PENSII PRIVATE | Analiza

Piata pensiilor private a ajuns la 4 miliarde euro, in crestere cu 18% in prima parte din 2014

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2014-07-29 08:39

Valoarea activelor totale aflate în administrare la nivelul întregului sistem de pensii private, la data de 30 iunie 2014, a fost de 17,5 miliarde lei (+18,42% față de 31 decembrie 2013). Valoarea activelor totale calculată în euro reprezintă aproximativ 4 miliarde euro. În raport cu PIB-ul estimat pentru anul 2014 (662,3 miliarde lei) activele totale reprezintă 2,64% din PIB.

Pensiile administrate privat (Pilonul II) la 30 iunie 2014

La data de 30 iunie 2014, erau înregistrate 6,16 milioane de persoane ca participanți în sistemul pensiilor administrate privat (+2,02% față de 31 decembrie 2013). Din cele 6,16 milioane persoane înregistrate, aproximativ 190 mii de persoane nu au avut nicio contribuție virată de la începutul Pilonului II în România (mai 2008), numărul participanților cu cel puțin o contribuție fiind de 5,97 milioane.

Valoarea activelor nete înregistrate de fondurile de pensii private aferente Pilonului II a fost de 16,54 miliarde lei (3,77 miliarde euro), în creștere cu 18,68% față de 31 decembrie 2013.

3,19 milioane de participanți au avut contribuții repetitive, în perioada mai 2008 - iunie 2014, iar numărul participanților cu contribuții lunare, în luna iunie 2014, a fost de 3,75 milioane (60,8% din total participanți) în scădere ușoară față de 31 decembrie 2013 (61,55% din total participanți). Contribuția medie în luna iunie a celor 3,75 milioane de participanți a fost de 88,55 lei.

Valoarea medie a unui cont în Pilonul II a fost de 2.770 de lei (aproximativ 630 euro).

Valoarea medie a unui cont în Pilonul II pentru cei 3,19 milioane participanți care au avut contribuții lunare repetitive, în perioada mai 2008 - iunie 2014, este de 3.921 lei (aproximativ 894 euro), în creștere cu 17% față de 31 decembrie 2013.

Aproximativ 535.000 de persoane aveau valori ale contului cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

Aproximativ 228.000 de persoane aveau valori ale contului de peste 10.000 de lei (peste 2.280 euro).

De la 1 ianuarie 2014, cota de contribuție pentru Pilonul II este de 4,5 puncte procentuale (din contribuțiile pentru asigurări sociale), cu 0,5 puncte procentuale mai mult față de cota din anul 2013. Primele contribuții majorate virate au fost cele pentru luna martie 2014 (calculate la salariile brute aferente lunii ianuarie 2014).

Structura investițiilor (portofoliilor) fondurilor de pensii administrate privat - Pilonul II, la 30 iunie 2014, după primele 5 clase de instrumente financiare:

 

 

Nr. crt.

Instrumente financiare

Valoare la 31.12.2013

(mld. lei)

Valoare la 30.06.2014

(mld. lei)

Pondere la 31.12.2013

în total (%)

Pondere la 30.06.2014

în total (%)

1

Titluri de stat

9,35

11,05

67,03

66,8

2

Acțiuni

2,14

3

15,37

18,14

3

Depozite bancare

1,19

1,1

8,55

6,65

4

Obligațiuni corporative

0,66

0,77

4,72

4,64

5

Titluri de participare OPCVM

0,41

0,48

2,94

2,9

 

Valoarea în portofoliile fondurilor de pensii a plasamentelor în acțiuni s-a majorat, la 30 iunie 2014, până la 3 miliarde lei, în creștere cu 143,08% față de 30 iunie 2013 și cu 40,1% față de 31 decembrie 2013.

La data de 30 iunie 2014, 93,58% din activele fondurilor de pensii (Pilonul II) erau plasate în România, în principal în titluri de stat, acțiuni, depozite bancare. Față de 31 decembrie 2013, acțiunile și-au majorat ponderea în plasamente (+2,76 puncte procentuale), în timp ce titlurile de stat și depozitele bancare au cunoscut diminuări ale ponderilor.

Rata medie de rentabilitate anuală a tuturor fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II), calculată pentru ultimele 24 de luni, a fost de 10,51%, în creștere față de valoarea înregistrată la data de 31 martie 2014 (8,5%).

Pensiile facultative administrate privat (Pilonul III) la 30 iunie 2014

La data de 30 iunie 2014, în cele 10 fonduri de pensii facultative erau înregistrați 329.873 participanți (+5,27% față de 31 decembrie 2013).

Valoarea activelor nete înregistrate de fondurile de pensii private a fost de 923,5 milioane lei (211 milioane euro), în creștere cu 13,78% față de 31 decembrie 2013.

Valoarea medie a unui cont în Pilonul III a fost de 2.800 de lei (aproximativ 638 de euro).

Structura investițiilor (portofoliilor) fondurilor de pensii facultative, la data de 30 iunie 2014, după primele 5 clase de instrumente financiare:

 

Nr. crt.

Instrumente financiare

Valoare la 31.12.2013

(mil. lei)

Valoare la 30.06.2014 (mil. lei)

Pondere la 31.12.2013

în total (%)

Pondere la 30.06.2014

în total (%)

1

Titluri de stat

521,97

588,2

64,21

63,60

2

Acțiuni

154,06

196,63

18,95

21,26

3

Depozite bancare

64,51

60,26

7,93

6,52

4

Obligațiuni corporative

44,57

53,72

5,48

5,81

5

Obligațiuni ale organismelor străine neguvernamentale

12,73

14,17

1,57

1,53

 

Ponderea plasamentelor în titluri de stat a scăzut ușor față de 31 decembrie 2013, de la 64,21% la 63,6%, în timp ce ponderea plasamentelor în acțiuni s-a majorat, de la 18,95% la 21,26%, în același interval de timp.

La data de 30 iunie 2014, 92,23% din activele fondurilor de pensii facultative erau plasate în România, diferența fiind reprezentată de investiții în state ale Uniunii Europene (6,14%) și obligațiuni ale organismelor străine neguvernamentale (BERD, BEI, BM), respectiv 1,53%.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul T2 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

 



 

Ultimele Comentarii