TEHNOLOGII BANCARE - FinTech | Profil

Libra Internet Bank devine a treia banca, dupa BT si BCR, care integreaza solutia de plati online si mobile MasterPass pentru portofele digitale

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-09-30 09:28

Libra Internet Bank devine a treia banca, dupa BT si BCR, care integreaza solutia de plati online si mobile MasterPass pentru portofele digitale (digital wallets).

In cazul BT si BCR, MasterPass a fost plasat pe site-urile magazinelor online cu care cele doua banci au incheiate parteneriate (peste 1.000 in total), impreuna cu procesatorii de plata Rompay si Euplastesc.ro.

In cazul Libra, MasterPass va fi inclusa, incepand cu primul trimestru din 2016, in portofelul digital propriu al bancii, denumit Wallet Librapay, lansat recent.

Portofelul electronic Wallet Librapay este o interfata simplificata pentru platile online, fiind disponibila atat in varianta web, cat si printr-o aplicatie pentru telefoanele cu android si iPhone, cu care se pot face plati rapide, doar pe baza adresei de e-mail si a unei parole, in magazinele online care accepta procesatorul de plata Librapay.

Pe intelesul tuturor acum: daca in cazul unei plati online cu cardul trebuie introduse, de fiecare data, informatiile personale, numarul cardului folosit si eventual adresa de livrare a produselor, cu aplicatiile tip portofel electronic poti face o plata fara sa mai introduci datele respective, fiind suficienta confirmarea tranzactiei prin tastarea unei parole (PIN), la fel ca in cazul platilor cu cardul, intrucat datele aferente tranzactiei (cele personale si cele ale cardului) sunt deja pre-setate in aplicatie, in momentul in care a fost instalata pe telefon. In cazul wallet-ului Libra, plata sa face pe baza adresei de e-mail si a parolei.

Platile cu wallet-ul Libra la magazinele online, precum si alte tipuri de tranzactii, precum achitarea diverselor facturi sau reincarcarea cartelelor de telefon, se pot face astfel mult mai rapid si mai sigur, din simplul motiv ca tot ce trebuie sa faci este sa selectezi tranzactia pe care doresti sa o faci si sa o finalizezi prin introducerea adresei de e-mail si a parolei. Siguranta este data de faptul ca datele cardului nu se transmit comerciantului si astfel este diminuat riscul de frauda.

Sa vedem acum ce inseamna integrarea solutiei MasterPass in wallet-ul Libra.

Daca pana acum platile cu wallet-ul Libra se puteau face doar la magazinele online care accepta plati prin Librapay, precum Okazii.ro, odata cu integrarea MasterPass se vor putea face plati la orice magazin online care accepta plati MasterPass, a caror numar este mult mai mare, atat in Romania cat si in toata lumea (peste 1.000 in Romania si aproape un sfert de milion in toata lumea).

Asta pentru ca MasterPass este practic varianta online a unui card de plastic MasterCard, cu care poti plati la orice POS si ATM din lume unde este afisata sigla MasterCard. La fel, cu un wallet (care este varianta digitala, pe telefonul mobil, a unui card) poti plati oriune in mediul online unde este afisata sigla MasterPass.

Wallet-ul Libra este al doilea din Romania care a integrat solutia MasterPass, dupa cel al procesatorului de plati online Netopia, denumit mobilPay Wallet, cu care se pot efectua atat plati online, inclusiv facturi si reincarcare cartele de telefon, dar si in diverse magazine, restaurante sau alte locatii din mediul real, precum la supermarketurile Cora din Capitala.

LibraPay are 1500 de utilizatori activi

Reprezentantii Libra Bank spun LibraPay are aproximativ 1500 de utilizatori activi, iar walet-ul poate fi utilizat la orice comerciant care are implementat LibraPay ca sistem de plata online cu cardul. “Tehnologia este la inceput, dar rata de adoptie este in crestere”.

O premiera: transfer de bani catre orice card din wallet

O altă functionalitate pe care Libra Internet Bank o va include în portofelul său digital este cea de transfer de bani person-to-person (P2P) catre orice card MasterCard sau Maestro emis in Romania, in maxim 30 de minute, prin încorporarea serviciului MasterCard MoneySend™, o premiera pe piata romaneasca.

Serviciul MoneySend a fost implementat pana acum doar la ATM-urile CEC Bank.

Libra Internet Bank și MasterCard încheie un acord pentru integrarea serviciilor MasterPass™ și MoneySend™ în portofelul electronic LibraPay (comunicat de presa):

MasterCard a încheiat un parteneriat cu Libra Internet Bank pentru integrarea serviciului MasterPass™ în cadrul Wallet LibraPay, un portofel electronic disponibil atât pentru platformele mobile, cât și pentru varianta web. Prin intermediul noului serviciu oferit de Libra Internet Bank, utilizatorii wallet-ului pot efectua plăți electronice în rețeaua globală de acceptare MasterPass™, care cuprinde mai mult de un sfert de milion de comercianți din întreaga lume.

Wallet LibraPay este un portofel “virtual” compatibil cu Android și iOS, lansat recent de Libra Internet Bank, care simplifică experiența la plată la toți comercianții parteneri ai Libra Internet Bank. În același timp, Wallet LibraPay asigură acces neîntrerupt la istoricul tranzacțiilor efectuate, unificând plata facturilor și a cumpărăturilor în aceeași aplicație, într-un mod convenabil și respectând cele mai noi standarde de siguranță.

Prin integrarea MasterPass™, Wallet LibraPay simplifică și fluidizează experiența de plată a consumatorilor la comercianții MasterPass™ din mediul online și mobil, facilitând transferul securizat al informațiilor de plată și livrare dintre portofelul digital și procesatorii comercianților. Astfel, prin selectarea opțiunii “Cumpără cu MasterPass™” ca metodă de efectuare a checkout-ului, utilizatorii nu mai trebuie să introducă informațiile de card și adresă pentru fiecare cumpărătură realizată online sau pe mobil, acestea fiind transmise securizat de Wallet LibraPay prin intermediul MasterPass™. Serviciul MasterPass™ va fi disponibil în portofelul digital LibraPay în trimestrul I al 2016.

O altă functionalitate pe care Libra Internet Bank o va include în portofelul său digital este cea de transfer de bani person-to-person (P2P). Prin încorporarea serviciului MasterCard MoneySend™, utilizatorii portofelului vor putea realiza transferuri de bani într-un mod sigur și eficient către orice card MasterCard sau Maestro emis în România, direct din aplicația mobilă Wallet LibraPay. Această nouă funcționalitate asigură o experiență comodă și sigură, pentru transferurile de bani P2P domestice, oriunde și oricând, banii fiind primiți direct în contul de card al destinatarului, în maximum 30 de minute. Serviciul MoneySend™ va fi disponibil în portofelul digital LibraPay Wallet până la finalul anului 2015.

Gabriel Ghiță, Head of New Business CEE, MasterCard Europe
Gabriel Ghiță, Head of New Business CEE, MasterCard Europe

Gabriel Ghiță, Head of New Business CEE, MasterCard Europe, a comentat: ”România se află printre primele țări din Europa Centrală și de Est care au lansat serviciile MasterPass™ si MoneySend™, confirmând poziția de lider regional în inovație. Comerțul modern necesită noi metode de plată, precum și instrumente mai simplu de utilizat pentru consumatori, menținând standardele de securitate, iar dezvoltările recente în domeniul portofelelor digitale validează avantajele utilizării lor. Acordul încheiat cu Libra Internet Bank reprezintă o dovadă în plus a angajamentului MasterCard și a partenerilor noștri de a furniza posesorilor de carduri din România cele mai moderne și sigure experiențe la plată.”

Alexandru Biță, Director al Diviziei eBusiness, Libra Internet Bank, a declarat: “Ne dorim ca prin acest parteneriat cu MasterCard să răspundem cât mai bine nevoilor clienților noștri, printr-un nivel ridicat de securitate, funcționalitate impecabilă și de o simplitate în utilizare care să asigure un grad mare de conversie a plăților. Toate eforturile noastre se concentrează pe satisfacția clientului, iar acum putem spune că le oferim clienților noștri una dintre cele mai comode și sigure experiențe în utilizarea serviciilor de plăți digitale.”

Alexandru Biță, Director al Diviziei eBusiness, Libra Internet Bank
Alexandru Biță, Director al Diviziei eBusiness, Libra Internet Bank

MasterPass™ este prezent în 24 de țări la nivel internațional, iar în ultimele șase luni, tranzacțiile prin MasterPass™ în Europa au înregistrat o creștere medie lunară de 40%, demonstrând satisfacția și încrederea utilizatorilor faţă de acest produs. Totodată, prin simplificarea acestui proces, este anticipat un efect pozitiv și la nivelul comercianților, în ceea ce privește reducerea procentajului de abandon al coșului de cumpărături, la momentul procesării plății.

Pentru mai multe informații despre cele mai noi produse și soluții tehnologice ale MasterCard, vă așteptăm la standul nostru din cadrul expoziției Internet & Mobile World 2015, 7 - 8 octombrie 2015.

Despre MasterPass™

MasterPass™ le permite cumpărătorilor să utilizeze un portofel digital unde își pot stoca toate datele cardului și ale adresei într-un singur loc, în condiții de comoditate și siguranță. Cumpărătorii pot economisi timp și utiliza MasterPass™, oricând și oriunde în lume. Dat fiind că unii consumatori uneori abandonează cumpărăturile când utilizează un dispozitiv mobil, simplitatea, viteza și comoditatea asigurate de MasterPass™ pot ajuta comercianții să-și mărească încasările, dar și să restrângă costurile. MasterPass™ ajută, în același timp, la generarea unei loialități față de comerciant, prin stocarea și validarea automată a cardului de fidelitate al unui cumpărător, în timpul checkout-ului.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Aegon vrea sa-si creasca cu 34% volumul de asigurari in 2019

Firma de asigurari Aegon România estimează pentru 2019 o creștere de 34% a volumului primelor brute subscrise, care ar urma să ajungă la circa 117, 4 milioane lei.  “Piața de asigurări de viață a avut un parcurs interesant în 2018, fiind influențată detalii

CEC Bank poate acorda credite firmelor mici care au acces limitat la finantare in conditii standard

Miercuri, 3 aprilie 2019, CEC Bank si Fondul European de Investitii (FEI) au parafat incheierea unui parteneriat sub egida COSME Loan Guarantee Facility (COSME LGF), pentru a sustine companiile mici si mijlocii romanesti, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: COSME LGF este un detalii

Alpha Bank, impreuna de 25 de ani

În 1994, Alpha Bank era prima bancă străină care intra pe piaţa din România. Dezvoltarea băncii a fost una treptată, prin investirea sistematică a resurselor şi creştere organică, în cei 25 de ani de activitate Alpha Bank fiind o prezență constantă în detalii

CEC Bank finanteaza dezvoltarea firmei romanesti MG TEC Industry

CEC Bank si MG TEC Industry au semnat un contract de finantare in valoare de circa 48 milioane euro, avand ca scop infiintarea unei unitati de productie pentru fabricarea produselor absorbante, de uz gospodaresc si igienico-sanitare, din celuloza si maculatura, anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Ultimele Comentarii

  • ?

    În ce tratat european zice că bunurile din patrimoniul public al unei țări să fie ținute în ... detalii

  • Stergere birou de credite.ridicarea popririi

    Buna ziua Am poprire de salariu de 3 luni .am de achitat 4000ron se mai poate face ... detalii

  • ?

    @Apreciați că este legal și necesar ca BNR să dețină și o evidență a tuturor ... detalii

  • ?

    @ Apreciați că infracțiunile din bănci din perioada anterioară de aproximativ 30 de ani, multe ... detalii

  • ?

    @Cum ați aprecia despre desființarea profesiei de bancher, după 1989, deci vreme de vreo 30 de ... detalii