Citibank România ocupă primul loc în segmentul corporate pe piaţa FX în urma sondajului Euromoney FX 2012, cu o cotă de piaţă de 50.39%. De asemenea, banca a obţinut rezultate foarte bune şi în Europa Centrală şi de Est, Estul Mijlociu şi Africa, care i-au consolidat poziţia fruntaşă în regiune, anunta banca intr-un comunicat.rnrnLa nivel global, Citi a avut cea mai importantă creştere pe segmentul FX în ultimul an, urcând de pe locul 4 în 2011 pe locul 2 în acest an. Cota sa de piaţă totală pe segmentul FX a crescut de la 8.88% anul trecut la 12.29% anul acesta.rnrn„Această recunoaştere a activităţii Citi pe piaţa forex în sondajul Euromoney FX 2012, cel mai complex studiu anual cantitativ şi calitativ al pieţei forex, reprezintă o realizare importantă pentru compania noastră, atât local cât şi regional. Le mulţumim clienţilor noştri pentru votul de încredere şi le promitem că ne vom păstra poziţia fruntaşă pe piaţa locală, în timp ce continuăm să le oferim excelenţă în produse şi servicii la fiecare interacţiune cu aceştia”, a declarat Grigoriy Ananiev, Director Trezorerie Citibank România.rnrnPrintre premiile globale obţinute de către Citi în urma sondajului se numără şi: Cea mai bună bancă pentru monedele din CEE, Latam, Estul Mijlociu, Ţările Nordice şi Africa, Cea mai bună bancă pentru analize cantitative, ale fluxurilor financiare si analiză tehnică, Cea mai bună bancă pentru produse structurate de opţiuni, Cea mai bună bancă pentru transparenţa registrului de comenzi online, Cea mai bună bancă pentru instrumente analitice şi analiză de piaţă online, Cea mai bună bancă pentru instrumentele online de gestionare a riscului.rnrnPublicat pentru prima dată în 1979, sondajul anual Euromoney FX este de referinţă pentru performanţa industriei FX globale. În acest an, sondajul a înregistrat un număr record de respondenţi (15.432 de voturi valide) şi volume ($208.6 trilioane, faţă de $177.6 trilioane anul trecut).
Nu există comentarii pentru această știre.
Grupul International Personal Finance (IPF), din care face parte și Provident Financial România, anunță finalizarea achiziției de către compania BasePoint Capital, cu sediul în New York, conform unui comunicat, în... detalii
Tbi bank introduce o perioadă de grație de până la două luni pentru dezvoltatorii imobiliari eligibili, afectați de indisponibilitatea sistemului de carte funciară în urma recentului atac cibernetic, conform unui... detalii
Patria Bank SA anunta ca in data de 5 august 2026 a fost finalizata tranzactia de vanzare a participatiei de 99,9944% detinute de banca la SAI Patria Asset Management catre... detalii
CEC Bank lansează în premieră serviciul Cash2Card, care permite depunerea de numerar direct pe cardurile Visa și Mastercard emise de orice bancă din România, prin intermediul bancomatelor multifuncționale (MFM) din... detalii
Teilor se împrumută la ING și Unicredit
BCR a crescut creditarea cu 10%, profitul este în scădere
2 milioane de clienți activi ING Bank România, dintr-un total de 2,2 milioane, și 20 de ani de Home’Bank. Cum s-a schimbat relația românilor cu banca
Inițiativa europeană pentru testarea portofelului UE de identitate digitală se reunește la București
Tot mai mulți români își fac pensie privată
Datele de cadastru ale ANCPI sunt în siguranță și nu au fost furate de hackeri
Încasările instant în euro, posibile la 6 bănci, inclusiv CEC Bank
Cumpărăturile pe Emag se pot face mai simplu decât cu cardul, prin Ropay
Phishingul este acum vishing prin spoofing: escrocii se dau la telefon drept bancheri, polițiști sau inspectori ANAF
Băncile cer Consiliului Concurenței să publice probele privind pretinsa manipulare a ROBOR