BNR propune stoparea celui mai popular credit, Prima Casa, chiar intr-un studiu despre nivelul redus al intermedierii financiare
Autor: Bancherul.ro
2017-08-14 22:09
Banca Nationala a Romaniei (BNR) considera ca Programul Prima Casa nu ar trebui sa mai continue, intrucat a avut un rol social modest si implicit un efort bugetar ineficient, inhiba piata libera a creditarii bancare si chiar prezinta riscuri privind stabilitatea financiara, din cauza cresterii preturilor locuintelor si a gradului de indatorare a populatiei.
Interesant este ca aceasta opinie este concluzia unui studiu coordonat de economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, despre nivelul redus al intermedierii financiare din Romania (ponderea creditarii din PIB), desi Programul Prima Casa este cel mai popular produs de creditare si chiar in studiu se recunoaste ca acesta a permis accesul la un credit pentru locuinta multor tineri si persoane cu venituri medii si reduse, contribuind astfel la cresterea intermedierii financiare.
Din totalul creditelor noi pentru locuinte acordate de banci in prima jumatate a acestui an, in valoare de 5,4 miliarde lei, creditele Prima Casa insumeaza in jur de 5 miliarde lei. Cu alte cuvinte, creditarea ipotecara este aproape integral Prima Casa, ceea ce nu se mentioneaza in studiul BNR.
Prima Casa are cea mai mare contributie la cresterea intermedierii financiare
Se poate spune, asadar, ca Programul Prima Casa si-a adus cea mai mare contributie la cresterea intermedierii financiare in ultimii noua ani, de cand a fost lansat, in 2009, ca solutie pentru deblocarea creditarii in perioada de criza.
Mai ales ca un credit Prima Casa poate fi obtinut si de catre tinerele familii sau de familiile cu venituri reduse, care nu dispun de un avans de minim 15%, adica 7.500 de euro pentru un apartament de 50.000 de euro, necesar pentru obtinerea unui credit standard pentru cumpararea unei locuinte, la creditele Prima Casa avansul fiind de doar 5%, adica 2.500 de euro.
BNR considera, in studiu, ca accesul mai mare al persoanelor tinere la achizitionarea unei locuinte este “singurul aspect social pe care acest program il asigura”.
Numai ca acest aspect social, chiar daca este singurul, este decisiv pentru succesul Programului Prima Casa si implicit pentru cresterea intermedierii financiare, in conditiile in care dobanzile la creditele Prima Casa, plafonate la o marja de 2% plus ROBOR la 3 luni, sunt apropiate de cele ale unui credit ipotecar standard.
BNR spune in studiu ca exista o crestere a numarului celor care obtin credite Prima Casa platind un avans la credit “semnificativ mai mare decat cel minim solicitat de program (5%), dar fara sa ofere si date.
Ceea ce l-a determinat pe coordonatorul studiului, Valentin Lazea sa concluzioneze ca “programul nu reprezinta decat o forma de transfer a unor sume de bani de la buget catre sectorul privat si nu o forma de crestere a accesibilitatii persoanelor fizice la obtinerea de credite”.
Concluzia nu este credibila nu doar pentru ca nu este sustinuta de date privind avansul la credite, ci si din cauza evidentelor empirice si statistice privind succesul Programului Prima Casa: cererea pentru aceste credite a crescut foarte mult in acest an, atingand noi recorduri istorice, ceea ce nu s-ar fi intamplat daca oamenii ar fi avut mai multi bani de avans, caz in care ar fi recurs la un credit ipotecar standard.
Cererea de credite Prima Casa a accelerat in acest an dupa ce, multe banci au restrictionat, anul trecut, creditele ipotecare standard, din cauza Legii 77 privind darea in plata, care nu se aplica Programului Prima Casa. prin majorarea avansului chiar si la 35%, de la 15%, pragul minim impus de BNR.
Dupa ce legea darii in plata a fost amendata de Curtea Constitutionala, unele banci au revenit cu avansul standard la 15%, insa cu o serie de conditii, precum cumpararea de locuinte doar in orasele mari sau rambursarea creditelor pe perioade mai scurte de timp.
E nevoie de un studiu mai serios despre Prima Casa
In aceste conditii, ar fi necesar un studiu mult mai serios si mai documentat despre creditarea ipotecara si despre Programul Prima Casa decat cel al BNR, coordonat de economistul sau sef, Valentin Lazea.
Ba chiar s-ar putea discuta si o relaxare, de catre BNR, a conditiilor de creditare impuse bancilor, in special cu privire la avansul de minim 15% impus de banca centrala in prezent pentru un credit ipotecar standard, conform Regulamentului 17/2012 privind unele conditii de creditare.
Unele banci, precum BRD, ING sau Bancpost, au lansat noi credite imobiliare prezentate ca alternative la Prima Casa, cu dobanzi apropiate, dar cu avans de 15%, minimul impus de BNR, precum si cu alte conditii de aprobare, precum incasarea salariului intr-un cont al bancii. (vezi aici detalii)
Va mai suplimenta Guvernul garantiile pentru Programul Prima Casa?
Plafonul de garantii pentru Programul Prima Casa alocat pentru acest an, in valoare de 2,5 miliarde lei, este deja epuizat.
In iulie, mai existau garantii de doar 600 milioane lei, din care se mai puteau acorda in jur de 7.000 de credite, a precizat Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), institutia prin care se aproba garantiile pentru creditele Prima Casa, pentru Bancherul.ro. (vezi aici detalii)
Ceea ce inseamna ca Guvernul va trebuie sa decida in septembrie daca suplimenteaza garantiile Prima Casa, daca renunta la acest program, cum sugereaza BNR sau daca va respecta Strategia Programului Prima Casa pe termen mediu, adoptata de fostul guvern Ciolos, dupa consultari cu sectorul bancar, consumatori si dezvoltatori imobiliari, care prevede reducerea nivelului garantiilor in urmatorii ani.
Astfel, Strategia prevede garantii de 2 miliarde lei in urmatorii trei ani (2018 – 2020) si doar 1,5 miliarde in 2021.
Analiza BNR despre Programul Prima Casa:
Care este rolul programului „Prima casă“? *
Programul guvernamental „Prima casă” a avut un aport semnificativ la activitatea de creditare a populației încă de la lansarea acestuia în iulie 2009 (Tabel 2).
Pe parcursul derulării programului „Prima casă”, ponderea creditului ipotecar în total credit acordat populației s-a dublat (de la 25 la sută în 2009 la 52 la sută în octombrie 2016).
Începând cu august 2013, programul a introdus o cerință privind moneda de acordare a creditelor (respectiv în lei).
Astfel, programul „Prima casă” a avut un rol semnificativ și în orientarea fluxului de credite ipotecare către creditarea în monedă națională.
Din punct de vedere social, programul „Prima casă”a avut un rol modest. Astfel, analiza caracteristicilor debitorilor după venit arată însă o utilizare limitată a programului de către debitorii cu venituri reduse, similară situației existente în cazul creditelor ipotecare standard.
Singurul aspect social pe care acest program îl asigură este un acces mai mare al persoanelor tinere la achiziționarea unei locuințe, ponderea debitorilor cu vârste de până în 35 de ani fiind mai mare în acest caz.
Un alt aspect important al caracterului social al creditării oferite prin acest program este costul relativ scăzut care este asigurat, pe de o parte, prin nivelul redus al ratei dobânzii și, pe de altă parte, prin exceptarea acestor credite de la cerințele privind nivelul minim al avansului (respectiv al indicatorului credit/garanție, LTV).
Analiza valorii creditelor contractate arată, însă, o creștere a ponderii debitorilor care contractează credite prin acest program la o valoare a indicatorului LTV mult inferioară (și deci care au capacitatea plății unui avans la credit semnificativ mai mare decât cel minim solicitat de program).
În aceste condiții, programul nu reprezintă decât o formă de transfer a unor sume de bani de la buget către sectorul privat și nu o formă de creștere a accesabilității persoanelor fizice la obținerea de credite în vederea achiziționării unei locuințe.
Creditele acordate prin acest program reprezintă o pondere importantă a fluxului nou de credite. În prezent, creditele acordate prin programul „Prima casă” totalizează 33 de miliarde lei, echivalent cu 4,5 la sută din PIB, septembrie 2016, pentru anul 2017 volumul de credite nou-acordate, conform plafonului de garanții aprobat, este de 5 miliarde de lei.
Continuarea acestui program, în condițiile în care activitatea pieței creditului s-a reluat (și chiar se apropie de o evoluție care ar putea pune probleme din punct de vedere al stabilității financiare), ridică probleme privind eficiența efortului bugetar.
Mai mult, poate produce distorsiuni în mecanismul de piață, băncile nefiind impulsionate în dezvoltarea de produse de creditare ipotecară cu risc redus în condițiile existenței acestui program care asigură un cost semnificativ mai mic datorită garanției de 50 la sută oferite de către stat.
Riscurile la adresa stabilității financiare, generate de programul „Prima casă”, pe lângă caracterul sistemic al acestuia (în prezent acesta reprezintă o treime din creditarea acordată populației), sunt determinate de contribuția acestuia la creșterea interdependențelor dintre sectorul bancar și cel de stat și a celor dintre ciclul de credit și cel al prețurilor imobiliare (inclusiv la nivel regional), precum și de creșterea gradului de îndatorare (valoarea mediană a indicatorului pentru aceste credite era de 47 la sută, octombrie 2017).
În plus, asimetria pronunțată a îndatorării (persoanele cu venituri scăzute și care sunt cel mai probabil și mai expuse unui șoc de venit în cazul unei evoluții economice adverse au și gradele cele mai mari de îndatorare) și senzitivitatea ridicată a gradului de îndatorare la o posibilă modificare viitoare a ratei dobânzii (o creștere cu 2 puncte procentuale a ratei dobânzii determină un avans al gradului de îndatorare cu peste 10 puncte procentuale) contribuie la o creștere a riscului de credit al acestor expuneri.
Rata de neperformanță a acestor credite este una extrem de scăzută, dar în evaluarea riscurilor trebuie să se aibă în vedere că aceste credite nu au parcurs un ciclu complet de credit.
În plus, creditele acordate prin programul „Prima casă” îngreunează procesul de executare silită. Astfel, conform legislației, creditele acordate prin acest program guvernamental sunt garantate cu o ipotecă legală de gradul I, constituită în proporție de 50 la sută în favoarea instituției de credit finanțatoare și de 50 la sută în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
În cazul în care debitorul unui credit acordat prin programul „Prima casă” nu își onorează obligațiile de plată, spre deosebire de un credit care nu este acordat prin acest program, banca nu are dreptul să inițieze direct procedurile de executare a garanției ipotecare, trebuind să solicite ANAF derularea procedurii de executare.
În plus, programul are potențialul de a genera un risc legal în cazul includerii acestor creanțe în portofoliul afectat garantării unei emisiuni de obligațiuni ipotecare.
Astfel, în situația în care instituția de credit emitentă ar întâmpina dificultăți severe de natură să conducă la segregarea portofoliului de creanțe afectat garantării emisiunii de restul patrimoniului emitentului și la plasarea acestuia sub administrarea unui administrator de portofoliu care trebuie să asigure valorificarea acestuia spre satisfacerea intereselor investitorilor în respectivele obligațiuni, valorificarea creanțelor care nu mai sunt onorate de debitori, prin executarea silită a imobilelor ipotecate, nu este sub controlul administratorului de portofoliu, ci sub controlul ANAF.
* (Pentru detalii a se vedea Rădulescu, E., Mihai, I. și Popescu, R. – „Analiză privind programul de creditare ipotecară cu suport guvernamental „Prima casă”, mimeo BNR, 2017.)
Taguri: Programul Prima Casa credite ipotecare Banca Nationala a Romaniei (BNR) Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) Prima Casa BT Capital Partners credite Prima Casa credite pentru locuinte credite imobiliare
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Stirea Zilei
Care banci au cele mai mici dobanzi pentru un descoperit de cont?
Cele mai mici dobanzi pentru un credit tip descoperit de cont (card) le gasim, in ordine, la CEC Bank, Garanti BBVA, Eximbank si Banca Transilvania (BT), cu dobanzi in jurul a 14% pe an, conform topului realizat de Bancherul.ro. La primele trei banci enumerate detalii
Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale in lei sunt Banca Transilvania, Garanti BBVA si CEC Bank, conform topului realizat de Bancherul.ro. Topul a luat in calcul dobanzile standard la credite, fara alte reduceri, precum cele detalii
Ce se intampla daca schimbam ratele la credite, cum vrea ANPC
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) a amendat bancile pentru modul de calcul al ratelor la credite, in rate egale, astfel ca le-a propus schimbarea in rate descrescatoare. Sa vedem ce inseamna schimbarea ratelor din rate egale in rate detalii
Cum si-au majorat bancile profitul cu 70%
Sistemul bancar romanesc, compus din 31 de banci si Creditcoop, si-a majorat substantial profitul net in primul trimestru din acest an, cu 70% fata de perioada anterioara din anul precedent, la 3,3 miliarde lei, de la 1,9 miliarde lei. Cum se explica aceasta detalii
- Supraindatorarea la IFN-uri: „am rate de 3500 de lei si o pensie de 1800 de lei. Ce pot sa fac?”
- Care sunt cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi?
- Ce dobanzi platesc bancile pentru depozitele in euro?
- Topul depozitelor bancare in lei cu cele mai mari dobanzi (actualizat)
- Recomandarile BNR pentru banci in noul context cu dobanzi mari si riscuri ridicate
- Care sunt bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare?
- La ce banca imi fac un card in euro?
- IFN-urile supraindatoreaza populatia cu credite online, profitand de exceptia dintr-un Regulament BNR
- Credite ipotecare verzi: topul bancilor cu cele mai mici dobanzi
- ATM-urile Euronet au o reputatie proasta, din cauza comisioanelor ascunse
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
- Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
- Contribuția sistemului bancar în economie în ultimii 30 de ani este de două ori cât PIB-ul României
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, în scădere cu 22% pe primele 7 luni ale anului
- Deficitul contului curent, în scădere cu 18% pe prima jumătate a anului
- Deficitul contului curent pe primele cinci luni, redus cu o șesime
- Deficitul contului curent pe primele patru luni din 2023, mai mic cu aproape 30%
- Indicatorii sistemului bancar in T1 2023
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
- CEC Bank a preluat Fondul de Garantare a Creditului Rural
- BCR aproba credite online prin aplicatia George, dar contractele se semneaza la banca
- Aplicatia Eximbank, indisponibila temporar
- UniCredit a consiliat vanzarea Pharmafarm și Gedeon Richter Farmacia către Dr. Max BDC, s.r.o.
Analize economice
- Pensia reală, în creștere cu 3,3%
- Eurostat: România, pe locul cinci în UE la inflația anuală
- Deficit comercial în scădere cu 17% pe primele 7 luni ale anului
- Creșterea din comerțul cu amănuntul, redusă sub prognoza avansului PIB
- Avansul deficitului bugetar, în scădere dar ajustarea reclamă creșterea veniturilor
Ministerul Finantelor
- Deficitul bugetar după 8 luni, încă mai mare față de rezultatul din anul trecut
- Deficitul bugetar, cvasistaționar în iunie dar problematic la mijlocul anului
- Datoria publică a trecut din nou pragul de 50% din PIB pe date operative
- Datoria publică, scădere marginală la 49% în aprilie 2023
- Deficitul bugetar, majorat cu 17 miliarde lei după primele cinci luni ale anului
Biroul de Credit
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
- Legalitatea prelucrarii datelor personale de catre Biroul de Credit
Procese
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
Stiri economice
- Deficitul comercial, în scădere dar îngrijorător din perspectivă regională
- Datoria publică, redusă la 49% din PIB în iulie dar păstrarea ei sub pragul critic de 50% se anunță dificilă
- Scumpirea medicamentelor a anulat scăderea prețurilor la alimente
- Datoria publică a revenit sub pragul de 50% din PIB
- Comerțul cu amănuntul, pe trend scăzător
Statistici
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
- INS: Veniturile romanilor au crescut anul trecut cu 10%. Banii de mancare, redistribuiti cu precadere spre locuinta, transport si haine
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
- Deficitul bugetar, deja 0,72% din PIB in februarie 2022
- Datoria publica, majorata la 48,9% din PIB in 2021
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
First Bank
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
- Banca Transilvania and EBRD become majority shareholders of Victoriabank in Moldova
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Producția industrială în iulie 2023, sub nivelul din urmă cu nouă ani
- România, singurul stat membru cu rată negativă a angajărilor
- Producția industrială, în scădere cu 5% pe primul semestru
- Deficit comercial în scădere cu 14% pe prima jumătate a anului
- De unde provine deficitul din comerțul exterior al României
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Nu functioneaza
La fiecare actualizare a aplicatiet tb sa merg personal la banca, e penibil deja. Suntem in 2023 si ... detalii
-
how i got my husband back
Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi foarte fericită din viața mea datorită ajutorului pe ... detalii
-
Înșelătorie
Am fost fraudat cu o suma imensa.am depus plângere la politie,dar sper sa se rezolve.macar bani ... detalii
-
Credit din Irlanda neplatit
Bună ziua am o întrebare cumnatul meu a lucrat în Irlanda de unde a luat un credit de 10.000 eur ... detalii
-
Inseletorie imensa
Daca ne puteti ajuta, cum putem lua legatura, noi cei care suntem victimele acestor escroci, de la ... detalii