www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BCR, Banca Italo-Romena si Raiffeisen Bank, amendate de ANPC

Autor: Bancherul.ro
2012-07-04 12:35
Trei bănci din judeţele Constanţa şi Satu-Mare au fost amendate în perioada 1 ianuarie - 1 iulie de către reprezentanţii ANPC, scrie Gandul.

Cea mai mare amendă, în valoare de 30.000 de lei, a fost dată de inspectorii din judeţul Satu-Mare reprezentanţilor Băncii Comerciale Române (BCR), cea mai mare bancă din România după active, mai exact 30.000 de lei. Această hotărâre a fost luată după descoperirea unor nereguli la nivelul clauzelor contractuale, în conformitate cu ordonanţa guvernamentală 21 privind protecţia consumatorilor.

Pe locul al doilea în topul băncilor sancţionate cu cele mai mari amenzi în prima jumătate a acestui an se găseşte Banca Italo-Romena din Constanţa. Motivul sancţionării reprezentanţilor ei a fost acela al încheierii unui contract de credit din care lipseau unele informaţii. Banca Italo-Romena, una dintre puţinele instituţii de acest tip care au obţinut profit în perioada de criză, s-a aflat la finalul anului trecut pe locul 17 în topul instituţiilor de credit locale. Ea a avut active în valoare de 4,2 miliarde de lei, o cotă de piaţă de 1,2% şi un profit net de 76,5 milioane de lei.

Raiffeisen Bank, cea de-a patra cea mai mare bancă din România după active, a fost amendată cu suma de 10.000 de lei, în judeţul Satu-Mare, pentru că în urma controalelor inspectorilor ANPC au fost descoperite nereguli la nivelul clauzelor contractuale.