Analiştii grupului financiar austriac Raiffeisen estimează o contracţie a economiei româneşti cu 6% în acest an, faţă de 4% în prognoza anterioară, în condiţiile în care prevăd un declin sever al producţiei industriale şi o creştere a şomajului, arată un raport publicat marţi.rnrnÎntr-un raport anterior, analiştii din România ai grupului austriac avertizau că “deficitele comercial şi de cont curent scăzute din aprilie sugerează consum şi investiţii slabe în al doilea trimestru”, astfel că, după contracţia masivă a produsului intern brut în primele trei luni din 2009, “o rată negativă mare ar fi de aşteptat şi în al doilea trimestru”.rnrnEconomia românească s-a contractat în primul trimestru al acestui an cu 6,2% faţă de acelaşi interval din 2008, potrivit datelor revizuite publicate de Institutul Naţional de Statistică, declinul fiind mai mare decât estimau experţii.rnrnDe altfel, după publicarea datelor, FMI a dat de înţeles că ar putea revizui în scădere estimarea pentru evoluţia economiei româneşti din acest an, de la -4,1% în prezent, iar economiştii unor bănci internaţionale au publicat estimări revizuite în coborâre pentru 2009, mergând până la o contracţie a PIB de 7,1%, în cazul ING Bank.rnrnScăderea economiei din primul trimestru înregistrată de România a fost una din cele mai mari din regiune, în ciuda ponderii relativ reduse a exporturilor în PIB şi a investiţiilor substanţiale în infrastructură promise de guvern, subliniază analiştii Raiffeisen, în raportul publicat marţi. “Traiectoria PIB şi baza înaltă de comparaţie va face dificil pentru economia românească să depăşească performanţa altor ţări din regiune”, se arată în raport.rnrnAnaliştii Raiffeisen estimează, însă, o revenire pe creştere a economiei româneşti în 2010, an pentru care prevăd un avans al PIB de 1%, revizuit de asemenea în scădere, de la 1,5% în proiecţia precedentă.rnrnÎn valori absolute, produsul intern brut a României este estimat să scadă la 121 miliarde euro în acest an, de la 136,8 miliarde euro în 2008, urmând ca în 2010 să crească la 140,9 miliarde euro. Raportat la populaţie, la paritatea puterii de cumpărare (PPC), PIB-ul va reprezenta 10.500 euro PPC/locuitor în acest an, faţă de 11.200 euro în 2008, potrivit proiecţiei Raiffeisen.rnrnProducţia industrială din România este estimată să se comprime cu 7% în acest an, pentru ca în 2010 să îşi revină, cu un avans de 3%. În primul trimestru al acestui an, producţia industrială a scăzut cu 12%, după ce crescuse cu 2,5% în 2008.rnrnRaiffeisen prevede o creştere a ratei şomajului din România la 6,3%, în medie, în acest an şi la 7,2% în 2010, de la 4% în 2008. De asemenea, analiştii grupului austriac anticipează că salariaţii din sectorul industrial vor pierde din puterea de cumpărare în acest an, creşterea nominală medie a salariilor, de 3%, fiind sub rata medie a inflaţiei, estimată la 5,7%. La finalul acestui an, rata anuală a inflaţiei ar urma să coboare la 4,5%, la marja superioară a intervalului din jurul ţintei de 3,5% a BNR, estimează Raiffeisen.rnrnÎn 2010, creşterea medie a salariilor din sectorul industrial este estimată la 5%, uşor peste rata medie a inflaţiei, de 4,2%, dar şi peste inflaţia de la finalul anului, de 4%.rnrnÎn condiţiile contracţiei severe a economiei şi consumului, analiştii Raiffeisen prevăd o restrângere puternică a deficituui de cont curent, la 6,5% din PIB în 2009 şi la 6% în 2010. În raportul precedent, Raiffeisen miza pe o scădere ceva mai moderată a deficitului extern în acest an, la 6,8% din PIB, de la 12,3% în 2008.rnrnDeficitul bugetar va depăşi, însă, nivelul convenit cu FMI, fiind estimat de Raiffeisen la 6% din PIB pentru acest an şi la 4% din PIB în 2010.rnrnGuvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional, în cadrul aranjamentului de finanţare de 20 miliarde euro cu instituţiile internaţionale, să menţină în acest an deficitul bugetar la cel mult 4,6% din PIB, după standardele româneşti, sau 5,1% din PIB, după standardul european ESA 95.rnrnRezervele valutare internaţionale ale României sunt estimate să urce la 28 miliarde euro în acest an, înainte de a coborî la 25 miliarde euro în 2010. Cursul mediu ar urma să se situeze la 4,25 lei/euro în acest an şi la 3,92 lei/euro în 2010.
Nu există comentarii pentru această știre.
„Am grad de îndatorare foare mare și IFN-ul A Credit mi-a dat 3000 de lei și îmi cere 1710 lei înapoi, dobânda 900 și restul penalități.Menționez că am împrumutat să... detalii
Zero comisioane pentru folosirea unui cont bancar este laitmotivul reclamelor și promoțiilor celor mai multor bănci, precum BCR, BRD, ING sau Raiffeisen. Dar atunci când auzim că ceva este gratis,... detalii
Unicredit majorează, din 1 aprilie, comisioanele la conturi și carduri și introduce noi taxe pentru transferurile făcute la ghișeele băncii. Comisionul pentru administrarea unui cont curent standard va crește de... detalii
Băncile și IFN-urile ar trebui să-și informeze clienții cu privire la soluțiile la care pot recurge când întâmpină dificultăți financiare și nu-și pot plăti ratele, conform normelor interne și prevederilor... detalii
În 2025 am răspuns la 2.600 de întrebări de la cititori, clienți ai băncilor și IFN-urilor
Care sunt cele mai frecvente tipuri de fraude bancare
Câte fraude bancare și cu ce valoare s-au făcut în România în 2024
Plățile și încasările instant în euro, posibile la doar 5 bănci
Ce măsuri de prevenire a fraudelor ar trebui să ia băncile
Profitabilitatea băncilor este în scădere, însă câștigurile rămân ridicate
Garanti ignoră serviciul de afișare a numelui deținătorului unui cont (SANB)
Ponderea băncilor în economie e la jumătate față de alte țări, dar profitabilitatea e dublă
Noua lege a creditelor de consum ușurează restructurarea, pentru a nu fi executat silit
Dobânda la credite „de la x% până la y%” a fost adoptată și de BCR