BANCI | Opinie

Mugur Isarescu: Creşterea economică şi strategia de dezvoltare. Între convergenţa rapidă şi păstrarea echilibrelor macroeconomice

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2016-05-18 15:00

Creşterea economică şi strategia de dezvoltare. Între convergenţa rapidă şi păstrarea echilibrelor macroeconomice

Prelegere susţinută de guvernatorul Mugur Isărescu la SNSPA

- Versiunea pregătită pentru susținere -

Doamnelor și domnilor,

Sunt onorat de invitația de a susține un discurs pe probleme economice, cu prilejul marcării unui sfert de veac de la înființarea Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Banca Națională a României consideră că în perioada actuală este deosebit de importantă implicarea specialiştilor în dezbaterea publică a unor probleme cruciale pentru dezvoltarea viitoare a economiei şi a societăţii româneşti, iar evenimente de tipul celui organizat de dvs. astăzi creează cadrul propice unor astfel de discuţii.

Expunerea mea abordează problematica unui ritm optim al creşterii economice care să asigure un progres semnificativ în planul convergenţei concomitent cu păstrarea echilibrelor macroeconomice. Şi – deşi veţi găsi, poate, că e neobişnuit – aş menţiona concluzia încă de la început: oricât de mult ne-am dori cu toții o apropiere rapidă de standardele de viață din Occident, este important să fim conștienți că, pentru a nu deraia, procesul de convergență economică – reală și nominală – trebuie să se desfășoare într-un ritm sustenabil. Forțarea și trenarea convergenței sunt deopotrivă nocive.

1. Cele două dimensiuni ale convergenţei economice: nominală şi reală

Dacă acceptăm că nu trebuie obținută cu orice preț, atunci cum ar trebui abordată convergența? Opinia mea este că printr-o strategie de dezvoltare durabilă a economiei românești, gândită dincolo de orizontul unui ciclu electoral. În absența unei viziuni strategice echilibrate și a unui efort susținut și coerent pentru aplicarea consecventă a acesteia, asupra performanțelor macroeconomice notabile, obținute cu greu în ultimii ani, va plana mereu pericolul unei deteriorări abrupte.

Fireşte, expunerea de astăzi nu are pretenţia de a trasa linii directoare ale strategiei, ci îşi propune să argumenteze necesitatea acesteia şi să sublinieze faptul că procesul de convergență nu este deloc simplu sau liniar, ci dimpotrivă, este unul care ascunde multe capcane.

Asigurarea sustenabilității creșterii și, pe cale de consecinţă, a convergenței economice este esențială: în fond, chiar criza globală, care a afectat atât de puternic economia românească, ar fi trebuit să ne învețe că o expansiune excesivă conduce – mai devreme sau mai târziu – la o recesiune de proporții. Izbucnirea acelei crize ne-a surprins într-un context politic complicat, când din rațiuni pur electorale, deficitul fiscal a fost lăsat să ajungă la niveluri foarte înalte, lărgind şi mai mult un deficit de cont curent deja alimentat de un ritm rapid de creştere economică susţinut de intrările masive de capital.

Economia evoluează pe astfel de traiectorii bulversante pentru societate atunci când decidenții, preocupați prea mult de termenul scurt, ignoră faptul că fluctuațiile inerente ciclului economic trebuie atenuate de politicile macroeconomice, nicidecum exacerbate. A crede că se poate realiza convergența prin arderea etapelor, eventual peste noapte, este o iluzie periculoasă. Succesul convergenței depinde nu neapărat de viteza cu care decurge, ci de pastrarea direcţiei corecte şi de durabilitatea creşterii economice.

Pentru a le înțelege cu adevărat conținutul și implicațiile, evoluțiile în sfera convergenței trebuie judecate în dinamica lor pe termen mediu și lung. Chiar dacă mă voi referi astăzi mai ales la convergența reală, voi începe prin a ilustra această afirmație utilizând un exemplu relevant din sfera convergenței nominale. Stadiul actual al acesteia în România – dacă e privit ca o fotografie a momentului – este foarte avansat: toate criteriile de la Maastricht sunt îndeplinite. Dar important este să ne uităm atent la filmul acestei convergențe nominale, ceea ce – vă asigur – nu este deloc plictisitor, căci cunoaște multe răsturnări de situație. Astfel, deficitul bugetar a fost 0,7 la sută din PIB în 2015, dar este așteptat să ajungă în proximitatea plafonului de 3 la sută din PIB în 2016 și 2017, împins de măsurile de relaxare fiscală deja adoptate pentru a stimula consumul și creșterea economică. Cu alte cuvinte, pentru a forța o convergență reală rapidă…

Inflația s-a poziționat în teritoriu negativ, aproape exclusiv ca urmare a ajustărilor succesive operate la nivelul cotelor TVA, iar proiecția curentă a BNR indică plasarea sa în palierul superior al țintei staționare în 2017 (date fiind prelungirea așteptată a dinamicii înalte a costurilor salariale unitare și perspectiva formării şi deschiderii unui excedent de cerere agregată începând cu a doua jumătate a acestui an); deci și rata medie anuală a IAPC ar putea să revină peste valoarea de referință a criteriului.

Putem conchide că faptul că acum stăm bine din perspectiva unor criterii nu garantează cu nimic că vom sta la fel de bine și peste un an-doi, dacă nu aplicăm în mod consecvent politici economice adecvate.

Și în trecut, au fost momente când criteriul privind finanțele publice era îndeplinit, dar ratele inflației și ale dobânzilor pe termen lung erau departe de nivelul criteriului (imediat după aderare, de pildă) și momente când rata inflației se încadra temporar în valorile de referință specifice (iulie-august 2012), dar deficitul bugetar și rata dobânzilor pe termen lung le depășeau. Era mai degrabă o mișcare în zig-zag a indicatorilor decât o convergență durabilă…

Or tocmai durabilitatea convergenței este foarte importantă: chiar Tratatul de la Maastricht prevede – deși multă vreme acest lucru a fost mai puțin luat în considerare – atingerea unui „grad înalt de convergenţă durabilă” ca o condiţie prealabilă a adoptării monedei unice de către un stat membru. Nu doar convergență nominală și nu doar îndeplinirea unor criterii – ci convergenţă durabilă!

Trecând acum dincolo de criteriile de la Maastricht, aș începe abordarea celeilalte dimensiuni a convergenţei – cea reală – prin a sublinia că stadiul realizării acesteia este mult mai greu de evaluat în ansamblul său. Dar chiar dacă nu are o definiţie fără echivoc şi nici repere numerice clar statuate, nivelul de convergenţă reală este un parametru esențial din perspectiva succesului unui stat în interiorul zonei euro. Întrucât gestionarea ciclului economic în condiții de politică monetară comună este mult îngreunată de un grad redus de convergență reală, un nivel cât mai apropiat de media zonei euro minimizează riscurile asociate abandonării independenţei politicii monetare. Acest aspect apare cu atât mai important cu cât adoptarea euro implică un „angajament perpetuu”, după cum sublinia profesorul Otmar Issing, fost economist-șef al BCE.

În plus, cele două tipuri de convergenţă se susţin reciproc: cea nominală asigură mediul macroeconomic stabil care facilitează convergenţa reală, în timp ce aceasta din urmă creează premisele sustenabilităţii convergenţei nominale prin reducerea expunerii la şocuri asimetrice şi prin limitarea diferenţelor în procesul de transmisie a şocurilor simetrice. Este, în consecință, dezirabilă urmărirea în paralel a derulării celor două tipuri de convergență (Papademos, 2004). Şi aş sublinia „în paralel”, pentru că forţarea oricăreia dintre acestea duce inevitabil la pierderea celeilalte, plasând economia pe o traiectorie suboptimală.

2. Convergenţa reală – proces pe termen lung

Atunci când convergenţa reală este tributară unei viziuni pe termen scurt, preţul plătit este sacrificarea echilibrelor macroeconomice, caz în care câştigurile obţinute sunt efemere. Singura cale prin care pot fi livrate concomitent societății un avans economic solid și stabilitatea prețurilor este sporirea potențialului de creștere al economiei românești. Altfel, stabilitatea prețurilor vine la pachet cu un ritm modest al creșterii economice, în timp ce un avans prea rapid al economiei implică presiuni inflaționiste majore.

Dat fiind că potențialul de creștere al economiei românești este afectat de trenarea redresării in­ves­tițiilor publice şi a derulării reformelor structurale, ar trebui să se acționeze cu prioritate pentru remedierea problemelor care împiedică realizarea de progrese rapide în aceste domenii.

Nu mai puţin important este rolul fondurilor europene, a căror absorbţie este departe de a fi satisfăcătoare. Deşi am vorbit în repetate rânduri despre imperativul creşterii gradului de absorbţie, ţin să subliniez din nou că aceasta este o modalitate de a accelera derularea unor proiecte publice importante, dar şi o şansă oferită firmelor autohtone de a surmonta constrângerile asociate nivelului relativ redus al capitalului de care dispun şi de a crea premise pentru acumulări viitoare.

Tocmai astfel de blocaje sunt de natură a limita substanțial amploarea procesului de dezvoltare durabilă a României. Iar a relaxa politica fiscală ori pe cea monetară în locul unei accelerări a reformelor structurale nu este deloc o alegere înțeleaptă pe termen mediu și lung!

De altfel, în cartea sa apărută în 2010, intitulată “Liniile de ruptură”, fostul economist-şef al FMI, Raghuram Rajan – în prezent guvernator al băncii centrale a Indiei – tratează și problematica “rupturii” între două dintre consecinţele unei politici monetare relaxate: încurajarea investiţiilor şi creşterii, pe de o parte, şi susţinerea creşterii preţului unor active, fără fundament real, pe de altă parte. Și am văzut unde duce, mai devreme sau mai târziu, exuberanța irațională a investitorilor pe piața financiară sau pe cea imobiliară…

Cred că analiza în acest domeniu se cuvine a fi aprofundată, atât din perspectiva impactului politicii monetare asupra creşterii economice, cât şi din cea a constrângerilor acesteia. Dar, în orice caz, a utiliza politica monetară drept substitut pentru reforme structurale constituie o abordare total contraproductivă.

Dimpotrivă, misiunea politicilor macroeconomice este aceea de a păstra echilibrele restaurate cu mult efort după izbucnirea crizei globale, reformele structurale fiind cele chemate să susţină viabilitatea economiei prin creşterea flexibilităţii şi rezistenţei la şocuri. Leszek Balcerowicz – al cărui nume va fi întotdeauna asociat cu transformarea Poloniei dintr-o economie centralizată într-una de piaţă – remarca faptul că reformele structurale sunt cele care creează sinergie între convergenţa nominală şi cea reală.

Dacă am învăţat cu adevărat din propriile noastre greşeli comise în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, vom fi capabili să rezistăm tentaţiei de a aluneca din nou în măsuri populiste, adoptate din rațiuni electorale. Deşi, din păcate, aşa cum observa foarte bine tot profesorul Balcerowicz, politicile proaste sunt, de regulă, mai uşor de vândut decât cele bune. Dar o strategie de dezvoltare economică bine articulată, cu obiective realiste, clar definite, în jurul cărora să se cristalizeze un consens politic şi social, poate constitui un catalizator pentru politici economice bune. Iar reformele structurale constituie elementul central al oricărei strategii de dezvoltare a economiei.

Reformele structurale a căror promovare sau adâncire este strict necesară în România includ: creşterea competiţiei şi eficienţei în sectoare-cheie ale economiei, precum cel al energiei şi al transporturilor, identificarea unor soluţii la şomajul ridicat în rândul tinerilor, inclusiv prin reforme în sectorul educaţiei, dar şi dezvoltarea unei infrastructuri de transport de calitate. Acestea sunt doar câteva exemple de astfel de reforme, dar lista este mult mai lungă …

Importanţa acestor reforme pentru derularea sustenabilă a convergenţei reale şi faptul că acestea se întind adesea dincolo de orizontul unui singur ciclu electoral, fac necesară adoptarea unei perspective pe termen lung asupra procesului.

3. Dacă productivitate nu e, nimic nu e … (cel puţin pe termen lung)

Dintre premisele convergenţei durabile am atins deja în secţiunile anterioare necesitatea reformelor structurale şi a păstrării echilibrului macroeconomic. Daţi-mi voie să abordez acum un al treilea element, cel puţin la fel de important.

Dincolo de nuanțările care se impun în condițiile în care între economiile naționale aflate în proces de convergență există diferențe majore (căci nici punctul de plecare, nici viteza de derulare a procesului nu au fost deloc identice), sporirea productivității este esențială pentru progresul convergenței reale, întrucât permite atât o creștere economică mai rapidă, cât și majorări de salarii.

Se produce astfel o creștere cu adevărat sustenabilă a standardelor de viață. Nu degeaba a afirmat Paul Krugman că "productivitatea nu este totul, dar pe termen lung este aproape totul" dat fiind că "abilitatea unei țări de a îmbunătăți standardul de viață de-a lungul timpului depinde aproape în totalitate de capacitatea acesteia de a crește producția pe lucrător".

Invocată constant în analizele CE (2014) şi BCE (2015), problematica productivităţii multifactoriale nu este străină nici BNR, rezultatele evaluărilor interne fiind publicate în rapoartele sale. Începând cu anul 2000, România a înregistrat unul dintre cele mai alerte ritmuri de recuperare a decalajelor privind nivelul de trai față de media UE, în bună măsură ca urmare a avansului considerabil al productivităţii multifactoriale. Evoluția favorabilă a acesteia poate fi corelată cu o multitudine de factori: firmele productive sunt în general cele mari, tinere, care aparțin mai degrabă sectorului privat decât celui public, au capital majoritar străin și fac parte dintr-o structură de tipul firmă-mamă – subsidiară. De asemenea, gradul înalt de competiție pe piața internă și pe cea externă, caracteristic unei economii de piață, exercită o influență pozitivă asupra productivității, companiile conștientizând faptul că eficientizarea este singura modalitate de a se menține pe piață. Din perspectiva calității capitalului uman, estimările econometrice confirmă intuiţia că firmele cu o pondere mai mare a angajaților înzestrați cu abilități tehnice sunt mai productive.

Prin urmare, date fiind dificultăţile companiilor în a găsi personal calificat, devine tot mai evidentă necesitatea reformării sistemului de învățământ, creării unor politici active pe piața muncii, dezvoltării unor programe de reîncadrare sau reorientare profesională în concordanță cu cerințele economiei. În același timp, rezultatele empirice confirmă faptul că firmele care alocă sume mai mari pentru cercetare-dezvoltare și cele care sunt implicate în activități comerciale internaționale sunt și cele mai eficiente.

Trebuie spus și că, deși România a înregistrat progrese remarcabile în sfera recuperării decalajelor, evoluția nivelului PIB per capita la nivel agregat – indicatorul sintetic al convergenței reale – ascunde o realitate preocupantă: România este statul UE cu cea mai mare disparitate între regiunile sale. Astfel, decalajele dintre zonele de dezvoltare ale României au rămas importante sau chiar s-au adâncit, ca urmare a vitezelor diferite de convergență reală, fapt ce a condus la apariția unor poli de competitivitate regională.

În proximitatea capitalei (zona București-Ilfov), nivelul de trai a devenit superior mediei UE, iar vestul și centrul țării converg rapid spre acest deziderat, catalizatorul acestor evoluții fiind în cea mai mare măsură prezența investițiilor străine directe. În schimb, sudul și estul țării sunt printre cele mai sărace regiuni din Europa și au realizat progrese relativ modeste în ultimul deceniu, Comisia Europeană atrăgând atenția asupra riscului ridicat de excluziune socială în aceste zone. O ameliorare a acestei situații nu se întrevede prea curând, întrucât lipsa infrastructurii care să interconecteze provinciile istorice favorizează concentrarea investiţiilor în apropierea graniţei de vest şi permanentizarea decalajelor de dezvoltare.

Așa cum se arată într-un recent raport regional al FMI (2016), dacă productivitatea multifactorială ar creşte în România cu 1 punct procentual peste ritmul din zona euro, în următorii 25 de ani s-ar putea ajunge la peste 80% din nivelul mediu al PIB/locuitor din zona euro. Poate părea o perspectivă îndepărtată, dar evoluţia ar fi similară cu cea a poveştilor de succes în plan internaţional.

Totodată, este important să conştientizăm faptul că, în absenţa unui efort constant de creştere a productivităţii multifactoriale, economia poate fi prinsă în așa-numita ”capcană a venitului mediu”. Experiența istorică indică faptul că tranziția de la o economie cu venit redus la una cu venit mediu reprezintă o situație foarte des întâlnită, însă puține sunt țările care reușesc să facă saltul de la o economie cu venit mediu la una cu venit ridicat: conform unui studiu din 2012 al Băncii Mondiale, din 101 economii cu venit mediu în 1960, doar 13 au reușit această din urmă transformare. Odată atins un anumit nivel al venitului per capita, creșterea economică încetinește substanțial în majoritatea țărilor.

Un studiu recent (Eichengreen et. al, 2011) arată că această încetinire a creșterii economice este rezultatul limitării câștigurilor de productivitate, explicată într-o mult mai mare măsură de încetinirea creșterii productivității totale a factorilor, decât de acumularea mai puțin rapidă a capitalui fizic. Altfel spus, avantajele de cost din industria prelucrătoare, care cândva alimentau o rapidă convergență economică, dispar treptat comparativ cu cele din alte țări pe cale să intre în clubul economiilor cu venit mediu: pe fondul unei alocări ineficiente a resurselor, lipsei diversificarii şi inovației, absenței unei infrastructuri adecvate și insuficientei flexibilități a pieței muncii, economiile prinse în capcană sunt incapabile să facă tranziția de la producători cu costuri scăzute la inovatori ce fructifică avantajul unei forțe de muncă înalt calificate. Mai mult, capcana venitului mediu este asociată cu provocări la adresa coeziunii sociale, cu o incidență ridicată a șomajului în rândul tinerilor și a sărăciei, de multe ori concentrată în anumite regiuni rămase în urmă.

România se află încă sub frontiera posibilităților tehnologice, ceea ce indică existența unui potențial substanțial de convergență ce așteaptă să fie valorificat, însă aceasta nu trebuie să ducă la subestimarea pericolului capcanei venitului mediu. Evitarea capcanei venitului mediu poate fi realizată doar dacă politicile economice acționează devreme în această direcție, înainte ca avantajele forței de muncă ieftine și ale importului de tehnologie să fie epuizate, mai ales că unele dintre ingredientele necesare pentru evitarea încetinirii dinamicii productivității au nevoie de mult timp pentru a produce rezultatele dorite.

4. Experienţa internaţională: ingredientele succesului în convergenţa reală

Experiența istorică indică drept povești de succes economiile care au reușit să împingă frontiera posibilităților tehnologice printr-o combinație între dezvoltarea infrastructurii de transport și comunicații, investiții în educație și cercetare-dezvoltare, piețe ale muncii flexibile care să faciliteze realocarea intersectorială a forței de muncă și protecția drepturilor de proprietate. Exemple relevante în acest sens sunt Italia, Spania, China, Coreea de Sud, Japonia, Malaezia, Taiwan, Thailanda. În plus, merită subliniat că în toate cazurile au fost necesare decenii de eforturi de reformare a economiilor respective.

Mai multe studii de specialitate (Spence, 2008; Buera and Shin, 2013; FMI, 2016) au pus în evidenţă faptul că dincolo de evidente caracteristici idiosincratice, economiile respective au în comun reforme structurale extinse (având ca rezultat crearea unor economii de piaţă funcţionale, care permit o alocare eficientă a resurselor), preocuparea pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice (inflaţie scăzută, sustenabilitate fiscală) şi, nu în ultimul rând, o contribuţie considerabilă a productivităţii multifactoriale la creşterea economică.

Cred că nu e lipsit de relevanţă faptul că, într-un articol recent din Buletinul economic al BCE (2015), premise similare sunt identificate ca fiind esenţiale pentru o convergenţă durabilă în interiorul zonei euro: păstrarea stabilității macroeconomice, sporirea gradului de flexibilitate a economiilor prin eliminarea deficiențelor structurale ale acestora, creșterea productivității multifactoriale.

Ce lecţie am putea desprinde din experienţa acestor ţări? Pe scurt, nu există substitut pentru reforme, politici macroeconomice coerente şi câştiguri de productivitate în demersul de obţinere a unei creşteri economice solide şi, prin urmare, de îndeplinire a obiectivului de convergenţă.

5. Convergenţa economică – un nou proiect de ţară?

Aşa cum spuneam în deschiderea prelegerii, sunt de părere că mediul academic are rolul său în conturarea strategiei de dezvoltare a economiei. Un proiect de asemenea anvergură nu poate fi decât consensual, prin participarea tuturor actorilor relevanţi din sfera politică, socială şi economică, iar membrii comunităţii academice pot juca un rol catalizator în definirea liniilor sale majore. Cred că aceştia au nu numai posibilitatea, dar și datoria de a furniza dezbateri de calitate, în care să predomine o tratare riguroasă și nepolitizată a problematicii abordate. Doar astfel poate fi eliminat deficitul de analiză economică pe care îl resimțim acum în spațiul public şi s-ar fi putut evita, de pildă, formarea percepției periculoase că preocuparea pentru conservarea echilibrelor macroeconomice împiedică dezvoltarea țării și că ar fi bine să fim mai puțin atenți la deficitul fiscal sau la cel al contului curent.
În anul care a trecut au existat cel puţin două subiecte fierbinți – codul fiscal şi legea dării în plată – asupra cărora ar fi fost oportun să se pronunţe mai mulţi reprezentanţi ai mediului academic. Dacă voci credibile din aceste medii s-ar fi făcut auzite, poate că unele măsuri sau acte normative care pun în pericol durabilitatea creșterii economice sau contravin flagrant principiilor economiei de piață ar fi fost reevaluate.

Aș vrea să cred că s-a învățat o lecție din ceea ce s-a întâmplat în 2015 și în prima parte a anului 2016 și că dezbaterea publică va decurge altfel de acum înainte. M-aș bucura mult ca populației să i se explice, într-o manieră lucidă și accesibilă, beneficiile şi costurile reale ale unor decizii de politică economică. Cuvântul comunităţii academice ar trebui să se facă auzit pentru a fi luat în calcul la formularea sau reformularea măsurilor cu impact major în plan economic și financiar. Discutarea oportunității acestora cu competență, calm și responsabilitate, ar evita multe derapaje populiste și ar face ca drumul economiei să fie mai lin…

Din aceasta perspectivă, a nevoii de dialog onest si constructiv între cei care dețin expertiză relevantă şi autoritate profesională, îndrăznesc să spun că percep tema convergenţei drept una care poate uni naţiunea. Se poate contura – cred eu – chiar un proiect de ţară pentru încă o generaţie. Este dezirabil să clădim pe fundaţiile care s-au ridicat deja şi să înţelegem că procesul de convergență este un efort colectiv care are multe dimenisuni ce se susțin reciproc. Niciuna dintre acestea nu trebuie neglijată. De pildă, pentru a converge, avem nevoie în egală măsură de fonduri europene și de reguli europene – și este greu să progresăm dacă nu absorbim masiv aceste fonduri și nu respectăm aceste reguli... Dar dacă ne dorim cu adevărat ca procesul de convergență al economiei românești să fie o poveste de succes, vom reuși să promovăm politici economice coerente și consecvente în toate domeniile care contează pentru derularea acestui efort complex.

Revenind la prilejul care ne-a adus astăzi împreună, sunt încredinţat că, după 25 de ani de activitate, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative a ajuns la maturitatea care îi permite să îşi asume un rol activ în configurarea strategiei de care am vorbit.

Adresez felicitări rectorului fondator, domnul Vasile Secăreş, celorlalţi rectori, profesorilor şi studenţilor care şi-au adus fiecare contribuţia la devenirea acestui aşezământ universitar.

Sursa: comunicat BNR

Taguri: Mugur Isarescu  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Opinie



Accesul la finantare nu reprezinta o problema pentru firme, arata un sondaj BNR realizat in timpul pandemiei de coronavirus

Pentru majoritatea firmelor, accesul la un credit bancar este una dintre ultimele probleme cu care se confrunta, cele mai presante trei griji fiind, in ordine, costurile de productie si cu salariile, disponibilitatea fortei de munca bine pregatita si cererea de produse si servicii, arata un detalii

BNR: economia s-ar putea redresa mai viguros in 2021, dupa criza COVID-19

Economia ar putea cunoaste in 2021 o redresare mai viguroasa decat se anticipa anterior, considera membrii conducerii Bancii Nationale a Romaniei (BNR), in minuta sedintei de politica monetara din 5 august, cand au decis reducerea dobanzii de referinta cu inca un sfert de punct, la detalii

BNR spune ca in acest moment nu este nevoie de modificarea programului Prima Casa pentru sustinerea pietei imobiliare, ci mai degraba pentru a ajuta persoanele cu venituri mici si medii, din judetele sarace

"La momentul actual evoluțiile din piața imobiliară nu necesită o intervenție din partea autorităților (pentru modificarea programului Prima Casa), fiind necesar ca programul să fie structurat mai degrabă din punct de vedere social, în linie cu recomandarea CNSM nr. R/1/2018", se detalii

Curtea de Justitie a Uniunii Europene stabileste din nou ca nu se poate face conversia creditelor in valuta la cursul de schimb din data acordarii (inghetarea cursului)

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit, din nou, la cererea unei instante de judecata din Romania, ca nu se poate face conversia creditelor in valuta, precum cele in franci elvetieni (CHF), la cursul de schimb din data in care au fost acordate, in anii 2007-2008, inca o data mai detalii

Ultimele Comentarii