www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Curs valutar: leul se depreciaza la un nivel record de 3,7603 lei/euro

Autor: Bancherul.ro
2008-10-02 15:45
Leul a pierdut joi aproape trei bani (0,71%), până la 3,7603 lei/euro, la cursul de referinţă al băncii centrale, nivel neatins de şase luni şi jumătate, într-o evoluţie dictată de aversiunea la risc a investitorilor ce afectează întreaga regiune, dar mai ales piaţa românească.

Moneda naţională nu a mai avut o cotaţie atât de joasă din 17 martie 2008, când banca centrală anunţa un curs de referinţă de 3,7608 lei/euro. Miercuri, BNR afişase un curs de referinţă de 3,7336 lei/euro.

"Leul se depreciază în continuare, apropiindu-se de pragul de 3,80 lei/euro. Investitorii s-au îndreptat înspre dolar, după ce Senatul a aprobat planul Paulson şi a mai sporit încrederea. Toată lumea este speriată să nu rămână în lipsă de lichiditate, mai ales că această criză se va prelungi", a declarat, pentru NewsIn, dealerul Băncii Băncii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Constantinescu.

Leul a deschis şedinţa valutară de joi la cotaţii apropiate de cele de miercuri seară, sub 3,75 lei/euro, după s-a depreciat până la cotaţii peste 3,77 lei/euro. La ora 13:45, băncile cumpărau un euro cu 3,7725 lei şi îl vindeau cu 3,7785 lei.

În regiune, zlotul polonez era cotat sub 3,40 zloţi pe euro, după ce pierduse teren până peste 3,42 unităţi/euro, în timp ce forintul se tranzacţiona în apropiere de 243 forinţi/euro, după o depreciere la 244 forinţi/euro.

"Este o lipsă de încredere faţă de întreaga regiune. Însă forintul şi zlotul şi-au mai revenit, după deprecierea din prima parte a zilei. Pe noi ne-a lovit mai puternic, se fac mai multe speculaţii", a mai spus Florin Cosntantinescu.

Faţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat, joi, de BNR, arată o depreciere cu aproape şapte bani (2,43%) a leului, până la 2,7017 lei/dolar, de la 2,6387 lei/dolar, cât era miercuri.

Pe pieţele internaţionale, dolarul şi-a continuat aprecierea faţă de moneda europeană de la 1,4025 până la 1,3856 dolari/euro, după care a intrat pe o tendinţă de uşoară depreciere, până la 1,39 dolari/euro. La 13:45, ora României, euro era cotat la 1,3907 dolari/euro.

Banca Naţională a României a afişat, joi, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 13,58% pe an, uşor peste cel de 13,54% pe an din şedinţa anterioară, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a urcat până la 14,59% pe an, de la 14,37% pe an, cât era miercuri.

Dobânzile overnight se menţin la 13-15% pe an, nivel cu mult peste dobânda de politică monetară, de 10,25% pe an.