Mugur Isarescu plange dupa tezaurul BNR confiscat de rusi
Autor: Bancherul.ro
2016-12-14 17:02
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat, miercuri după-amiază, la Iași, că transferul, în urmă cu o sută de ani, a tezaurului României în Rusia a avut loc în baza unei încrederi reciproce între cele două state, fiind atestat de documente autentice, care au fost păstrate cu mare grijă de toți guvernatorii BNR, potrivit Agerpres.
"Plecarea aurului nostru este atestată de documente autentice semnate de ambele părți, Guvernul român și Guvernul rus, dar nu s-a mai întors nici după o sută de ani", a afirmat Isărescu.
Acesta susține că documentele originale care au stat la baza plecării aurului către Molscova 'au fost păstrate cu mare grijă' de către toți guvernatorii BNR.
'Garanțiile ruse și predarea tezaurului BNR către factorii de răspundere ruși se regăsesc în documente incontestabile întocmite atât la Iași, la predare, cât și la Moscova, la primire, care poartă semnăturile și ștampilele reprezentanților ruși și români, precum și ai sucursalei Moscova a Băncii de Stat Ruse și a reprezentanților băncii noastre naționale. Aceste documente au fost păstrate cu mare grijă de toți reprezentanții BNR', a precizat guvernatorul BNR.
El a adăugat că, în anii 1935 și 1956, au avut loc restituiri de valori către România, 'dar niciuna dintre aceste restituiri nu a inclus restituirea vreunui gram de aur din tezaurul României'.
Mugur Isărescu susține că documentele aflate în arhiva BNR arată că în februarie 1916 au fost transferate la Moscova 1.738 de lăzi cu monede și lingouri de aur, dar și casetele de bijuterii ale Reginei Maria, iar în iunie 1917, alte 188 de lăzi.
Șeful BNR a participat, miercuri, la manifestările dedicate împlinirii unui secol de când Iașiul a devenit capitală de război, în cadrul cărora a avut loc și o ședință festivă a Academiei Române.
Manifestările dedicate Centenarului de la Iași vor continua, joi, 15 decembrie, cu dezvelirea unor plăci comemorative care să marcheze clădirile în care au funcționat instituțiile reprezentative ale Statului Român, în perioada 1916-1918, după cum urmează: ora 11.00 la reședința Reginei Maria (Palatul Copiilor din Iași), ora 11.30 — Palatul Rosetti-Roznovanu (azi, sediul Primăriei Municipiului Iași), ora 12.00 — sediul BNR Iași.
La ora 15.00 va avea loc, la Palatul Culturii, vernisajul Expoziției "BNR în timpul Marelui Război", organizată de BNR. Publicul va avea apoi ocazia să asiste, de la ora 16.00, la proiecția filmului documentar "Iași, Capitală de Război", realizat de Societatea de Studii Istorice din România, ce va avea loc la Ateneul Tătărași.
Vineri, 16 decembrie, în ultima zi a manifestărilor, va avea loc dezvelirea unor plăci comemorative, la ora 10.00, la sediul Senatului României (Palatul Universității / Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iași) și la ora 11.00, la sediul Camerei Deputaților (Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași). De la ora 12.00, Asociația "Tradiția Militară" va efectua demonstrații în Piața Unirii.
În Complexul Palas Mall va avea loc, începând cu ora 13,00, vernisajul expoziției fotografice "Personalități ale Marelui Război", realizată de către Departamentul Centenar al Guvernului în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României și Arhivele Naționale ale României.
În Gara din Iași va sosi, la ora 14,00, Trenul Regal. Membrii Familiei Regale vor fi primiți de către reprezentanții autorităților locale, după care se va organiza un ceremonial militar. Pe toată durata staționării în Gara Iași, vineri, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public în intervalul 14,30-21,00, iar pe 17 decembrie, în intervalul 9.00-12.00. În aceeași locație, publicul va putea admira și Expoziția fotografică intitulată "Căile Ferate Române în Primul Război Mondial", realizată de către Departamentul Centenar, în colaborare cu Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară.
Ultima plăcuță comemorativă, ce semnalizează clădirea în care a funcționat, în perioada 1916-1918, reședința Regelui Ferdinand I (azi, Muzeul Unirii din Iași), va fi dezvelită la ora 14,30.
Suita evenimentelor de la Iași se va încheia cu o recepție oficială organizată de către BNR, în holul central al Palatului Culturii, începând cu ora 19,00, la care vor participa reprezentanți ai autorităților centrale și locale, reprezentanți ai Familiei Regale, reprezentanți ai Academiei Române, reprezentanți ai Băncii Naționale a României, rectorii universităților din Iași, reprezentanți ai corpului universitar și ai societății civile.
Taguri: Mugur Isarescu Banca Nationala a Romaniei (BNR) National Bank of Romania (NBR)
Comentarii
AlexMAE/Russia FEDERATION
Un subiect fierbinte care da bine sa fie reincalzit from time to time (la ceas de adunare populara) cind ne mai plingem un pic de vicisitudinile istoriei ... . Practic (economia preactica parca asa zicea:) suma in sine e discutabila (s-a furat recent prin retrocedari probabil echivalentul) DAR in mod sigur acest subiect a fost un cui permanent in relatiile bilaterale (unde s-a pierdut enorm din oportunitatile de export). Si e oricum clar ca, doar BNR nu putea face mai mult, la nivel de MAE se discuta. Imi aduc aminte de Aurescu si marea realizare cu insula aia ... .
Mihaita
Duda
Fundalul face toti banii ... din lume :)
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Opinie
Banca Transilvania implineste 30 de ani
Mesaj top management BT, 16 februarie 2024 Banca Transilvania: Sunt 30 de ani de când creștem în România și de când vedem România crescând Astăzi este ziua Băncii Transilvania. Orice aniversare ne duce cu detalii
De cand si cat de mult ar putea sa scada dobanzile in 2024?
Diminuarea inflatiei ridica intrebarea cu privire la momentul in care ar putea sa inceapa sa scada si dobanda de referinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si implicit cele la credite si depozite. Discutiile privind scaderea dobanzii BNR ar putea detalii
Ce responsabilitate au bancile in cazul fraudelor online?
„Am fost victima unei fraude prin Neocapital și mi s-au furat sume importante prin transfer online neautorizat de mine”, ne-a scris un cititor. „Sint grupuri organizate, iar băncile nu au sisteme de securizare eficienta a conturilor detalii
Creditele ipotecare ar putea creste in 2024, estimeaza Banca Transilvania
Banca Transilvania se asteapa ca cererea de credite ipotecare sa creasca in 2024, datorita reducerii dobanzilor si a unei oferte de preturi mai accesibile pe piata rezidentiala, conform declaratiilor directorului bancii, Omer Tetik. ”Creșterea detalii
- Rambursarea ratelor la credite in Romania se face ca in celelalte tari din Europa; motoda propusa de ANPC este contrara interesului consumatorilor
- De ce ar majora bancile comisioanele pentru cash, daca se limiteaza cash-ul?
- Simona Halep, sustinuta in continuare de Banca Transilvania
- Romanii au incredere in banci ca le pot rezolva problemele, arata un sondaj
- Bancile sunt suspectate ca blocheaza accesul unor clienti la credite, prin scorul FICO al Biroului de Credit
- Doar 21% dintre romani au probleme cu băncile și IFN-urile, arata un sondaj CSALB
- De ce trebuie sa merg la ghiseu pentru activarea aplicatiei YOU BRD? (actualizat)
- Contractele cu bancile si IFN-urile pot fi imbunatatite cu ajutorul CSALB
- ARB acuza ANPC de abuz si prejudicii grave de imagine aduse sistemului bancar
- BCR explica diferenta dintre ratele egale si cele descrescatoare la credite
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
- Deficitul contului curent, redus cu 17%
- Inflatia a încheiat anul 2023 la 6,61%, semnificativ sub prognoza oficială
- Deficitul contului curent, redus cu o cincime după primele zece luni ale anului
- Deficitul contului curent, redus cu 24% după primele nouă luni ale anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
- CEC Bank a preluat Fondul de Garantare a Creditului Rural
- BCR aproba credite online prin aplicatia George, dar contractele se semneaza la banca
- Aplicatia Eximbank, indisponibila temporar
Analize economice
- România - prima în UE la inflație, prin efect de bază
- Inflația anuală, în scădere la 7,23%
- Avansul PIB pe 2023, recalculat la 2,1%. Rezultatul nominal, majorat cu circa 15 miliarde lei
- Produsul Intern Brut (PIB), modificat in prognoza de iarna
- Costul împrumuturilor pe termen lung, scădere la 6,14% în ianuarie 2024
Ministerul Finantelor
- Deficitul bugetar, deja -1,67% din PIB după primele două luni
- Datoria publică, sub pragul de 50% din PIB la finele anului 2023
- Deficitul bugetar, din ce în ce mai mare la început de an
- Deficitul bugetar după 8 luni, încă mai mare față de rezultatul din anul trecut
- Deficitul bugetar, cvasistaționar în iunie dar problematic la mijlocul anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
Stiri economice
- România, țara UE cu cea mai mare creștere a costului salarial
- Deficitul comercial în prima lună a anului, la cea mai mică valoare din septembrie 2021 încoace
- Prețurile industriale la intern, în scădere anuală cu 8%
- Prognoza CE pentru România, mai pesimistă decât cea a CNSP
- România, pe primul loc în UE la inflația anuală in ianuarie 2024
Statistici
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
- INS: Veniturile romanilor au crescut anul trecut cu 10%. Banii de mancare, redistribuiti cu precadere spre locuinta, transport si haine
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- România, pe locul 2 în UE la creșterea comerțului cu amănuntul în ianuarie 2024
- Comerțul cu amănuntul, în creștere cu 1,9% pe anul 2023
- Comerțul cu amănuntul, în creștere pe final de an
- Comerțul cu amănuntul, stabilizat la +2% față de anul anterior
- Creșterea economică, doar 1,1% după primele trei trimestre ale anului curent
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Refinantare
... detalii
-
tema
Salutare tuturor! Vreau să împărtășesc experiența mea cu online-credit.ro - o soluție ... detalii
-
Cont restricționat la ing
... detalii
-
Restricție cont
Buna mi sa restricționat contul la ing după ce am primit o sumă de la o vecina de a mea și mia ... detalii
-
Intrebari
1.) Din total active: cat reprezinta creditele acordate si cat reprezinta titlurile de stat? 2.) ... detalii