcut bilanțul celor zece ani de MCV, prezentând un tablou al realizărilor obținute și al provocărilor rămase, și a evidențiat principalele măsuri care mai sunt necesare pentru a se asigura îndeplinirea obiectivelor urmărite în cadrul MCV. Comisia a formulat în raportul respectiv 12 recomandări care, dacă ar fi fost puse în aplicare de România, ar fi putut fi considerate suficiente pentru a permite încheierea MCV, cu condiția să nu intervină evenimente care să deturneze în mod evident România de pe calea reformelor. În raportul din ianuarie s-a subliniat, de asemenea, că viteza procesului va depinde de cât de repede va fi capabilă România să pună în aplicare recomandările în mod ireversibil. În luna noiembrie a anului trecut a fost realizată o primă evaluare în acest sens, în care se constata că, deși se înregistrau progrese în punerea în aplicare a unora dintre recomandări, în cursul anului 2017 dinamica reformelor a cunoscut, în ansamblu, o stagnare, ceea ce a încetinit punerea în aplicare a recomandărilor rămase și, totodată, a agravat riscul ca unele aspecte care fuseseră considerate îndeplinite în raportul din ianuarie 2017 să trebuiască să fie redeschise. Atacurile la adresa independenței sistemului judiciar și punerea sub semnul întrebării a acesteia au reprezentat, de asemenea, un motiv persistent de îngrijorare.
Raportul publicat astăzi este completat de un document de lucru care prezintă o analiză detaliată realizată de Comisie pe baza dialogului său permanent cu autoritățile române.
Sursa: site Comisia Europeana
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Noutati Comisia Europeana
Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
Comisia Europeană - Comunicat de presă Comisia Europeană publică raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare Strasbourg, 13 noiembrie 2018 Comisia Europeană publică detalii
Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Today, the Commission referred Greece and Romania to the Court of Justice of the EU for failing to implement the 4th Anti-Money Laundering Directive into their national law. Ireland implemented only a very limited part of the rules and is therefore also referred to the Court of Justice. detalii
Council of the European Union statement on Bulgaria path towards ERM II participation
Statement on Bulgaria´s path towards ERM II participation: Today the Finance Ministers of the euro area Member States, the European Central Bank (ECB), the representatives of the Minister of Finance and of the Central Bank Governor of Denmark discussed the detalii
Romania, pe ultimul loc in Europa la digitalizare
Romania se afla pe ultimul loc in Europa la digitalizare, conform Digital Economy and Society Index (DESI) publicat de Comisia Europeana. European Commission - Press release How digital is your country? Europe needs Digital Single Market to boost its digital detalii
Profil de Bancher
-
Bogdana Diaconu, Ofiter Afaceri Publice Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank
“Ne bucurăm să fim parteneri în acest ... vezi profil
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Doar 14% dintre romani prefera sa-si faca un depozit online, fara sa mearga la banca
- Noi reguli privind platile online cu cardul valabile din 2021, anunta ARB
- Comunitatea bancara anunta ca va participa in continuare la procesul de relansare a economiei
- Comunitatea bancara considera ca educatia financiara trebuie sa devina o prioritate
- Bancile au acordat credite de 38 miliarde lei in primele sase luni ale pandemiei de coronavirus
Topuri Banci
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
- Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Criza COVID-19
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
- Cum se face amanarea ratelor la creditele Unicredit Bank, conform OUG 227/2020
- Cum se amana ratele la Credit Europe Bank
- Banca Romaneasca anunta cum vor fi amanate ratele la credite
- Raiffeisen Bank isi repara sistemul informatic si de carduri tot week-end-ul, dupa caderea din aceasta saptamana
ROBOR
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
- ROBOR 3 luni (date statistice pe perioada 1995-2019, conform BNR)
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Care este numarul cardurilor cobranded din totalul cardurilor active
- Creditarea a ramas la niveluri ridicate si in luna octombrie
- Imprumuturile pentru consum si-au redus la jumatate ritmul de crestere, pe cand creditele imobiliare sunt neafectate de criza
- Valoarea biletelor la ordin neplatite de banci a explodat in iunie
- Valoarea restantelor la credite si numarul firmelor in insolventa au scazut in primele trei luni de pandemie COVID-19
Legislatie
- Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar - Bancar si-a lansat noul site
- Legea nr. 52/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite
- OUG nr. 29/2020 privind masurile Guvernului de sustinere a firmelor afectate de criza coronavirusului COVID-19
- Decizia Curtii Constitutionale nr.731 din 6 noiembrie 2019 referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite
- Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cum se amana ratele la creditele OTP Bank
- OTP Bank schimba modul de autentificare pentru platile online cu cardul, conform PSD 2
- EximBank coordoneaza un credit sindicalizat de 150 milioane dolari pentru ALRO Slatina
- Oferta OTP Bank de Black Friday: conturi fara comisioane pe viata
- CEC Bank: Lucrari de mentenanta la sistemele informatice, programate intre 5 si 8 noiembrie
Analize economice
- Preturile au crescut cu 2,06% in 2020. Media anuala a inflatiei a fost de 2,6%
- PIB 2020, in scadere cu 5% inaintea ultimului trimestru din 2020
- PIB-ul ar putea creste cu 4,5% in 2021, dupa scaderea de 4,2% in 2020, conform unei prognoze PwC
- Puterea de cumparare a pensiilor a crescut cu 13%
- Romania, campioana europeana detasata la cheltuielile pentru alimente
Ministerul Finantelor
- Aplicatia pentru completarea Formularului 094 in format electronic va fi disponibila pe www.anaf.ro, incepand cu data de 20 ianuarie
- Suspendarea ratelor la credite se poate face pe maxim 9 luni, anunta Ministerul Finantelor
- Normele de aplicare ale OUG 227/2020 privind amanarea ratelor la credite, publicate de Ministerul Finantelor
- Ministerul Finantelor a prelungit pana in 31 martie 2021 anularea dobanzilor si penalitatilor de intarziere pentru taxe si impozite
- Ministerul Finantelor emite, din 4 ianuarie 2021, noi emisiuni de titluri de stat prin Programul Tezaur
Biroul de Credit
- Legalitatea prelucrarii datelor personale de catre Biroul de Credit
- Care sunt bancile si IFN-urile care-si raporteaza clientii la Biroul de Credit?
- Site-ul Birouldecredit.ro are probleme de functionare
- Intrebari frecvente despre Biroul de Credit
- Lista bancilor si IFN-urilor care-si raporteaza clientii la Biroul de Credit
Procese
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
- ANAF trebuie sa plateasca BCR Leasing dobanzi fiscale de 6,7 milioane lei, pentru obligatii suplimentare de plata a TVA anulate de justitie
- Clauzele abuzive din contractele de credit nu au termen de prescriptie, deci pot fi constatate oricand, chiar si dupa plata creditelor, a decis CJUE
Stiri economice
- Aproape zece miliarde € deficit de cont curent la 11 luni. Datoria pe termen lung a crescut in 2020 cu peste 15%
- Comertul a avansat cu 2,1% pe primele 11 luni din 2020
- Romania, cea mai abrupta reducere a ponderii cheltuielilor cu locuintele dintre statele UE
- Romania, pe locul patru in UE la cheltuielile pentru comunicatii, cu cea mai mare crestere din ultimii zece ani
- Retrospectiva economiei mondiale in 2020
Statistici
- Romania - cea mai mare ieftinire in termeni reali a caselor dintre statele UE, pe 2019
- Marjele de dobanda practicate de banci sunt in scadere (analiza a Bancii Transilvania)
- Cat este salariul minim pe economie in 2020: 1346 lei net si 2.230 lei brut
- Incluziunea financiara a Romaniei, cea mai mica din Europa, scade, in loc sa creasca
- Pretul caselor, in scadere cu 0,7%, conform Eurostat
FNGCIMM
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
- IMM Invest: ce situatii financiare pot utiliza firmele in declaratia IMM
- IMM Invest: ce situatii financiare pot utiliza firmele in declaratia IMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- BCE recomanda bancilor sa nu plateasca dividende
- Modul de functionare a relaxarii cantitative (quantitative easing – QE)
- Dobanda la euro nu va creste pana in iunie 2020
- BCE trebuie sa fie consultata inainte de adoptarea de legi care afecteaza bancile nationale
- BCE a publicat avizul privind taxa bancara
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
- FGDB explica modul de aplicare a procedurii de recapitalizare interna a unei banci cu depozitele negarantate ale clientilor (bail-in)
First Bank
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
- First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
CSALB
- Cei care nu-si pot plati ratele amanate la credite pot apela la CSALB
- Negocierea in cadrul CSALB ar putea fi obligatorie inaintea proceselor dintre banci si clienti
- CSALB a reusit sa rezolve 433 de litigii dintre banci si clienti, insa in 51 de cazuri negocierile au esuat: exemple si recomandari
- Centrul unde romanii negociaza cu bancile și IFN-urile implinește 5 ani de la infiintare
- Cate reclamatii primeste Provident de la clienti si cum se solutioneaza
Noutati BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
- Banca Transilvania and EBRD become majority shareholders of Victoriabank in Moldova
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Mobile banking
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
- Atacuri phishing impotriva clientilor a trei banci, depistate de CERT-RO
- Alpha Bank: precizari despre tentativele de real-time phishing
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Noutati Comisia Europeana
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
- Council of the European Union statement on Bulgaria path towards ERM II participation
- Romania, pe ultimul loc in Europa la digitalizare
Noutati BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
- BVB avertizeaza doua firme ca nu si-au respectat obligatiile de raportare
- Raiffeisen Centrobank (RCB) a lansat produse de investitii tip warrant la BVB
Institutul National de Statistica
- Evolutia preturilor locuintelor in perioada 2005-2020, conform statisticilor INS
- Salariul real, in crestere cu 5% in 2020
- Salariul mediu net pe economie a crescut cu 12% in 2018
- Inflatia creste iar la 5,1% in august
- Salariul mediu net si brut pe economie si categorii CAEN
Informatii utile asigurari
- Regulile privind incheierea asigurarii auto RCA online
- Ce este o polita de asigurare auto obligatorie RCA
- Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal Pint.ro Broker de Asigurare SRL
ING Bank
- Cum se amana ratele la creditele ING, conform OUG 227/2020
- ING a blocat alocatia copilului. Ce trebuie sa fac?
- ING Bank are noi reguli pentru limitele de depunere si retragere numerar cu cardul de la ATM-uri
- Cum se actualizeaza datele personale ale clientilor ING Bank persoane fizice si persoane juridice
- Aplicatia Home Bank a ING este in a saptea zi de "disponibilitate partiala" (actualizat)
Ultimele Comentarii
-
Imprumut banca straina inselatorie
Daca primiti promisiuni de imprumuturi de la banci straine pe Facebook sau WhatsApp, in care vi se ... detalii
-
buna
Nu pot primi un împrumut tot mă pune să platesc am plătit 2400 lire pentru un imprumut de 5000 ... detalii
-
Inchidere
Am facut in card acum 6 luni si as vrea sa renunt la el pt ca nu il mai ... detalii
-
Brd
Buna ziua as dori sami aman ratele cum.se ... detalii
-
CARD de pensie expirat, cum ridic pe cel nou
Mamei îi expira cardul de pensie. Dvs. Precizați că acesta poate fi trimis la domiciliul ... detalii