Banca Naţională a României a anunţat cursul valutar de referinţă. Moneda europeană este cotată în creştere, la 3,8720 lei, iar dolarul american, tot în creştere, la 2,7912 lei. Acesta este cel mai scăzut nivel al leului în raport cu moneda europeană din ultimii trei ani şi jumătate.rnrnPanica de pe pieţele internaţionale a depreciat în lanţ valutele ţărilor emergente, leul resimţind vineri dimineaţă o pierdere de 1,5% în mai puţin de două ore de tranzacţionare, de la 3,8240 la 3,88 lei/euro.rnrnÎn jurul orei 10:45, leul şi-a revenit uşor, iar la 11:05, băncile cumpărau un euro cu 3,8610 lei şi îl vindeau cu 3,8660 lei.rnrn”Toată regiunea s-a depreciat puternic din cauza problemelor structurale sistemice din afară. Aceasta este problema principală care afectează şi leul. Problemele legate de adâncirea deficitului bugetar al României ca urmare a majorărilor salariale şi a pensiilor sunt mai mult în plan secund, dar vin ca bomboana pe colivă”, a declarat dealerul Băncii Comerciale Române (BCR) Narcis Noaghea, pentru NewsIn.rnrnEl a adăugat că nivelul actual de cotaţie a leului faţă de euro pe piaţa interbancară nu a mai fost atins de circa trei ani şi jumătate. “Leul continuă să se deprecieze într-un ritm mai alert decât celelalte monede din regiune”, a mai spus Noaghea.rnrnPiaţa nu exclude o intervenţie a Băncii Naţionale a României (BNR) pe piaţa valutară pentru stabilizarea cursului dacă deprecierea leului va continua.rnrnMoneda poloneză s-a depreciat de la 3,4173 la 3,4562 zloţi/euro, după care s-a apreciat uşor la 3,4350 zloţi/euro, iar forintul a pierdut teren vineri dimineaţă de la 244,53 la 246,88 forinţi/euro, iar ulterior şi-a revenit uşor la 246,10 forinţi/euro.rnrnInvestitorii sunt îngrijoraţi că planul de salvare a sistemului financiar american, votat miercuri seară de Senatul SUA, ar putea fi respins vineri pentru a doua oară de Camera Reprezentanţilor, motiv pentru care bursele din Statele Unite au încheiat ultima şedinţă cu scăderi puternice, iar investiţiile în active cu grad ridicat de risc, precum cele din ţările emergente, au fost limitate.rnrnPe pieţele internaţionale, dolarul s-a depreciat de la 1,3775 la 1,3902 dolari/euro, după care a recuperat o parte din teren până la 1,3819 dolari/euro, iar la 11:05, ora României, euro era cotat la 1,3859 dolari.rnrnDobânzile interbancare la depozitele pentru o zi de tip overnight se menţin la niveluri ridicate de 14-15% pe an, peste nivelul dobânzii de politică monetară, de 10,25% pe an, pe seama problemelor de lichiditate din piaţa interbancară. rnrnNivelul actual al dobânzilor interbancare la depozitele overnight depăşeşte rata dobânzii de 14,25% pe an pe care BNR o percepe la acordarea facilităţii de credit băncilor cu probleme de lichiditate, aşa că piaţa anticipează o intervenţie a băncii centrale pe piaţa interbancară.
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca i-a blocat contul de pensie unui om bolnav care nu se poate deplasa, pentru că nu și-a actualizat datele personale. Când spunem că banca i-a blocat contul, înțelegem sistemul... detalii
Încasările instant în euro într-un cont în lei vor fi obligatorii pentru băncile românești din 9 ianuarie 2027, iar plățile instant în euro dintr-un cont în lei din 9 iulie... detalii
Credit Online IFN, care acordă împrumuturi online pe site-ul ACredit, a primit avertisment de la ANPC pentru două nereguli: nerespectarea informațiilor comunicate consumatorilor necomunicarea răspunsului la reclamație în termenul legal... detalii
Este posibil ca banca Garanti BBVA să mențină deschis un cont inactiv timp de mai mulți ani și să aplice comisioane? am întrebat banca, însă nu am primit răspuns. Un... detalii
Tentativă de fraudă cu inteligență artificială în numele BT Invest
Un credit neplătit mai apare la Biroul de Credit după 18 ani?
Avem o problemă cu Biroul de Credit
Profit de 100% în 3 luni la unele IFN-uri
IFN-ul A credit te supraîndatorează, apoi te execută silit în 30 de zile
Am investit timp de un an într-o platformă falsă de criptomonede
Băncile și IFN-urile, obligate prin lege să-și ajute clienții cu credite, înainte să-i execute silit
Care sunt valorile Raiffeisen față de seniori? Sau vrea să se lipsească de ei?
BRD își taxează clienții cu 25 de lei pentru o plată Ropay? (Actualizat cu răspunsul băncii)
Ferratum își ascunde dobânda mare în reclama la credite