www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Mihai Bogza, Bancpost, despre insolventa Hidroelectrica: Nu raspunzi la un smen cu alt smen

Autor: Bancherul.ro
2012-06-20 16:23
"Sunt mult mai îngrijorat când văd că o societate cu capital de stat intră în insolvenţă decât de rezultaul alegerilor din Grecia. Mă refer la Hidroelectrica (...) Iar acum, în cazul Hirdroelectrica, mă gândesc că o linie de raţionament pentru analiştii externi este că dacă o societate cu capital de stat şi una din cele mai mari intră în insolvenţă, mâine, poimâine vedem falimentul unei municipalităţi, şi în cele din urmă, de ce nu, un default pe titluri de stat", a spus preşedintele Bancpost, Mihai Bogza, citat de Mediafax.

Bogza, fost viceguvernator al BNR, a arătat că atunci când a fost restructurat sectorul bancar "s-au ferit ca de foc" să declare băncile de stat în faliment (Bancorex şi Banca Agricolă), pentru că o astfel de măsură dă un semnal foarte prost, şi s-a ţinut cont în primul rând de riscul reputaţional al ţării.

"O mişcare pe care n-am înţeles-o (Hidroelecrtica - n.r.). Prima mea reacţie a fost de neîncredere. Am crezut că e o scăpare pe fluxul de ştiri (...) Argumentul că a fost o soluţie pentru a scăpa de contractele cu «băieţii deştepţi». Eu respect logica economică, dar nu trebuie să răspunzi la un şmen cu un şmen. Cel puţin nu din partea statului român", a afirmat Bogza.

El a concluzionat că în momentul în care o entitate de stat, şi încă una foarte mare, printre cele mai importante, intră în flaiment investitorii nu mai au încredere în riscul suveran.

Bogza nu a dorit să comenteze dacă Bancpost are expunere pe Hidroelecrtica.