Forma finala a legii privind darea in plata, principalele prevederi ale acesteia si modul in care se aplica
Autor: Bancherul.ro
2016-04-13 16:35
Legea privind darea in plata a unor bunuri imobile in vedere stingerii obligatiilor asumate prin credite, votata astazi de Camera Deputatilor, urmeaza a intra in vigoare dupa 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.
Mai intai insa exista o perioada de o saptamana in care legea poate fi contestata la Curtea Constitutionala de catre cei care au acest drept.
Daca legea nu va fi amanata de aceasta procedura si va intra in vigoare, exista posibilitatea ca si bancile sa o conteste la Curtea Constitutionala, prin intermediul instantelor de judecata, in cazul in care nu sunt de acord cu aplicarea acesteia.
Sa vedem insa care sunt principalele prevederi ale legii si care este procedura de aplicare.
Cine poate beneficia de lege:
- Cei care au credite imobiliare sau de nevoi personale cu ipoteca avand ca destinatie o locuinta, cu exceptia creditelor Prima Casa, obtinute de la banci sau IFN-uri;
- Valoarea creditului nu trebuie sa depaseasca echivalentul a 250.000 de euro;
- Legea se aplica indiferent de situatia creditelor: atat celor care nu au restante, cat si celor cu restante sau aflate in procedura de executare silita sau cesionate recuperatorilor de credite;
- De asemenea, legea se aplica atat creditelor vechi, in derulare, cat si creditelor noi ce vor fi incheiate in viitor.
Care este procedura darii in plata
- Detinatorul creditului transmite bancii, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei;
- De la data primirii notificării, se suspenda procedura de executare silita;
- Ulterior, banca poate contesta in justitie indeplinirea conditiilor privind darea in plata;
- Contestatia bancii se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.
- Daca se admite contestaţia bancii, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.
- Dupa transferul dreptului de proprietate a imobilului catre banca, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
Lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite
Art.1. - (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor.
(2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.
(4) Prevederile prezentei legi nu se aplică creditelor acordate prin programul „Prima Casă” aprobat prin Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima Casă", aprobatăcu modificări ş i completări prin Legea nr.368/2009, cu modificările ş i completările ulterioare.
Art. 2. - Dispoziţiile prezentei legi se coroborează cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
ale Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, precum şi cu celelalte dispoziţii leg ale în vigoare.
Art. 3. - Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art.5 alin.(3), părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.
Art. 4. - (1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr -un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute în cuprinsul art. 1 alin. (1), astfel cum sunt acestea definite de legislaţia specială;
b) între părţi s-a încheiat un contract de credit iar cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei a 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.
d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.
Art. 5. - (1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de propri etate asupra imobilului în vederea
stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.
(2) Notificarea prevăzută la alin.(l) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.
(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 15 zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile
acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.
(4) Cu cel puţin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părţile transmit acestuia informaţiile şi înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.
(5) Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului, se suporta de către debitor.
Art . 6. - (1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5, se suspenda dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.
(2) În situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.
(3) Demersurile prevăzute la art. 5 şi art. 7-9 pot fi întreprinse şi de codebitori, precum şi de garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.
(4) Acţiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei
legi.
Art . 7. - (1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.
(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.
(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin.(2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare si se judecă cu celeritate.
(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane le care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.
(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia.
Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii
informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.
Art. 8. - (1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul po ate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.
(2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.
(3) Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzută la alin. (1), se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a o ricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.
(4) Acţiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.
Art. 9. - Hotărârea pronunţată potrivit prevederilor art. 8 poate fi atacată cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare.
Art. 10. – (1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art.8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.
Art. 11. - În vederea e chilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.
Art. 12. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Analiza
Indicatorii sistemului bancar la finalul anului 2021
Sistemul bancar romanesc a realizat in 2021 un profit brut de 9,9 miliarde lei si a platit statului un impozit pe profit de 1,6 miliarde lei, rezultand un profit net de 8,2 miliarde lei, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Veniturile din dobanzi au insumat detalii
Profit record al bancilor in 2021
Bancile romanesti au obtinut un profit record in 2021, in valoare de aproximativ 8,3 miliarde lei, conform indicatorilor publicati de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Astfel, indicatorul privind profitabilitatea activelor, ROA (Return On Assets), care reprezinta raportul dintre profitul detalii
Inflatia este permanenta sau tranzitorie? O analiza a BSTDB
- Factorii determinanți ai inflației și perspectivele pentru țările din regiunea Mării Negre - Sunt presiunile inflaționiste permanente sau tranzitorii? Începând cu 2021, inflația a crescut atât în economiile avansate, cât și în cele emergente, în unele țări atingând cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii. Țările membre ale Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) nu fac excepție de la aceste tendințe globale. BSTDB a evaluat, în cadrul unei detalii
Dobanda BNR si inflatia, la nivelul celor din Polonia
Dobanda de politica monetara a Bancii Nationale a Romaniei (BNR), de 1,75%, este la un nivel identic cu cea a Bancii Nationale a Poloniei, care a majorat astazi rata de referinta cu o jumatate de punct. Crestere dobanzii de politica monetara din Polonia este consecinta ascensiunii detalii
- Raiffeisen a publicat cu greseli noile Conditii Generale de Derulare a Operatiunilor Bancare
- La care banci pot sa-mi fac un cont online
- Platile cu cardurile au crescut cu 60% in timpul pandemiei
- Utilizatorii BT Pay, vizati de o tentativa de frauda tip phishing, prin e-mail
- IRCC, indicele pentru creditele noi in lei cu dobanda variabila, scade la 1,25%
- Creditele noi acordate de banci, mai mare cu o treime fata de anul trecut
- Bugetul si obiectivele Raiffeisen in 2021: contracaram prin volume mai mari dobanzile in scadere
- Raiffeisen Bank a pierdut 100.000 de clienti in 2020
- Creditele noi acordate de banci se mentin la nivelul anului trecut, in ciuda crizei COVID-19
- Indicatorii completi ai cardurilor, ATM-urilor, POS-urilor si platilor electronice
Topuri Banci
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
- Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Concursul de educatie financiara European Money Quiz si-a stabilit castigatorii
- Club online de educatie financiara pentru liceeni
- Creditele acordate de banci, record al ultimilor 12 ani
- Stiai ca daca transferi bani pentru altii, chiar fara sa vrei (involuntar), risti sa faci inchisoare?
- Bancile saluta adoptarea legislatiei privind identificarea persoanelor prin mijloace video
ROBOR
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
- ROBOR 3 luni (date statistice pe perioada 1995-2019, conform BNR)
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, in crestere cu peste 70% dupa primele trei luni ale anului
- Deficitul contului curent a crescut cu 56% in primele doua luni ale anului
- Deficitul contului curent - 815 milioane euro, dupa prima luna a anului
- Deficitul contului curent la 11 luni a depasit nivelul prognozat pentru intregul an
- Finantarea verde in Romania reprezinta doar 4% din totalul creditarii, arata o analiza a BNR
Legislatie
- Protectia datelor personale: intrebari si raspunsuri frecvente publicate de ANSPDCP
- Cat este salariul minim net in 2022: 1.524 de lei
- OUG 50/2010 actualizata privind contractele de credit pentru consumatori
- OUG 52 din 2016 actualizata privind contractele de credit imobiliare si modificarea OUG 50/2010
- Regulament nr. 2 din 2012 privind organizarea si functionarea la Banca Nationala a Romaniei a Centralei Riscului de Credit
Analize economice
- Datoria publica, trecuta de 50% din PIB doar pe date operative
- Romania, in ultima treime a preturilor la curent electric si gaze din UE, dar in prima treime la scumpirea acestora
- Dobanda de politica monetara - Romania in context regional: cat va mai creste?
- Dobanda pe termen lung la obligatiunile Romaniei a crescut la 6,20% in martie 2022
- Romania, intre Portugalia si Letonia ca PIB/locuitor
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cum fac o reclamatie la BCR?
- EximBank crediteaza producatorul de cereale Agro Chirnogi
- Cum se actualizeaza datele personale la Cetelem
- Oney Bank actualizeaza datele clientilor la Cetelem
- ING Bank: Ce trebuie sa stii despre sanctiunile si operatiunile bancare in contextul razboiului din Ucraina cu Rusia
Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
- Legalitatea prelucrarii datelor personale de catre Biroul de Credit
- Care sunt bancile si IFN-urile care-si raporteaza clientii la Biroul de Credit?
Ministerul Finantelor
- Datoria publica, trecuta de 50% din PIB pe date operative: care sunt consecintele
- Noi programe de finantare: IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct, Innovation
- Programul Noua casa 2022: care sunt conditiile de creditare
- Programul Prima Casa (Noua Casa) pentru credite ipotecare, valabil si in 2022, cu asigurare impotriva tuturor riscurilor
- Deficitul bugetar pe 2021: 6,72% din PIB
Procese
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
- ANAF trebuie sa plateasca BCR Leasing dobanzi fiscale de 6,7 milioane lei, pentru obligatii suplimentare de plata a TVA anulate de justitie
- Clauzele abuzive din contractele de credit nu au termen de prescriptie, deci pot fi constatate oricand, chiar si dupa plata creditelor, a decis CJUE
Stiri economice
- PIB-ul din T1 2022, estimat in crestere cu 6,5%, o surpriza majora!
- Termeni si conditii de utilizare Google AdSense Online
- Deficit public de 1,19% din PIB dupa primul trimestru din 2022. Ajustarea bugetara s-a topit vizibil
- Fostul sef al OMV: exploatarea zacamintelor de gaze din Marea Neagra ne poate aduce independenta energetica fata de Rusia
- Indicele preturilor productiei industriale, stabilizat la 43% in februarie 2022
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Statistici
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
- Deficitul bugetar, deja 0,72% din PIB in februarie 2022
- Datoria publica, majorata la 48,9% din PIB in 2021
- Dobanda pe termen lung a obligatiunilor romanesti a crescut la 5,60% in februarie 2022
- Cele mai performante 5 fonduri de investitii au avut randamente anuale intre 34% si 40%
Noutati BCE
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
- BCE recomanda bancilor sa nu plateasca dividende
- Modul de functionare a relaxarii cantitative (quantitative easing – QE)
- Dobanda la euro nu va creste pana in iunie 2020
- BCE trebuie sa fie consultata inainte de adoptarea de legi care afecteaza bancile nationale
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
- FGDB explica modul de aplicare a procedurii de recapitalizare interna a unei banci cu depozitele negarantate ale clientilor (bail-in)
CSALB
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
- CSALB recomanda bancilor sa nu mai claseze cererile incomplet documentate pentru solutionarea amiabila a litigiilor
- CSALB: bancile s-au impacat in acest an cu 445 de clienti nemultumiti, care au primit concesii in valoare de 1,2 milioane euro
- In ce conditii te poate ajuta banca, atunci cand ai o problema cu creditul - sfaturi de la CSALB
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
First Bank
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
- First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Noutati BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
- Banca Transilvania and EBRD become majority shareholders of Victoriabank in Moldova
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Noutati Comisia Europeana
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
- Council of the European Union statement on Bulgaria path towards ERM II participation
Institutul National de Statistica
- Deficitul comercial, majorat cu 34% in T1 2022, dupa ce importurile lunare au trecut pragul de 10 miliarde euro
- ”Inflatia industriala”, majorata la peste 51%, dupa un avans de sapte procente in martie 2022
- Productia de cereale a crescut cu 50% in 2021
- Inflatia anuala a trecut pragul de 10% in martie 2022
- Vanzarile cu amanuntul - crestere marginala, cu produsele alimentare in scadere
Informatii utile asigurari
- Asigurari de viata: crestere de 18% in 2021
- Dosarele de dauna City Insurance se pot depune la FGA (Fondul de Garantare a Asiguratilor)
- Transilvania Broker de Asigurare ofera comsionul digital
- Doar 1,8 milioane de locuinte dintre cele peste 9 milioane sunt asigurate
- Regulile privind incheierea asigurarii auto RCA online
ING Bank
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
- ING Bank anunta rezultatele financiare la 9 luni 2021: creditarea si profitul cresc substantial
- Cum se face o reclamatie la ING Bank?
Ultimele Comentarii
-
Cheltuieli eligibile microgranturi iphone
Un telefon iphone este cheltuiala eligibila daca este un obiect utilizat pentru activitatea de baza ... detalii
-
Cheltuieli eligibile microgranturi 2000€
Achiziția unui IPhone este cheltuiala ... detalii
-
Cheltuieli eligibile microgranturi 2000€
Achiziția unui IPhone este cheltuiala ... detalii
-
Vreau sa fac aplicatia
Vreau sa fac ... detalii
-
Ce pot face ca banca să-mi deblocheze contul
Am deschis un cont la Raiffeisen dar miau spus ca contul e.blocat pt o propire au voie sa blocheze ... detalii