Agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat vineri ratingurile a cinci state din zona euro, între care Italia şi Spania, informează AFP şi EFE. rnrnRatingul Italiei a scăzut cu două trepte la ‘A-‘, cel al Spaniei a fost redus cu două trepte la ‘A’, cel al Belgiei a coborât cu o treaptă la ‘AA’, cel al Sloveniei a scăzut cu două trepte la ‘A’, iar cel al Ciprului a coborât cu o treaptă la ‘BBB-‘. rnrnFitch pusese sub supraveghere ratingurile acestor cinci ţări, ca şi pe cel al Irlandei, care a fost însă confirmat la ‘BBB+’. rnrnToate aceste ratinguri sunt însoţite de o ‘perspectivă negativă’, ceea ce înseamnă că Fitch are în vedere să le retrogradeze din nou. rnrnAgenţia a invocat într-un comunicat ‘deterioarea marcată a perspectivelor economice’, într-un moment în care tot mai mulţi economişti vorbesc de un an de recesiune sau, în cel mai bun caz, de stagnare în 2012. Or, din punctul de vedere al Fitch, criza din zona euro nu va fi soluţionată decât atunci când va exista o refacere economică ‘generalizată’. Este ‘evident’ că noi reforme substanţiale vor fi necesare pentru a asigura stabilitatea economică şi financiară, inclusiv o integrare bugetară mai amplă, a adăugat agenţia. rnrnPotrivit Fitch, o explozie a zonei euro nu poate fi complet exclusă.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Facturile Engie se pot plăti acum și prin Ropay, din aplicațiile băncilor, o soluție mai simplă decât plățile cu cardul, întrucât nu este nevoie de introducerea datelor cardului sau de... detalii
Salariații BRD Groupe Société Générale, reprezentați de Sindicatul IMPACT, vor intra în grevă de avertisment joi, 13 august 2026, între orele 15:00 și 17:00, conform unui comunicat al sindicatului, în... detalii
Moody’s Ratings reconfirmă ratingurile Băncii Transilvania pentru depozite și emitent, menținând calificativele Baa1/P-2, respectiv Baa2/P-2, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Agenția a menținut, de asemenea, evaluarea de credit... detalii
Banca Comercială Română (BCR) extinde George Business cu FX Pro, prin care orice companie beneficiază de curs valutar negociat direct în platformă, cu cotații personalizate în timp real și tranzacționare... detalii
IPF (Provident), preluată de BasePoint Capital
Amânarea ratelor la credite pentru dezvoltatorii imobiliari, pe perioada blocajului la cartea funciară
Preluarea Patria Asset Management de către BRD Asset Management s-a finalizat
La bancomatele CEC Bank poți pune bani pe orice card
Teilor se împrumută la ING și Unicredit
BCR a crescut creditarea cu 10%, profitul este în scădere
2 milioane de clienți activi ING Bank România, dintr-un total de 2,2 milioane, și 20 de ani de Home’Bank. Cum s-a schimbat relația românilor cu banca
Inițiativa europeană pentru testarea portofelului UE de identitate digitală se reunește la București
Tot mai mulți români își fac pensie privată
Datele de cadastru ale ANCPI sunt în siguranță și nu au fost furate de hackeri