www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancile straine si-au majorat expunerea pe Romania cu 2,5 miliarde dolari, dar volumul creditelor a scazut

Autor: Bancherul.ro
2012-07-23 12:41
Expunea băncilor străine pe ţara noastră a crescut în primul trimestru faţă de finele anului trecut, se arată într-un raport al Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), citat de presa.

Astfel băncile străine şi-au majorat expunerea cu aproape 2,5 miliarde dolari în primele trei luni ale anului, până la 109,491 miliarde dolari, potrivit raportului.

În timp ce băncile austriece au ajuns la o expunere de 38,24 miliarde dolari, comparativ cu 37,02 miliarde dolari, în decembrie, instituţiile de credit greceşti au înregistrat o uşoară scădere, de 54 milioane dolari, până la 18,754 miliarde dolari. Acelaşi lucru a avut loc şi în cazul băncilor franceze, care şi-au redus expunerea cu 184 milioane dolari, până la 17,257 miliarde dolari, şi în al celor germane, care au ajuns la 3,517 miliarde dolari, de la 3,627 miliarde dolari.

În schimb, băncile italiene şi cele olandeze şi-au crescut expunerile în intervalul ianuarie-martie, arată BRI. Instituţiile de credit italiene au ajuns la o expunere de 13,5 miliarde dolari, de la 13,33 miliarde dolari, în timp ce băncile olandeze şi-au majorat-o cu peste 1,2 miliarde dolari, până la 8,41 miliarde dolari.

Şi băncile britanice şi cele americane au avut parte de creşteri de la finele anului. În cazul instituţiilor britanice expunerea a ajuns la 2,308 miliarde dolari, de la 1,966 miliarde dolari în decembrie, în timp ce, pentru băncile americane, creşterea a fost de aproape 130 milioane dolari, până la 2,09 miliarde dolari.

Expunerea băncilor turceşti a rămas aproape neschimbată în primul trimestru al anului (829 miliarde dolari în martie faţă de 827 miliarde dolari în decembrie).

Modificări reduse s-au mai înregistrat în cazul băncilor din Belgia, Danemarca şi Suedia, unde au avut loc creşteri ale expunerilor pe ţara noastră, precum şi în cazul instituţiilor de credit portugheze, spaniole, elveţiene şi japoneze, unde s-au înregistrat scăderi ale expunerilor.

Valoarea creditelor acordate în ţara noastră de către băncile din ţările care raportează către BRI a fost de 140 milioane dolari, ducând volumul total la 45,362 miliarde dolari, se arată în raport. Ajustată în func­ţie de evoluţia cursului de schimb, creditarea s-a redus cu 1,1 miliarde dolari.

Creditarea sectorului nebancar s-a diminuat cu 313 milioane, ceea ce arată că principala scădere a avut loc pe piaţa interbancară, în condiţiile încrederii reduse prezentă pe aceasta.

Volumul depozitelor s-a redus cu 171 milioane dolari (234 milioane dolari ajustat la cursul de schimb) în aceeaşi perioadă a anului.