BURSA | Ultima Ora

Decizii adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF)

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-10-08 14:11

Decizii adoptate de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat, în şedinţa din data de 7 octombrie 2015, propunerea legislativă privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiunile de piaţă, care urmăreşte transpunerea în legislaţia naţională a unor directive europene aplicabile pieţei de capital, optimizarea transpunerii pachetului de directive relevante în domeniul emitenţilor, precum şi armonizarea cu prevederile Regulamentul UE nr. 596/2014. Propunerea va fi înaintată Ministerului Finanţelor Publice, care are iniţiativă legislativă pentru ASF, şi va fi postată şi pe www.asfromania.ro pentru consultare publică.

Au fost aprobate două proiecte de normă privind autorizarea fondurilor de pensii administrate privat, respectiv a fondurilor de pensii facultative, care urmează să fie supuse unui proces de consultare publică pentru 30 de zile. De asemenea, membrii Consiliului au aprobat punerea în dezbatere publică, pentru o perioadă de 10 zile, a hotărârii privind derogarea de la prevederile art. 10 alin. (1) din Norma nr. 2/2013 privind calculul actuarial al contribuției anuale datorate de administratorii de fonduri de pensii private Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Privat.

De asemenea, a fost aprobat proiectul de modificare a Normei nr. 2/2011 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii facultative, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Totodată, Consiliul ASF a fost informat cu privire la majorările de capital social, aprobate în trimestrul al treilea al anului 2015, pentru brokerii de asigurare şi a aprobat înfiinţarea, la nivelul ASF, a unei entităţi pentru soluţionarea alternativă a litigiilor pentru piaţa financiară nebancară.

În cadrul şedinţei a fost aprobată şi lista practicienilor în insolvență care se califică pentru selecţia finală, pentru care ASF trebuie să-şi dea avizul, potrivit legii, în cazul falimentului societăţii ASTRA. Ca urmare a anunţului de participare, publicat pe site-ul Autorităţii în data de 21.09.2015, au fost depuse 13 candidaturi; conform procedurii de selecţie nu s-au calificat companiile care nu au întrunit punctajul minim necesar, precum şi cele care au avut fapte înscrise în cazierul fiscal.

Consiliul a aprobat sancţionarea unor persoane şi societăţi pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa Rasdaq sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate. 

Membrii Consiliul ASF au aprobat numirea domnului Hans-Peter Hagen în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere la societatea ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A.
În cadrul şedinţei au fost aprobate şi modificări ale actelor constitutive în cazul unor brokeri de asigurare, ca urmare a majorării capitalului social sau a cesionării de părţi sociale.

Consiliul Autorităţii a aprobat admiterea la tranzacționare pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de BVB, în baza dispozițiilor Legii nr. 151/2014, a acțiunilor emise de societăţile: MECANOENERGETICA S.A. Drobeta Turnu Severin, COMINCO S.A. Bucureşti, BALANŢA S.A. Sibiu, ICMA S.A. Bucureşti, Construcţii în Transporturi Bucureşti S.A., AGROMEC CIOROGÂRLA S.A. şi ALIANTA INVESTMENTS GROUP S.A. Bistriţa. De asemenea, a fost aprobată admiterea la tranzacţionare pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de SIBEX-SIBIU STOCK EXCHANGE SA, în baza dispozițiilor Legii nr. 151/2014, a acţiunilor emise de societăţile: CONFECŢIA S.A. Târgu Jiu şi AGROMEC RÂMNICU VÂLCEA S.A.

De asemenea, membrii Consiliului ASF au aprobat retragerea de la tranzacționare de pe piața Rasdaq, ca urmare a finalizării procedurilor impuse prin Regulamentul nr. 17/2004 privind statutul juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe piața Rasdaq sau pe piața valorilor mobiliare necotate, a acțiunilor emise de societăţile: MERCUR S.A. Călimăneşti, TITAN ECHIPAMENTE NUCLEARE S.A. Bucureşti, BAT MEDIAŞ S.A. Sibiu, GECSAT INTERCOM S.A. Târnăveni, ELAR S.A. Piteşti, NUTRICOM S.A. Olteniţa, TREFO S.A. Galaţi, HABITAT PROIECT S.A. Iaşi, IPROMET S.A. Bucureşti şi ILVAS S.A. Vaslui. În cadrul şedinţei au fost aprobate retragerea de la tranzacţionare şi radierea din evidenţa ASF a acţiunilor emise de: ROMVAG S.A. Caracal, MOLDOMOBILA S.A. Iaşi, TRICOTAJE S.A. Ineu, MODSTAR S.A. Bucureşti, COMAUTOSPORT S.A. Bucureşti, DIHAM S.A. Bucureşti şi METALURGICA S.A. Marghita. Consiliul ASF a aprobat şi retragerea de la tranzacţionare a acţiunilor emise de Societatea Administrare Cazare Cantine S.A. Bucureşti, având în vedere finalizarea procedurii de retragere a acţionarilor în conformitate cu art. 206 din Legea nr. 297/2004.

Au fost propuşi pentru avizare şi reavizare 22 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru 101 agenţi de marketing. 

Consiliul ASF se întrunește în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe. 

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



BRD scumpeste substantial comisioanele

BRD majoreaza semnificativ comisioanele standard aferente operatiunilor derulate la ghisee si online de persoane fizice, precum transferurile, retragerile de numerar sau administrarea unui cont. Comisionul lunar pentru administrarea unui cont curent standard, in detalii

CEC Bank acorda fermierilor credite cu o parte din dobanda subventionata de stat

• CEC Bank este prima instituție bancară care a transmis solicitări către FGCR pentru obținerea acordurilor de finanțare granturi în cadrul Programului guvernamental CEC Bank susține finanțarea agriculturii românești prin acordarea detalii

Patria Bank acorda fermierilor credite pentru achizitia de produse agricole Agrii

Începând cu aceasta lună, Patria Bank oferă în parteneriat cu Agrii soluții pentru fermierii care au nevoie de finanțare pentru achiziția de inputuri agricole și obținerea unor recolte bogate și profitabile, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

Taxa de pod Fetesti (peaj) si vinieta de Ungaria (huvinieta) se pot cumpara si din aplicatia CEC Bank

• CEC Bank oferă totodată clienților săi posibilitatea să își actualizeze adresa de e-mail folosită în relația cu banca, direct din CEC app  CEC Bank oferă clienților săi, începând din această lună, posibilitatea detalii

 



 

Ultimele Comentarii