Seful PSD, Liviu Dragnea, s-a prins de (darea in) fenta lui Piperea si a PNL-istilor: o sa fim putin mai luminati la minte cand vom vedea, cu nume si prenume, cine sunt adevaratii beneficiari, cu credite de milioane de euro
Autor: Bancherul.ro
2016-03-22 22:20
Liviu Dragnea, seful partidului de stanga social-democrat, PSD, spune ca s-a prins de fenta initiatorilor legii privind darea in plata, scrisa de avocatul Gheorghe Piperea si promovata in Parlament de partidul liberal PNL, dupa ce a vazut “numele si prenumele” beneficiarilor legii, care au luat credite de peste un milion de euro sau chiar mai mari, iar acum vor sa scape de datorii prin predarea caselor catre banca.
De aceea, PSD este “ferm si fara ezitare” in sustinerea unui plafon (in forma adoptata de Senat, valoarea acestuia este de 150.000 de euro) pentru beneficiarii legii, astfel incat aceasta sa se adreseze doar cazurilor sociale, nu si milionarilor.
Reprezentantii PNL insa nici nu vor sa auda de vreun plafon, singura concesie a acestora fiind eliminarea creditelor Prima Casa din legea privind darea in plata.
Imediat dupa aparitia legii privind darea in plata, in presa au fost facute dezvaluiri cu privire la creditele de aproape un milion de euro ale avocatului Gheorghe Piperea, autorul legii privind darea in plata, si fratelui initiatorului legii, deputatul PNL Daniel Zamfir. (vezi aici detalii)
Iata ce a declarat astazi Liviu Dragnea, despre legea privind darea in plata:
“In privinta legii privind darea in plata, PSD-ul este foarte ferm si fara ezitare. Noi sustinem introducerea unei prevederi clare in lege prin care sa se spuna ca programul Prima Casa nu este afectat de aceasta lege. De asemenea, sub nicio formă nu suntem de acord cu eliminarea unui plafon. Nu ştiu dacă e vorba de plafonul de 150.000 de euro, poate e puţin mărit. Pentru că eu cred că şi ei, sau o mare parte dintre ei (liberalii - n.r.), au susţinut această lege din dorinţa de a rezolva o problemă socială, ori, peste un anumit plafon, nu mai putem discuta despre cazuri sociale. Eu cred ca un împrumut de peste un milion de euro luat de cineva nu reprezintă un caz social. Cine a luat un credit de peste un milion de euro sau poate chiar mai mult, ca sa-si faca o locuinta, nu poate fi trecut în categoria cazurilor sociale cu probleme din Romania. Înseamnă că s-a gândit că are de unde să îi dea înapoi. Nu asta ne intereseaza pe noi. Deci sub nicio forma nu renuntam la ideea plafonului.
Din cate am inteles eu, dar zilele urmatoare vom avea mai multe informatii, pentru ca le tot culegem de cateva zile, este vorba cred de putin peste 100.000 de beneficiari ai programului Prima Casa si peste 300.000 de beneficiari ai altor tipuri de credite pentru locuinte.
Cred ca alte informatii sunt importante: cat este procentul celor care au credite foarte mari, adica peste un milion de euro, si comparativ cu procentul reprezentat de numarul de persoane, care este valoarea acestor credite."
Intrebat daca legea e cu dedicatie, Dragnea a raspuns:
“In ultimele zile am primit mai multe informatii. Sper ca in perioada urmatoare sa avem mai multi acces la aceste informatii. Este foarte posibil sa apara niste informatii publice si atunci din ce in ce mai multi oameni vor intelege ca este foarte greu sa crezi ca aceasta lege s-a nascut dintr-o dorinta de a rezolva nişte cazuri sociale."
Dragnea a fost intrebat la ce informatii se refera. “Este vorba de informatii legate de evidenta acestor beneficiari, vorbesc de nume si prenume. Pentru ca daca noi ne invartim in jurul unor concepte, ne ducem dupa fenta (eu am jucat fotbal, de aceea spun). Eu cred ca acesta este subiectul important: sa vedem care sunt beneficiarii, cui foloseste, si atunci cred ca o sa fim putin mai luminati la minte si o sa judecam in consecinta”, a raspus seful PSD, cu un zambet larg (vezi foto), care parca ar prevesti surprize mari in privinta “numelor si prenumelor”.
Sunt in jur de 50 de credite de peste 1 milion de euro ale persoanelor fizice
Nicolae Cinteza, seful supravegherii bancilor din BNR, a prezentat anul trecut o analiza a celor mai mari 50 de credite ipotecare acordate de banci persoanelor fizice, conform datelor înregistrate la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) si la Biroul de Credit, respectivele credite avand valori intre 1 si 5 milioane de euro (25 milioane lei). (vezi graficul)

Cele 50 de credite au o valoare de acordare de 485 de milioane de lei, din care au mai ramas de rambursat 414 milioane lei, iar garanțiile însumeaza 508 milioane de lei, mai mult decat creditele. Restantele aferente acestor credite la finalul lunii octombrie se ridica la 118 milioane lei, adica 24% din valoarea creditelor.
Valoarea expunerii (creditelor) raportata la valoarea garantiilor, adica raportul loan to value, calculat ca raport intre suma acordata din suma datorata, este de 95% in cazul sumei acordate, respectiv 81% in cazul sumei ramase de rambursat, ceea ce inseamna ca garantiile depasesc valoarea creditelor.
"Dar sunt situatii in care (vedeti punctul rosu din grafic) valoarea garantiei este atat de mica, incat indicatorul loan to value nu a putut fi pus in grafic", explica Cinteza.
"Punctele rosii de deasupra liniei, care ar reprezenta o acoperire cu garantii de 100% a creditelor, nu ar indica probleme pentru creditele respective, in sensul ca la orice dare in plata care ar fi cu garantie mai mare decat valoarea creditului, banca va incerca sa o valorifice cu speranta ca va obtine ceva superior creditului si va asigura stingerea acestuia.
Problema este insa cu acel nivel care se situeaza sub 100%, existand situatii cand valoarea creditului ar ajunge la 500% din valoarea garantiei, aceasta ajungand sa nu mai reprezinte decat o cincime din ce era initial", adauga Cinteza.
Este vorba de speculatori imobiliari
"Structura creditelor din tabel este urmatoarea: este vorba de persoane fizice care, va spun cu certitudinte, au cumparat terenuri in scop speculativ. Adica la momentul cumpararii, au sperat ca vor obtine ulterior, prin vanzare, o suma mai mare, dar a venit criza si nu a mai reusit sa-l vanda, astfel ca imprumutul a devenit restant la banca. Anumite prevederi din contract ar face persoana respectiva sa plateasca nu numai cu terenul, ci si cu alte bunuri pe care le detine (pentru a-si rambursa creditul obtinut).
Comentarii
alexof legea mea of salvarea mea
Auzi tu numa ce inseamna la PNL caz social credit de 1.000.000 de euro, incep sa-l regret pe Ponta sau ajungem sa votam cu ungurii sau cu tiganii ca ai nostri is accelasi rahat indiferent de partid, macar ne mai fura si altii.
maximus 33
management
Cum au dat bancile credite peste un milion de euro pe persoana fizica cu garantii insuficiente? Managerii lor ce au facut? Unde a fost directia de supraveghere din BNR? Este aberant ca o lege clara si corecta care se bazeaza pe insasi definitia creditului ipotecar sa fie blocata ca sa aparam niste banci care s-au jucat inconstient cu banii. Legea darii in plata este nu o lege sociala ci o lege corecta care impune bancilor responsabilitate in acordarea creditelor si o asanare a sistemului de relatii politico-bancar.
alex
care management?
Maximus credite de valori mari au primit doar politicienii astia care se dau de ceasul mortii acum sa treaca legea asta cum vor ei, ca sa iti dai seama ce curve de oameni is cand bancile le-au dat banii asa mai pe neveu o fost bine acum ca nu le-o iesit lor socotelile vor sa dea 'pierderea' inapoi. Un client de rand nu va primi niciodata credit de 500-1.000.000 eur. Managerii de banci is 'unsi' de BNR (deci oameni competenti si cinstiti nu au loc) care la randul lor sunt unsi de politic in functie ca sa iti raspund la intrebare. Romanii au cazut in plasa creditarii la fel cum au patit cu Caritas,FNI etc deci contrar credintei populare ca suntem un neam destept realitatea dovedeste exact contrariul.
mie rusine ca m-am nascut in aceasta tara
huooooo
o tara de cacat......huoooooo
bogdan
banciile si prima casa anunta noua CRIZA majora
http://www.diacaf.com/stiri/economic/unde-dai-si-unde-crapa-legea-darii-in-plata_40377607.html Totul este o manipulare tot ca bancile sa marcheze profituri uriase!!!!
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Opinie
Bogdan Neacsu, CEC Bank: dupa un deceniu de scadere, intermedierea financiara a crescut in 2021
Discursul presedintelui CEC Bank, Bogdan Neacsu, la prima ediţie a "Forumului educaţiei financiare" desfasurat azi la ASE, unde au mai participat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR și Klaus Iohannis, președintele României: "Este o mare detalii
Conferinta Solutii pentru finantarea companiilor - editia a II-a
Conferinta "Soluții pentru finanțarea companiilor, ediția a II-a", organizata de Bancherul.ro și revista Club Antreprenor, are loc marți, 19 aprilie 2022.
Partenerii evenimentului sunt:
- Banca Nationala a Romaniei (BNR)
- detalii
Sondaj: situatia financiara a romanilor s-a inrautatit
Jumătate dintre români (49,4%) consideră că situația lor financiară din acest an s-a înrăutățit față de anul trecut, iar 43% estimează că o vor duce mai rău în perioada următoare, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul detalii
Seful PSD raspandeste panica unei crize economice si propune, surprinzator, amanarea ratelor la credite
Marcel Ciolacu, seful PSD, partidul din coalitia de guvernamant, a facut declaratii surprinzatoare, privind o potentiala criza economica in Romania, din cauza razboiului din Ucraina. "Este posibil sa avem o criza economica, fara doar si poate, am avut si cu comisarul european pe detalii
- Pentru ca Raiffeisen nu se retrage din Rusia, unii clienti spun ca se muta la alte banci
- Ce spune BNR despre curs, inflatie, dobanzi, in contextul razboiului din Ucraina
- BNR ar putea creste dobanda cu un sfert de punct, la 2,25%
- Perspectiva de rating a Garanti BBVA Romania a fost imbunatatita
- Banca Cehiei creste dobanda de referinta la 4,5%, inflatia fiind 9%
- Cum se cofinanteaza proiectele prin fonduri europene in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR), Sub-Masura 6.4
- Bancile nu sunt pregatite pentru transformarea ESG
- BNR va creste dobanda la 2,25%, anticipeaza economistii Erste Group
- Accesul la finantare afecteaza in cea mai mica masura firmele, arata un sondaj BNR
- Vom avea recesiune in ultimul trimestru din 2021, considera analistii OTP Bank
Topuri Banci
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
- Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Concursul de educatie financiara European Money Quiz si-a stabilit castigatorii
- Club online de educatie financiara pentru liceeni
- Creditele acordate de banci, record al ultimilor 12 ani
- Stiai ca daca transferi bani pentru altii, chiar fara sa vrei (involuntar), risti sa faci inchisoare?
- Bancile saluta adoptarea legislatiei privind identificarea persoanelor prin mijloace video
ROBOR
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
- ROBOR 3 luni (date statistice pe perioada 1995-2019, conform BNR)
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, in crestere cu peste 70% dupa primele trei luni ale anului
- Deficitul contului curent a crescut cu 56% in primele doua luni ale anului
- Deficitul contului curent - 815 milioane euro, dupa prima luna a anului
- Deficitul contului curent la 11 luni a depasit nivelul prognozat pentru intregul an
- Finantarea verde in Romania reprezinta doar 4% din totalul creditarii, arata o analiza a BNR
Legislatie
- Codul de procedura civila republicat, actualizat
- Protectia datelor personale: intrebari si raspunsuri frecvente publicate de ANSPDCP
- Cat este salariul minim net in 2022: 1.524 de lei
- OUG 50/2010 actualizata privind contractele de credit pentru consumatori
- OUG 52 din 2016 actualizata privind contractele de credit imobiliare si modificarea OUG 50/2010
Analize economice
- -1,57% din PIB deficit public dupa primele 5 luni din 2022
- Deficitul contului curent in crestere cu 84%. Datoria externa, redusa fata de finalul anului trecut
- Deficit comercial record in aprilie 2022, in crestere anuala cu 63%
- Vanzarile cu amanuntul, +5% in prima treime a anului, dar se profileaza un trend descendent
- Romania, cea mai slaba performanta la nivel regional in comert exterior pe T1 2022
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Reclamatii Credit Europe Bank - solutionarea alternativa a litigiilor
- Cei care amana ratele la credite vor plati ulterior dobanda la dobanda, adica mai mult
- Cardurile BCR sunt din material reciclat
- Unicredit: schimburile valutare la bancomate nu pot fi procesate
- Cum fac o reclamatie la BCR?
Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
- Legalitatea prelucrarii datelor personale de catre Biroul de Credit
- Care sunt bancile si IFN-urile care-si raporteaza clientii la Biroul de Credit?
Ministerul Finantelor
- Cum gasesc contul IBAN al ANAF in care platesc Declaratia Unica?
- Declaratia unica se depune pana la 25 mai, inclusiv
- Datoria publica, trecuta de 50% din PIB pe date operative: care sunt consecintele
- Noi programe de finantare: IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct, Innovation
- Programul Noua casa 2022: care sunt conditiile de creditare
Procese
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
- ANAF trebuie sa plateasca BCR Leasing dobanzi fiscale de 6,7 milioane lei, pentru obligatii suplimentare de plata a TVA anulate de justitie
- Clauzele abuzive din contractele de credit nu au termen de prescriptie, deci pot fi constatate oricand, chiar si dupa plata creditelor, a decis CJUE
Stiri economice
- Eurostat: Romania, țara din UE cu cele mai mici prețuri la consumator în 2021
- Inflatia a urcat la 14,5% in mai 2022, in pofida celui mai mic avans al preturilor din ultimele trei luni
- Care este valoarea CASS (Contributia la Asigurari Sociale de Sanatate) pentru Declaratia Unica 2022?
- PIB-ul din T1 2022, estimat in crestere cu 6,5%, o surpriza majora!
- Termeni si conditii de utilizare Google AdSense Online
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Statistici
- INS: Veniturile romanilor au crescut anul trecut cu 10%. Banii de mancare, redistribuiti cu precadere spre locuinta, transport si haine
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
- Deficitul bugetar, deja 0,72% din PIB in februarie 2022
- Datoria publica, majorata la 48,9% din PIB in 2021
- Dobanda pe termen lung a obligatiunilor romanesti a crescut la 5,60% in februarie 2022
Noutati BCE
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
- BCE recomanda bancilor sa nu plateasca dividende
- Modul de functionare a relaxarii cantitative (quantitative easing – QE)
- Dobanda la euro nu va creste pana in iunie 2020
- BCE trebuie sa fie consultata inainte de adoptarea de legi care afecteaza bancile nationale
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
- FGDB explica modul de aplicare a procedurii de recapitalizare interna a unei banci cu depozitele negarantate ale clientilor (bail-in)
CSALB
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
- CSALB recomanda bancilor sa nu mai claseze cererile incomplet documentate pentru solutionarea amiabila a litigiilor
- CSALB: bancile s-au impacat in acest an cu 445 de clienti nemultumiti, care au primit concesii in valoare de 1,2 milioane euro
- In ce conditii te poate ajuta banca, atunci cand ai o problema cu creditul - sfaturi de la CSALB
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
First Bank
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
- First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Noutati BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
- Banca Transilvania and EBRD become majority shareholders of Victoriabank in Moldova
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Noutati Comisia Europeana
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
- Council of the European Union statement on Bulgaria path towards ERM II participation
Institutul National de Statistica
- Productia industriala din aprilie 2022, sub nivelul din urma cu sase ani
- Inflatia industriala a scazut, dar transmiterea in preturile la consumator continua
- Puterea de cumparare a salariului mediu - pe plus in T1 2022, in pofida inflatiei
- Deficitul comercial, majorat cu 34% in T1 2022, dupa ce importurile lunare au trecut pragul de 10 miliarde euro
- ”Inflatia industriala”, majorata la peste 51%, dupa un avans de sapte procente in martie 2022
Informatii utile asigurari
- Asigurari de viata: crestere de 18% in 2021
- Dosarele de dauna City Insurance se pot depune la FGA (Fondul de Garantare a Asiguratilor)
- Transilvania Broker de Asigurare ofera comsionul digital
- Doar 1,8 milioane de locuinte dintre cele peste 9 milioane sunt asigurate
- Regulile privind incheierea asigurarii auto RCA online
ING Bank
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
- ING Bank anunta rezultatele financiare la 9 luni 2021: creditarea si profitul cresc substantial
- Cum se face o reclamatie la ING Bank?
Ultimele Comentarii
-
Bau
Cum pula primesc 100 de lei si voi trageti 75,de ... detalii
-
Firma Vodafone.
Firma Vodafone este cea mai neserioasa firma de telefonie mobila ,ultima prostie dacă suni de mai ... detalii
-
?
@ Dacă sistemul bancar folosește "sistemul rulajelor fictive", chiar și pe la BNR cu sistemul de ... detalii
-
inchidere cont ING din Home Bank
Se poate inchide astfel contul ING din Home Bank: accesează meniul ultimului cont curent, ... detalii
-
Cum pot sa închis contul ING in euro direct din homebank?
... detalii