BANCI | Noutati BCE

Decizii adoptate de Consiliul guvernatorilor BCE (altele decât deciziile de stabilire a ratelor dobânzilor)

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2014-09-20 13:48

Operațiuni de piață

Modificări aduse cerințelor de furnizare de informații la nivel de credit aplicabile unor titluri garantate cu active

La data de 1 septembrie 2014, Consiliul guvernatorilor a decis să aducă modificări cerințelor de furnizare de informații la nivel de credit aplicabile titlurilor garantate cu active (TGA) de tipul creditelor auto, al creanțelor provenite din contracte de leasing, al creditelor de consum și al creanțelor din operațiuni cu carduri de credit, care sunt utilizate drept garanții în operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului. Informații mai detaliate pot fi obținute dintr-un comunicat de presă pe această temă publicat pe website-ul BCE la data de 4 septembrie 2014 și de pe paginile de internet specializate ale aceluiași website.

Modificare adusă regulii referitoare la prioritatea ratingului

La data de 1 septembrie 2014, Consiliul guvernatorilor a adoptat Decizia BCE/2014/38 de modificare a Deciziei BCE/2013/35 privind măsuri suplimentare legate de operațiunile de refinanțare din Eurosistem și eligibilitatea colateralului. O nouă regulă care definește prioritatea ratingurilor este în vigoare, având drept scop selectarea ratingului adecvat utilizat în vederea stabilirii eligibilității activelor negociabile pentru operațiunile de creditare ale Eurosistemului și a marjelor de ajustare asociate. Decizia constă în revizuirea regulii în ceea ce privește emitenții din sectorul public. Decizia, care se aplică începând cu data de 15 decembrie 2014, este disponibilă pe website-ul BCE.

Lansarea unui program de achiziționare de titluri garantate cu active și a celui de-al treilea program de achiziţionare de obligaţiuni garantate

La data de 4 septembrie 2014, Consiliul guvernatorilor a decis să cumpere un portofoliu extins de titluri garantate cu active (TGA) simple şi transparente, cu active-suport constând în creanţe asupra sectorului privat nefinanciar din zona euro, în cadrul programului de achiziţionare de TGA (ABSPP). Consiliul guvernatorilor a decis, de asemenea, că Eurosistemul va achiziționa un portofoliu extins de obligaţiuni garantate în euro emise de IFM cu sediul în zona euro în cadrul unui nou program de achiziţionare de obligaţiuni garantate (CBPP3). Intervenţiile în cadrul acestor programe vor începe în luna octombrie 2014. Modalităţile detaliate de efectuare a acestor programe vor fi anunţate după şedinţa Consiliului guvernatorilor din data de 2 octombrie 2014.

Sisteme de plăți și infrastructura pieței

Identificarea sistemelor de plăți de importanță sistemică

La data de 21 august 2014, BCE a publicat lista cu cele patru sisteme de plăți (TARGET2, EURO1, STEP2-T și CORE (FR)) pe care le-a identificat ca fiind de importanță sistemică în conformitate cu regulamentul BCE/2014/28 privind cerințele de supraveghere pentru sistemele de plăți de importanță sistemică. Regulamentul, care a fost adoptat de Consiliul guvernatorilor la data de 3 iulie 2014 și care a intrat în vigoare la data de 12 august 2014, este disponibil, împreună cu informații detaliate suplimentare, pe website-ul BCE.

Supravegherea și stabilitatea financiară

ECB banking structures report – ediţia 2014

La data de 5 septembrie 2014, Consiliul guvernatorilor a aprobat textul ECB banking structures report – ediţia 2014, în care sunt analizate principalele evoluții structurale în sectorul bancar din zona euro, pe baza unui număr de indicatori agregați, cu referire la perioada 2008-2013. Raportul va fi publicat în curând pe website-ul BCE.

Avize privind acte juridice

Avizul BCE cu privire la băncile de economii atașate asociaţiilor de ajutor reciproc din Portugalia

La data de 14 august 2014, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2014/64, la solicitarea ministrului de stat și al finanțelor din Portugalia.

Avizul BCE cu privire la verificarea autenticităţii şi a calităţii şi repunerea în circulaţie a bancnotelor şi monedelor euro în Lituania

La data de 29 august 2014, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2014/65, la solicitarea Lietuvos bankas.

Avizul BCE privind impozitul amânat în Portugalia

La data de 3 septembrie 2014, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2014/66, la solicitarea ministrului de stat și al finanțelor din Portugalia.

Avizul BCE cu privire la implementarea Directivei europene privind redresarea și rezoluția bancară în Germania

La data de 12 septembrie 2014, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2014/67, la solicitarea Ministerului Federal al Finanțelor din Germania.

Avizul BCE cu privire la rezervele minime obligatorii în legătură cu introducerea euro în Lituania

La data de 12 septembrie 2014, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2014/68, la solicitarea Lietuvos bankas.

Avizul BCE cu privire la reglementarea activității deținere de credite din Irlanda

La data de 12 septembrie 2014, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2014/69, la solicitarea Ministerului Finanțelor din Irlanda.

Guvernanța corporativă

Punctul de start al rotației drepturilor de vot în cadrul Consiliului guvernatorilor

La data de 17 septembrie 2014, Consiliul guvernatorilor a luat notă de clasamentul final al țărilor din zona euro și de alocarea guvernatorilor în grupele de vot 1 și 2, după cum prevede Statutul. Consiliul guvernatorilor a decis de asemenea, prin tragere la sorţi, cu privire la punctul de start al ordinii de rotație pentru fiecare grupă. Informații mai detaliate sunt disponibile într-un comunicat de presă pe această temă, disponibil pe website-ul BCE.

Supravegherea bancară

Lista instituțiilor de credit semnificative

La 28 august 2014 și 1 septembrie 2014, Consiliul guvernatorilor a aprobat lista instituțiilor de credit considerate semnificative, care vor fi, prin urmare, supravegheate direct de BCE începând cu data de 4 noiembrie 2014. În conformitate cu Regulamentul BCE/2014/17 („Regulamentul-cadru privind MUS”), BCE a publicat ulterior, la data de 4 septembrie 2014, lista entităților supravegheate și a grupurilor supravegheate direct de BCE, precum și lista instituțiilor mai puțin semnificative.

Membrii Comitetului administrativ de control

La data de 8 septembrie 2014, BCE a publicat numele celor cinci membri și a celor doi membri supleanți din cadrul Comitetului administrativ de control care au fost numiți de Consiliul guvernatorilor. Comitetul administrativ de control, înființat ca un nou organism aparținând structurii instituționale a Mecanismului unic de supraveghere, va fi responsabil de efectuarea controlului administrativ intern al deciziilor de supraveghere. Lista membrilor și membrilor supleanți este disponibilă pe website-ul BCE, alături de informații mai detaliate pe această temă.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Noutati BCE



Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%

Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%, in cadrul unei conferinte de presa sustinute de Christine Lagarde, președinta BCE, si Luis de Guindos, vicepreședintele BCE. Iata textul publicat de BCE: DECLARAȚIE DE POLITICĂ MONETARĂ detalii

BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%

Banca Centrala Europeana (BCE) a majorat dobanda de referinta pentru tarile din zona euro cu 0,75 puncte, la 2% pe an, din cauza cresterii substantiale a inflatiei, ajunsa la aproape 10% in septembrie, cu mult peste tinta BCE, de doar 2%. In aceste conditii, BCE a anuntat ca va continua sa majoreze dobanda de politica monetara. De asemenea, BCE a luat masuri pentru a reduce nivelul imprumuturilor acordate bancilor in perioada pandemiei coronavirusului, prin majorarea dobanzii aferente acestor facilitati, denumite operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung (OTRTL). Comunicatul BCE Consiliul guvernatorilor a decis astăzi să majoreze cu 75 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor detalii

Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ

Dobânda pe termen lung pentru România a scăzut în septembrie 2022 la valoarea medie de 8,07%, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Acest indicator, cu referința la un termen de 10 ani (10Y), a continuat astfel tendința detalii

Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%

Rata dobânzii pe termen lung pentru România a crescut la 2,96% în luna martie 2021, de la 2,65% în luna precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Acest indicator critic pentru plățile la datoria externă scăzuse anterior timp de șapte luni detalii

 



 

Ultimele Comentarii