ECONOMIE | Ministerul Finantelor

Populatia poate cumpara titluri de stat cu dobanda de 5%, de la Trezorerii sau Posta

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2018-06-15 12:56

Ministerul Finanțelor Publice lansează prima emisiune de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur – ediția CENTENAR, cu valoare de 1 leu, dobândă de 5% și scadență la cinci ani, destinate exclusiv populației, se arata intr-un comunicat, in care se mai adauga urmatoarele:

Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obținute sunt neimpozabile.

Persoanele fizice pot cumpăra titluri de stat prin următoarele canale de distribuție:

· în perioada 15 iunie – 06 iulie 2018 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului unde au domiciliul fiscal

· în perioada 15 iunie – 05 iulie 2018 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 15 iunie – 04 iulie 2018 din mediul rural.

Un investitor poate efectua, în cadrul perioadei de subscriere, una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăși plafonul valoric de 100.000 lei, pentru subscrierile realizate intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și respectiv de 100.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunitățile poștale din rețeaua Companiei Naționale ”Poșta Română” S.A.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată, nu pot fi răscumpărate înainte de scadență, sunt netransferabile și nu se tranzacționează. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce atestă calitatea de moștenitori.

”Emisiunea de titluri de stat CENTENAR pune în prim plan investitorul român și îi asigură o dobândă neimpozabilă mai bună decât cele oferite la depozitele bancare. Statul garantează 100% sumele depuse, dobânzile aferente și este corect să plătească pentru titlurile de stat destinate populației la fel cum plătește și pentru cele destinate pieței financiare.” a precizat Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua și în lunile următoare, posibil și cu alte maturități care urmează a fi stabilite în funcție de evaluarea interesului pentru această primă emisiune, până la consumarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei.

Prospectul complet de emisiune, și orice modificări ale acestuia, se publică pe www.mfinante.gov.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro.

Comentarii

Segarceanu Maria
lamuriri
Buna ziua ! As vrea sa cumpar titluri de stat CENTENAR de la posta de care apartin dar ce sa vezi ca trebuie sa ma duc cu sacul ptr ca ei vor numai cash , ori cum e posibil sa scot banii de la banca si sa ma duc cu ei in numerar?Nu se poate face prin transfer?. Intr-o tara civilizata asaeste normal. Daca sunteti in masura sa imi dati un raspuns ! . Multumesc>



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ministerul Finantelor



Ministerul Finantelor a publicat proiectul de Ordonanta privind functionarea bancilor nationale de dezvoltare

Ministerul Finantelor a publicat un proiect de Ordonanta, insotit de o nota de fundamentare, privind functionarea bancilor nationale de dezvoltare, care ar urma sa fie infiintate de stat, avand ca scop "sprijinirea antreprenoriatului, dezvoltarea socio-economică și regională în detalii

Ministerul Finantelor ia masuri pentru capitalizarea firmelor

Ministerul Finantelor adopta masuri pentru capitalizarea firmelor, la sugestia Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care a avertizat, prin vocea prim-viceguvernatorului Florin Georgescu, ca peste o treime dintre firmele romanesti au capitaluri negative, adica datoriile sunt mai mai mari decat activele. "Se înregistrează un deficit substanțial de capital la nivelul sectorului firmelor, localizat la 277 mii de companii (reprezentând 38% din totalul acestora), din care 269 mii au capitaluri negative (datoriile au depășit activele), întreprinderi care, într-o economie de piață funcțională, ar fi trebuit eliminate din activitate", se arata in lucrarea "Capitalul in Romania postcomunista" semnata de Georgescu. "De mulți ani, ca detalii

Prin programul IMM Invest Romania, firmele pot obtine credite bancare cu dobanda redusa: ROBOR + maxim 2,5%

Ministerul Finanțelor Publice a elaborat normele metodologice de aplicare ale Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM Invest România, anunta Ministerul intr-un comunicat, in care adauga: Programul încurajează și stimulează dezvoltarea IMM-urilor prin acordarea de facilități de garantare de către stat pentru creditele acordate acestora. Pentru anul 2019 este alocat un plafon de garanții în valoare de 700 milioane de lei. Proiectul de act normativ stabilește: - costul total al creditelor acordate în cadrul Programului de garantare a creditelor pentru IMM-uri care se compun din ROBOR 3M + marjă fixă, astfel: pentru creditele garantate de stat în proporție de 80%, marja este de maximum detalii

Proiectul OUG privind Programul O familie, o casa

Proiectul OUG privind Programul "O familie, o casa" publicat de Ministerul Finantelor Programul "O familie, o casa" Art. 1 Se aproba programul “O familie, o casa” denumit in continuare Programul, ca program guvernamental care are ca obiect detalii

Ultimele Comentarii