Piața asigurărilor a revenit pe creștere în 2015 și a atins maximul ultimilor șase ani, anunta ASF
Autor: Bancherul.ro
2016-03-07 16:47
Piața asigurărilor din România a inversat anul trecut trendul de scădere din perioada 2013 – 2014 și a încheiat 2015 cu un volum al primelor brute subscrise de 8,75 miliarde de lei (incluzând contribuția Astra pe semestrul I 2015), în creștere cu 8,2% față de nivelul din anul anterior, anunta ASF intr-un comunicat in care mai precizeaza urmatoarele:
Sistemul asigurărilor se reapropie astfel de vârful istoric de 8,94 miliarde de lei atins în 2008, chiar înainte ca economia să intre în recesiune, iar acesta în condițiile ieșirii din sistem a unuia dintre cei mai importanți jucători - Astra.
Revenirea pieței pe creștere a susținut consolidarea unei tendințe de ameliorare a unor importanți indicatori de sănătate ai sistemului de asigurări: la nivelul segmentului ”Asigurări de răspundere civilă auto” (Clasa X), rata daunei a scăzut la 86% în 2015, în timp ce rata cheltuielilor de achiziție și administrare s-a redus la 36,54%, astfel încât rata combinată (rata daunei plus rata cheltuielilor) a coborât anul trecut până la 122,5%.
Această ajustare a avut loc în contextul în care dauna medie per ansamblul pieței RCA a crescut de la 4.854 lei în 2010, la 7.106 lei în 2015 (cu 46,4%). Pe categoria persoane juridice, dauna medie a urcat cu 51% în același interval, de la 5.241 lei până la 7.899 lei pe 2015; în cazul vătămărilor corporale dauna medie a crescut de peste două ori, de la 35.726 lei în 2010, la 72.404 lei în 2015.
Prima medie la nivelul pieței RCA s-a ridicat anul trecut la 657 lei, fiind cu 8,4% mai mare decât în 2010. Prima medie pentru clienții persoane fizice a crescut cu 3,2% față de 2010, până la 455 lei, în timp ce prima medie pentru firme a înregistrat o creștere de 28,8%, până la 1.311 lei.
În condițiile în care și economia a crescut cu 3,7% anul trecut, gradul de penetrare al asigurărilor (raportul între primele brute subscrise și PIB) s-a îmbunătățit ușor, de la 1,21% în 2014 la 1,24% în 2015, în timp ce densitatea asigurărilor (raportul între primele brute subscrise și numărul de locuitori) a atins un maxim de 440,4 lei/capita, pe fondul declinului populației pe parcursul ultimilor ani.
Piața asigurărilor generale s-a apropiat din nou de pragul de 7 miliarde de lei, pe care îl atinsese și depășise temporar în anii 2008 – 2009, acumulând o creștere de circa 7,6% față de nivelul din 2014. O creștere și mai consistentă, de 10,8%, a înregistrat piața asigurărilor de viață, care a revenit la peste 1,8 miliarde de lei după căderea suferită în 2013 – 2014 ca urmare a răscumpărărilor de polițe.
Creșterea asigurărilor generale a fost susținută de segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto (clasa X), care a avut o pondere de 47,4% anul trecut. Volumul primelor brute subscrise pe această clasă a avansat cu 17,45% față de anul anterior, până la circa 3,3 miliarde de lei.
Această dinamică a fost rezultatul creșterii numărului de contracte nou încheiate, cu aproximativ 2,5% față de 2014, până la 7.341.599, dar și al majorării primei medii RCA anualizate, care a crescut cu 13,3% la nivel de piață, respectiv cu 7,6% pentru clienții persoane fizice și cu 22% pentru persoane juridice.
Persoanele fizice au încheiat anul trecut peste 4 milioane de contracte RCA. Valoarea despăgubirilor plătite de asigurători în 2015 pe segmentul RCA a crescut cu 2,8%, până la 1,95 miliarde de lei.
Piața asigurărilor de locuințe a înregistrat în 2015 un record la nivelul numărului de contracte de asigurare obligatorie PAD, care a ajuns la 1.590.954. Primele brute subscrise s-au ridicat la aproape 135 milioane de lei. În schimb, numărul contractelor de asigurări facultative a scăzut până la 1.786.112, cuantumul primelor brute subscrise fiind de 335,5 milioane de lei.
La nivelul pieței asigurărilor de viață, clasa ”Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare” a consemnat o creștere de 10% față de 2014, revenind deasupra pragului de un miliard de lei, în timp ce clasa ”Asigurări de viață și anuități legate de fonduri de investiții” a avansat cu aproape 13%, până la 625 milioane de lei.
La sfârșitul anului 2015 activau pe piața asigurărilor 35 de societăți, dintre care 20 în sectorul asigurărilor generale, 8 în sectorul asigurărilor de viață, și 7 cu portofoliu mixt. Pe 26 august 2015 Consiliul ASF a decis retragerea autorizației de funcționare și solicitarea intrării în procedură de faliment a societății Astra. Următorul termen fixat în procesul prin care se judecă cererea de intrare în faliment este 24 martie 2016, la Curtea de Apel București. Cele mai mari cinci societăți de asigurare rămase pe piață – Allianz - Țiriac, Omniasig, Groupama, Asirom și EUROINS - concentrează aproape 50% din volumul primelor brute subscrise.
Brokerii de asigurare reprezintă principalul canal de distribuție a produselor de asigurare, cu o pondere care a urcat la aproape 60% în 2015. În sectorul asigurărilor generale intermedierea prin brokeri a trecut de 70%, în timp ce la asigurări de viață ponderea este de numai 7%.
Brokerii au intermediat anul trecut prime în valoare de 5,2 miliarde de lei, în creștere cu 14,3% comparativ cu nivelul din 2014. Cei mai mari zece brokeri concentrează peste 42% din piață.
Analiza exhaustivă a pieţei asigurărilor pe anul 2015 poate fi consultată AICI
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Ultima Ora
Din aplicatia BT Pay s-au deschis 10.000 de conturi in 2 luni
Peste 10.000 de persoane au devenit clienți ai Băncii Transilvania în decurs de două luni fără a fi necesar niciun drum la bancă, doar folosind aplicația BT Pay pentru deschiderea contului curent, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Opțiunea Deschidere de cont detalii
Metoda noua de frauda, cu telefoane primite de la falsi angajati BRD
BRD isi avertizeaza clientii cu privire la o noua metoda de frauda, prin intermediul unor telefoane false ale BRD primite de la pretinsi angajati ai bancii: "Atenție la noua tipologie de fraudă de tip spoofing, ce presupune utilizarea frauduloasa a detalii
Unicredit va opri platile cu cardul la anumiti comercianti, pentru prevenirea fraudelor online
Unicredit a decis sa-si asume in contractul standard cu clientii dreptul de a refuza incasarile si platile cu cardul la anumiti comercianti, daca suspecteaza ca este vorba de fraude online. "Banca are dreptul de a refuza ori suspenda incasarea pe conturile clientului si/sau detalii
Bancile isi ajuta clientii care au probleme cu plata creditelor, dupa interventia CSALB
Ziua mondială a drepturilor consumatorilor („World Consumer Rights Day") este marcată în fiecare an pe data de 15 martie! Această zi promovează drepturile şi nevoile consumatorilor din toată lumea. De la începutul anului, peste 650 de detalii
- Afisarea numelui beneficiarului unei plati, disponibila la opt banci
- Banca Transilvania este al treilea cel mai puternic brand bancar din lume
- BCR si-a sporit profitul cu 32%, la 2,3 miliarde lei
- Banca Transilvania a accelerat cresterea in 2023, majorandu-si profitul cu 20%, la aproape 3 miliarde lei
- Banca Transilvania isi sfatuieste clientii cum sa evite fraudele online
- Sase banci iti arata numele persoanei careia-i trimiti bani, pentru prevenirea fraudelor
- La CEC Bank, platile instant se fac automat, iar comisionul scade la 2,8 lei pentru sume sub 500 de lei
- Banca Transilvania a cumparat OTP Bank Romania
- Probleme de functionare a aplicatiei YOU BRD
- Doar 10% dintre clientii bancilor s-au plans la CSALB de cresterea ROBOR si IRCC
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
- Deficitul contului curent, redus cu 17%
- Inflatia a încheiat anul 2023 la 6,61%, semnificativ sub prognoza oficială
- Deficitul contului curent, redus cu o cincime după primele zece luni ale anului
- Deficitul contului curent, redus cu 24% după primele nouă luni ale anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
- CEC Bank a preluat Fondul de Garantare a Creditului Rural
- BCR aproba credite online prin aplicatia George, dar contractele se semneaza la banca
- Aplicatia Eximbank, indisponibila temporar
Analize economice
- România - prima în UE la inflație, prin efect de bază
- Inflația anuală, în scădere la 7,23%
- Avansul PIB pe 2023, recalculat la 2,1%. Rezultatul nominal, majorat cu circa 15 miliarde lei
- Produsul Intern Brut (PIB), modificat in prognoza de iarna
- Costul împrumuturilor pe termen lung, scădere la 6,14% în ianuarie 2024
Ministerul Finantelor
- Deficitul bugetar, deja -1,67% din PIB după primele două luni
- Datoria publică, sub pragul de 50% din PIB la finele anului 2023
- Deficitul bugetar, din ce în ce mai mare la început de an
- Deficitul bugetar după 8 luni, încă mai mare față de rezultatul din anul trecut
- Deficitul bugetar, cvasistaționar în iunie dar problematic la mijlocul anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
Stiri economice
- România, țara UE cu cea mai mare creștere a costului salarial
- Deficitul comercial în prima lună a anului, la cea mai mică valoare din septembrie 2021 încoace
- Prețurile industriale la intern, în scădere anuală cu 8%
- Prognoza CE pentru România, mai pesimistă decât cea a CNSP
- România, pe primul loc în UE la inflația anuală in ianuarie 2024
Statistici
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
- INS: Veniturile romanilor au crescut anul trecut cu 10%. Banii de mancare, redistribuiti cu precadere spre locuinta, transport si haine
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- România, pe locul 2 în UE la creșterea comerțului cu amănuntul în ianuarie 2024
- Comerțul cu amănuntul, în creștere cu 1,9% pe anul 2023
- Comerțul cu amănuntul, în creștere pe final de an
- Comerțul cu amănuntul, stabilizat la +2% față de anul anterior
- Creșterea economică, doar 1,1% după primele trei trimestre ale anului curent
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Felicitari!
Foarte bine ... detalii
-
Refinantare
... detalii
-
tema
Salutare tuturor! Vreau să împărtășesc experiența mea cu online-credit.ro - o soluție ... detalii
-
Cont restricționat la ing
... detalii
-
Restricție cont
Buna mi sa restricționat contul la ing după ce am primit o sumă de la o vecina de a mea și mia ... detalii