www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bancherul care a păcălit 30.000 de oameni cu 7 mld. dolari a fost condamnat la 110 ani de închisoare

Autor: Bancherul.ro
2012-06-16 11:50
Omul de afaceri american Allen Stanford a fost condamnat la 110 ani de închisoare pentru escrocherii de tipul celor comise de Madoff, în valoare de şapte miliarde de dolari, relatează AFP.

Allen Stanford, supranumit "micul Madoff", o referire la escrocul din New York condamnat la 150 de ani de închisoare, a fost declarat vinovat în martie pentru că a înşelat 30.000 de investitori din peste 100 de ţări prin Banca Stanford International, cu sediul în insula Antigua.

"Este una dintre escrocheriile cele mai odioase prezentate vreodată unui tribunal federal", a remarcat judecătorul David Hittner în timp ce anunţa sentinţa la Houston (sud).

Anchetatorii nu au găsit urma a 92 la sută dintre cele opt miliarde de dolari pe care banca pretindea că îi are în active şi rezerve obligatorii. Această valoare este totuşi net mai mică decât cele 65 de miliarde de dolari sustraşi până în 2008 de Bernard Madoff.