Producătorii au majorat, luni, preţul pachetelor de ţigări, cu 0,2 lei, întrucât acciza minimă la mia de ţigarete va creşte la 1 ianuarie.rnrn”În ceea ce ne priveşte pe noi, preţurile au fost modificate cu 2.000 de lei vechi, începând de astăzi (luni, n.r.)”, a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul corporate affairs al producătorului de ţigări JTI România, Gilda Lazăr.rnrnLa rândul său, Adrian Popa, directorul de corporate and regulatory affairs al British American Tobacco (România) Trading, a afirmat că producătorul de ţigări a majorat preţurile cu 0,2 lei pe pachet, începând de luni.rnrnAceea decizie a fost adoptată şi de Philip Morris România.rnrnNivelul minim al accizei la ţigarete valabil pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2009 va fi de 166,79 lei la mia de bucăţi, în creştere cu 9% faţă de valoarea aplicată în ultimul semestru al acestui an, de 152,72 lei, dar scade în monedă europeană, de la 45,5 euro la 44,64 euro la mia de ţigarete.rnrnAcciza valabilă pentru primul semestru al anului viitor a fost calculată la un curs de 3,7364 lei pe euro, comparativ cu un curs de 3,3535 lei pe euro pentru perioada iulie-decembrie 2008.rnrnConform Codului Fiscal, nivelul accizei minime este stabilit semestrial, în funcţie de evoluţia accizei aferente ţigaretelor din categoria de preţ cea mai vândută, care a fost de 6,5 lei pe pachetul de ţigarete.rnrnRomânia trebuie să respecte un calendar de majorare treptată a taxei minime la 1.000 de ţigări, astfel încât valoarea accizei să ajungă, în 2010, la 74 de euro.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR, BEI și BERD finanțează dezvoltarea unuia dintre cele mai mari proiecte de energie solară din România, cu o capacitate totală instalată de 190 MW; BCR acționează ca principal partener... detalii
Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să solicite/primească bani instant prin CEC App, folosind serviciul RoPay Alias, doar cu numărul de telefon, fără a mai fi nevoie de... detalii
BT Broker de Asigurare, lider al segmentului intermedierilor CASCO, intră într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu lansarea propriei rețele de francize. Prin acest model de colaborare, compania Grupului Financiar... detalii
Transferurile Ropay instant, gratuite, doar pe baza numărului de telefon sau a unui cod QR, sunt posibile acum la toate băncile mari, cu puține excepții: Intesa, Exim Banca Românească sau... detalii
Rambursarea anticipată a creditelor la Banca Transilvania, posibilă și din aplicația BT Pay
Replica Exim Banca Românească, acuzată de delapidarea banului public de premierul Bolojan: DNA nu a descoperit ilegalități
IFN-urile au o problemă cu reclamațiile, avertizează CSALB
Doar trei bănci au rămas fără plăți instant în lei: Exim Banca Românească, Procredit și TBI
Clienții BRD Pensii pot să-și verifice pensia Pilon 2 în BT Pay
Aplicația YOU BRD nu funcționează (actualizat)
Transferurile instant în euro se pot face la 4 bănci
Transferurile instant, gratuite, cu numărul de telefon, tip Ropay, disponibile la 8 bănci
Contul Raiffeisen rămâne gratuit doar dacă încasezi lunar 1.000 de lei și faci o plată
BT finanțează Nova Power & Gas pentru dublarea capacității de stocare a energiei din România