Proiectul de Regulament de modificare a Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, vizează, în principal, revizuirea modului de definire a expunerii prin raportare strict la activele şi elementele din afara bilanţului care sunt purtătoare de risc de credit generat exclusiv de activitatea de creditare desfăşurată de instituţiile financiare nebancare, astfel încât încadrarea în limitele prevăzute de reglementările Băncii Naţionale a României pentru valoarea expunerilor respectivelor entităţi, să nu determine diminuarea nivelului lichidităţilor prin rambursarea înainte de termen a împrumuturilor contractate de instituţiile financiare nebancare de la societăţile mamă, fapt de natură a afecta buna desfăşurare a activităţii.rnrnÎn ceea ce priveşte reconsiderarea tratamentului aplicat creditelor restructurate, aceasta vizează o reflectare cât mai riguroasă a calităţii creditului în situaţiile în care caracteristicile creditului sunt ajustate, prin restructurare, la posibilităţile economice reale ale debitorului.rnrnÎn plus, pentru a se evita aplicarea noului tratament creditelor a căror restructurare nu este determinată de dificultăţi la rambursare, restricţiile privind încadrarea din punct de vedere al riscului de credit sunt adresate exclusiv creditelor care înregistrează întârzieri la plată. rnrnAmanunte, aici
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Națională a României (BNR) a menținut la 6,5% dobânda de politică monetară, conform așteptărilor, conform unui comunicat al băncii centrale: Potrivit prognozei din Raportul BNR privind inflația, rata anuală... detalii
Băncile sunt pregătite să activeze planurile de continuitate a activității și procedurile de gestionare a crizelor în cazul unor atacuri cibernetice, anunță Banca Națională a României (BNR) într-un comunicat: BNR... detalii
Banca Națională a României (BNR) explică în minuta ședinței de politică monetară din 8 iulie 2026, motivele pentru păstrarea dobânzii de referință la 6,5%, printre care: Incertitudini și riscuri semnificative... detalii
Banca Națională a României (BNR) lasă neschimbată dobânda de politică monetară, la 6,5% pe an, conform așteptărilor. Au foste menținute și dobânzile la facilitatea de creditare Lombard, de 7,5%, și... detalii
Riscurile privind stabilitatea financiară se mențin ridicate, apreciază BNR
BNR emite bancnote noi cu semnătura noului casier central
BNR: inflația va scădea la 3,5% în 2027
BNR arată importanța implementării măsurilor fiscal-bugetare luate de Guvern
Dobânda BNR rămâne 6,5%, în condițiile războiului din Iran
Creditele de consum și ipotecare sunt în scădere din cauza recesiunii
Tentativă de fraudă financiară cu imaginea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu
BNR: inflația va scădea abrupt la toamnă iar la anul va ajunge la 3,5%
Document fals cu sigla, ștampila și semnătura BNR
Inflația scade lent în primul trimestru al anului, conform BNR