LEASING | Ultima Ora

Piata de leasing operational, in crestere cu 16%

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-08-01 10:40

Piața de leasing operațional a atins nivelul de 52.000 de unități în administrare la finalul primei jumătăți a lui 2015, păstrând creșterea de 16% (observată și la T1) față de aceeași perioada a anului 2014, anunta Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO), intr-un comunicat, in care se mai arata urmatoarele:

"În perioada ianuarie-iunie, au fost înmatriculate peste 7.500 de autovehicule de către companiile de leasing operațional, adică 19% din totalul înmatriculărilor noi, ceea ce reprezintă o creștere cu 4 puncte procentuale față de T1 și cu 2.000 de unități față de aceeași perioadă a anului trecut.

Tendința de creștere anticipată de specialiști se menține, atât în industria auto, cât și pentru serviciile de management de flote.

Conform datelor centralizate de Asociația Societăților de Leasing Operațional, în topul primelor 5 companii membre intră: LeasePlan România, ALD Automotive, Porsche Mobility, Arval Service Lease România şi RCI Finanțare Romania.

„Suntem bucuroși să observăm că tot mai multe autovehicule noi sunt achiziționate în sistem de leasing operațional, ceea ce confirmă încrederea clienților în avantajele acestui sistem de mobilitate și administrare costuri cu flota auto. Luând în considerare și prognoza de creștere economică pentru acest an, putem estima continuarea creșterii pieței de leasing operațional la peste 55.000 de autovehicule în administrare“ a declarat Bogdan Apahidean, Preşedinte ASLO.

Membrii asociației, reprezintă 98% din total piață. În structura portofoliului (la nivel de asociație) observăm o creștere a preferinței clienților pentru serviciile complete de leasing operațional (finanțare și management de flote) cu o cotă de 71%, urmate de management de flote 21%, restul reprezentând leasing operațional fără servicii de administrare.

Dintre serviciile asociate administrării de flote, cele mai solicitate sunt: servicii de întreținere și reparații, asigurări (RCA și CASCO), asistență rutieră și mașină de înlocuire în cazul imobilizării autovehiculului contractat.

Din luna iunie 2015, ASLO a început o serie de demersuri, pentru o mai bună reglementare a comerțului cu autovehicule second-hand. Astfel, printr-o adresă înaintată atât Ministerului Finanțelor Publice, cât și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, membrii Asociației susțin eforturile și acțiunile împotriva evaziunii fiscale în comerțul cu autovehicule rulate, oferindu-se să colaboreze cu autoritățile pe această temă.

Suplimentar, în colaborare cu APIA, Asociația intenționează să propună măsuri de întărire a cadrului legislativ în scopul sancționării actelor de măsluire a kilometrajelor și a evaziunii fiscale practicate de unii comercianți de autovehicule rulate.

Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO) a devenit funcţională în martie 2011 şi este o asociaţie profesională, neguvernamentală, non-profit şi apolitică, înfiinţată pe 17 noiembrie 2010, în conformitate cu legile din România. Membrii cu drepturi depline ai ASLO reunesc principalele companii de leasing operaţional de pe piaţa românească: ALD Automotive, Alexandros Long Term Rental, Arval Service Lease România, BCR Fleet Management, BT Operational Leasing, Fleet Management Services, Hertz Lease, New Kopel, LeasePlan România, Porsche Mobility, Premium Leasing, RCI Finanţare România, Unicredit Leasing Fleet Management iar membrii asociați sunt: Autonom Rent a Car, Aviroms Rent A Car, Boca Autotrade, Delta Speed Solutions, EurotaxGlass’s România, Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare şi SGS România.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



BNR relaxeaza politica monetara: elibereaza bancilor rezerve minime obligatorii de o jumatate de miliard de euro

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a mentinut dobanda de referinta la 2,5% pe an, insa a redus nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO) in valuta ale bancilor de la 8% la 6%, ceea ce inseamna ca in jur de o jumatate de miliard de euro vor reveni in conturile bancilor. Ultima reducere a detalii

Raiffeisen inca nu a rezolvat problema dublarii platilor cu cardurile, la patru zile de la producerea incidentului

Au trecut patru zile de cand Raiffeisen Bank le-a luat de doua ori banii pentru aceeasi tranzactie celor care au folosit cardurile la bancomatele si POS-urile sale, insa banca nu a rezolvat inca problema. Exista situatii in care oamenii au ramas fara bani pe caduri, dar Raiffeisen le-a detalii

BT Mic obtine resurse de la IFC pentru a credita start-up-uri si firme mici

IFC, parte din Grupul Banca Mondială, oferă 16 milioane de dolari, echivalentul în lei, companiei BT Mic, pentru creşterea accesului la finanțare a microcompaniilor şi pentru facilitarea incluziunii financiare a femeilor cu spirit antreprenorial din România, se arata intr-un detalii

Eximbank anunta incheierea tranzactiei de cumparare a Bancii Romanesti

Eximbank anunta finalizarea preluarii Bancii Romanesti si inceperea procesului de integrare a acesteia, in urma caruia va atinge o cota de piata de 3%, astfel ca se va clasa printre primele 10 banci din Romania. Eximbank nu a anuntat pretul cu care a cumparat Banca Romaneasca de la detalii

Ultimele Comentarii