Recesiunea pe care o traversează SUA ar putea fi cea mai lungă de după cel de-al Doilea Război Mondial, iar problemele s-ar putea intensifica fără un sprijin financiar substanţial din partea guvernului, potrivit unui sondaj efectuat în rândul economiştilor americani.rnrnPrimele semne ale unei reveniri economice timide ar putea să apară la sfârşitul acestui an, iar dezvoltarea ar putea reveni la un ritm normal în 2010, indică Blue Chip Economic Indicators, un sondaj efectuat pe 52 de economişti din cadrul unor firme financiare şi companii importante.rnrnMajoritatea celor intervievaţi consideră că recesiunea se va încheia la finele trimestrului al treilea al 2009, marcând astfel cea mai lungă perioada de dificultăţi economice de după cel de-al Doilea Război Mondial.rnrnOpinia genarală în rândul economiştilor este că Produsul Intern Brut (PIB) din SUA va scădea în 2009 cu 1,6%, cel mai accentuat ritm din ultimii 27 de ani, proiecţie mai sumbră decât cea estimată în decembrie, de 1,1%.rnrnEvoluţia va depinde de succesul măsurilor de stimulare economică aflate în desfăşurare sau care urmează a fi adoptate de guvern. Însă, în lipsa un sprijin financiar substanţial din partea guvernului, perspectivele sunt mult mai sumbre, potrivit raportului citat.rnrnAnaliştii Merrill Lynch preconizează că economia SUA va scădea cu 2,8% în 2009, în timp ce Fedex preconizează o coborâre de doar 0,2%.rnrnPeste jumătate din repondenţi au afirmat că situaţia şomajului nu se va îmbunătăţi până în 2010.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
În ultima zi din octombrie 2022, când Consiliul Concurenței declanșa un control la cele 10 bănci care stabileau ROBOR-ul, indicele dobânzilor pieței bancare, atinsese nivelul record de 8,2% pe trei... detalii
Aturitățile statului (Poliția, Guvernul) împreună cu firmele private (bănci, firme de IT) trebuie să construiască și să lanseze o platformă online pentru prevenirea și raportarea fraudelor online. Măcar în ultimul... detalii
Cine vrea un credit de la bănci sau IFN-uri, este verificat mai întâi la Biroul de Credit. Dacă împrumutul i se aprobă, semnează că-i vor fi raportate datele la Biroul... detalii
Băncile și IFN-urile nu te pot executa silit, dacă nu poți (nu dacă nu vrei) să-ți plătești rata la credit, de exemplu dacă-ți pierzi locul de muncă. Legea obligă instituțiile... detalii
Unde găsesc platforma de investiții AI din BNR, să mă îmbogățesc și eu?
De ce trebuie să evităm ATM-urile Euronet
De ce vreau pachetul ING More fără cardul Gold
În cât timp trebuie să primesc răspuns de la o bancă sau IFN?
Banca Transilvania intră în clubul băncilor care prezintă corect dobânzile la credite
M-au atras cu dobânzi bune, apoi mi-au luat comision
Insolvența personală: mai mulți administratori decât dosare (actualizat cu răspunsul ANPC)
Supraîndatorarea nu se combate cu birocrație europeană
Au venit cu contractul la poartă și m-au mințit cu refinanțarea
Băncile trebuie să lanseze un call center și o aplicație pentru fraude